Antena

Studiu - Aproximativ jumătate dintre copii şi adolescenţi verifică rar sau deloc informaţiile despre Covid-19

Aproximativ jumătate dintre copii şi adolescenţi (49%) verifică rar sau deloc valoarea de adevăr a informaţiilor citite pe internet sau văzute la televizor, arată o analiză realizată de organizaţia Salvaţi Copiii în contextul pandemiei Covid-19.

Publicat: Vineri, 01 Mai 2020, 14:57 | Actualizat: Vineri, 01 Mai 2020, 15:56
Aproximativ jumătate dintre copii şi adolescenţi (49%) verifică rar sau deloc valoarea de adevăr a informaţiilor citite pe internet sau văzute la televizor, arată o analiză realizată de organizaţia Salvaţi Copiii în contextul pandemiei Covid-19.

Studiul a fost efectuat prin procesarea răspunsurilor primite de la 819 copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 17 ani, din 32 de judeţe şi Bucureşti, colectate în perioada 10 – 16 aprilie 2020, se arată într-un comunicat remis News.ro.

Potrivit analizei, un procent mic dintre copii afirmă că verifică informaţia din surse oficiale (11%) sau că se consultă cu cei apropiaţi (17%).

Principalele surse de informare ale copiilor sunt internetul (49% situri, 24% reţele sociale) şi televizorul (57%), în timp ce 31% apelează la discuţiile cu părinţii.

Din totalul respondenţilor, doar jumătate (48%) ştiu ce reprezintă o ştire falsă, cu un număr semnificativ de respondenţi (22%) declarând că la televizor sau în publicaţiile de ştiri nu pot fi difuzate ştiri false.

„În opinia mea, ştirile false creează panică în societate şi profită de atenţia noastră pentru a beneficia de bani si influenţă. Ele nu fac decât să ne îngrijoreze în legătura cu situaţia pe care o avem şi să dobândim un comportament instabil. Ştirile false ne împiedică să vedem adevărul şi să ştim ce avem de făcut”, a declarat Andrei, un elev de 17 ani din Covasna.

Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al organizaţiei Salvaţi Copiii, a transmis: „Copiii sunt extrem de vulnerabili în faţa anxietăţilor sociale, iar expunerea la ştiri false acutizează starea de nelinişte şi panică. Izolarea, lipsa rutinei şcolare şi a interacţiunii sociale, cuplată cu folosirea îndelungată a tehnologiei şi expunerea excesivă la ştiri false poate duce la stres, adâncirea stării de anxietate sau chiar depresie. În acest context, Salvaţi Copiii, prin programul Ora de Net, pune la dispoziţia tinerilor o pagină web dedicată acestui fenomen, o serie de materiale şi resurse din care se pot documenta, dar poate cel mai important, o linie de consiliere la care specialiştii Salvaţi Copiii le pot răspunde la toate întrebările ce ţin de siguranţa în mediul online“.

În ultima perioadă, fenomenul ştirilor false s-a intensificat, existând numeroase teorii, distribuite de sute de mii de ori, care fac referire la cauza apariţiei noului coronavirus sau care propun tratamente miraculoase.

O ştire falsă care s-a propagat rapid a fost cea care leagă apariţia virusului de dezvoltarea tehnologiei 5G. Există numeroase grupuri pe internet care îndeamnă la distrugerea de bunuri sau violenţă, generând incidente în care antenele de acet tip au fost incendiate, ajungându-se până la agresarea pe stradă a angajaţilor unor companii de telefonie mobilă.

La fel de larg distribuite şi periculoase au fost şi acele ştiri care promovau tratamente sau modalităţi de prevenţie pentru noul coronavirus. Una dintre ele îi îndemna pe oameni să consume un supliment mineral minune, pe bază de dioxid de clor, care distruge coronavirusul. Autorităţile medicale din mai multe ţări au atenţionat populaţia că un astfel de supliment nu doar că nu are nici o acţiune asupra Covid-19, dar poate provoca greaţă, vărsături şi simptome de deshidratare severă.

Pentru a preveni dezinformarea, organizaţia Salvaţi Copiii a lansat iniţiativa „Ştirile false pe înţelesul tuturor”, prin care urmăreşte oferirea de informaţii corecte şi resurse adresate copiilor, precum şi părinţilor sau cadrelor didactice, pentru ca aceştia să îşi dezvolte abilităţile necesare înţelegerii acestui fenomen şi depăşirii contextului actual.

oferă atât informaţii grafice şi recomandări specifice referitoare la fenomenul ştirilor false, cât şi detalii despre dialogurile cu specialiştii în psihologie, jurnalism şi educaţie, ce vor fi organizate online şi vor fi disponibile gratuit.

Mai mult decât atât, prin linia ctrl_AJUTOR, organizaţia oferă consiliere specializată copiilor şi părinţilor care se confruntă cu situaţii neplăcute întâmpinate pe internet sau care au neclarităţi cu privire la autenticitatea informaţiilor din mediul online.

Recomandari A1

Sursa : news.ro

Whatsapp LinkedIn
studiu jumatate copii adolescenti verifica rar sau deloc informatii covid-19 coronavirus
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Un nou sezon spectaculos de Formula 1™ se vede LIVE online în AntenaPLAY! În perioada 14-16 martie, urmărește Marele Premiu al Australiei 2025 pe canalul dedicat!
Stirile zilei Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Videoclipul zilei
Citește și
De ce aleg tinerii să plece din România. Care sunt principalele motivele
Observator Antena 1 demarează astăzi Campania „România mea, România ta, România noastră”. Studiu...
Visul american este, de fapt, foarte costisitor. Cât costă să duci o viață decentă în Statele Unite...
Oamenii de știință au găsit o soluție pentru sindromul inimii frânte. Cum se poate ameliora suferința
Video recomandate
Video
Citește și
Papricaș de ciuperci. Rețeta unui preparat cremos și aromat Catine.ro
Actorul Hakan Kurtaş a vorbit deschis despre relația pe care o are cu tatăl său. Ce meserie are acesta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România.... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Imagini CONTROVERSATE din 2023 cu Bianca Censori au devenit acum virale. În ce ipostază indecentă a fost... Elle
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Paste carbonara fără smântână. Rețeta simplă care te va cuceri HelloTaste.ro
Un bărbat cu un detector de metale a găsit un inel de aur cu smaralde, în Anglia. Ulterior, a aflat că a... Antena3.ro
Ce distanță a parcurs Stația Spațială Internațională de la lansare. Puțini știu la ce număr fantastic de... useit
Horoscopul zilei de 14 martie 2025. Gemenii au nevoie de mai multă ordine în viața lor. Află ce se întâmplă cu... Catine
Metamorfoză: 3 Zodii se reinventează TOTAL în Martie 2025 Jurnalul
Otniela Sandu, primele declarații despre despărțirea de Sebastian Dobrincu: Nu simt nevoia să lămuresc nimic Kudika
Top 3 zodii care vor cunoaşte abundenţa financiară până la final de martie. Vin bani din toate direcţiile Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
Afacere cu locurile de parcare în Cluj, care costă 25.000 de euro. O femeie a vrut să cumpere 5 pentru a le închiria Observator
Când e bine să faci duș, dimineața sau seara? Ce recomandări fac medicii MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces ProSport
Ora ideală pentru servirea micului dejun. Ce spune un expert în nutriție și sănătate Gandul
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol CanCan
Cum să gestionezi obezitatea infantilă: sfaturi pentru părinți DeParinti
Justin Bieber a fost surprins fără pălărie în Beverly Hills, după zvonurile legate de un posibil transplant de... ZUTV
Funcția Google Maps care te ajută să îți găsești mașina dacă ai uitat unde ai parcat. Cum funcționează UseIT
Huevos rotos. Rețeta unui preparat atât de simplu, dar foarte gustos Hello Taste