Antena

Un bărbat din Iași, infectat cu coronavirus, ar fi mers să se distreze în trei cluburi. Tânărul ar fi interacționat cu 200 de persoane

Un alt ofițer de la Poliția de Frontieră, de această dată din Iași, a fost diagnosticat cu noul tip de coronavirus. Acesta va fi cercetat penal pentru zădărnicirea bolilor, întrucât a ascuns în fața reprezentanților Direcției de Sănătate Publică cu privire la felul în care și-ar fi petrecut o noapte. 

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Vineri, 13 Martie 2020, 17:30 | Actualizat: Vineri, 13 Martie 2020, 17:38
Un bărbat din Iași, infectat cu coronavirus, ar fi mers să se distreze în trei cluburi. Tânărul ar fi interacționat cu 200 de persoane

Răzvan M., ofițer în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iași, a fost diagnosticat pozitiv cu noul tip de coronavirus. Întrebat cum și-a petrecut zilele dinainte, el a ascuns faptul că a petrecut în trei cluburi, cu puțin timp înainte de a aflat diagnosticul.

Numărul de cazuri testate pozitiv cu COVID-19 a ajuns la 79. Ce știm despre românii infectați cu coronavirus

Potrivit unor surse, ar fi spus că a participat la o petrecere organizată la sala de fitness, pe 8 martie, însă a omis un aspect mult mai important, relevant pentru ancheta epidemiologică. Mai exact, el a ascuns faptul că a participat la alte două petreceri desfășurate în două cluburi.

Potrivit ziaruldeiasi.ro, bărbatul de 38 de ani, care lucrează la Poliția de Frontieră, a participat la Varşovia la un eveniment profesional. Orașul nu este în zona galbenă sau roşie, care să impună interdicţii sau riscuri speciale pentru cei care călătoresc acolo, astfel încât, atunci când s-a întors în Iaşi, la finalul săptămânii trecute.

Primul român diagnosticat cu coronavirus și vindecat de COVID-19, declarații uluitoare! „Nu e chiar aşa de rău cum pare”

Surse din apropierea anchetei epidemiologice au declarat pentru sursa citată că cei de la DSP au identificat 200 de contacţi ai bărbatului infectat cu coronavirus.

Whatsapp LinkedIn
bărbat infectat covid-19 cluburi tanar coronavirus in romania coronavirus
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Pale Moon e thriller-ul coreean care te va captiva. Când tentațiile și ambiția duc pe un drum fără întoarcere. Vezi primele episoade disponibile.
Stirile zilei Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2024: Marcel Ciolacu - 24.6%, Elena Lasconi - 18.2%, Călin Georgescu - 16.5%, George Simion - 14%, Nicolae Ciucă - 13%, Mircea Geoană - 5.4%
Videoclipul zilei
Citește și
Au decis să ia masa la un restaurant la prima întâlnire, însă el a plecat înainte să sosească...
Un bărbat a cheltuit 200.000 de euro ca să mănânce în toate restaurantele cu 3 stele Michelin din...
Un bărbat din București, primul caz de infecție cu virusul West Nile. Ce recomandă Institutul Naţional...
Un bărbat din Argeș a furat 5.700 euro de la concubina sa și apoi i-a înlocuit cu bani falși. Cum...
Video recomandate
Video
Citește și
5 plante de apartament care sunt ușor de îngrijit. Specialiștii le recomandă pentru persoanele cu un program... Catine.ro
Celebra actriță Cansu Dere vorbește despre rolul ei din noul proiect la care lucrează. În ce producție o pot... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Lista asasinatelor comandate de Putin în străinătate, într-un document desecretizat al informațiilor americane:... Libertatea.ro
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să fie sumbre. „Deficitul ne... Ziare.com
Datoria uriaşă pe care o plăteşte mama lui Cristi Borcea! Milionarul care a ieşit din afacerea plănuită în... AntenaSport
Fosta soție a lui Ben Affleck, Jennifer Garner, nu mai vrea să aibă de-a face cu cealaltă fostă soție, Jennifer... Elle
Ce este sourdough, “pâinea de bogați”, cum îi spune Dana Budeanu! Ce beneficii are și cum se... Spynews.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!” BZI
Scandal monstruos între Adriana Bahmuțeanu și Gabriela Lucuțar! „Tot obosită ești, Regină?!” BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare HelloTaste.ro
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei sale a făcut o descoperire șocantă... Antena3.ro
Cum a reacționat Elon Musk când Mark Cuban a spus că ar cumpăra X. Miliardarul a recunoscut că nu are banii... useit
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Orașul european care ar putea interzice Airbnb până în 2028 Wall-Street
Horoscop pentru mâine: Previziuni astrologice pentru toate zodiile Kudika
Ce amendă riscă românii care pun ghivecele cu flori pe scara blocului. Regulile de care trebuie să ții cont Playtech
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu Redactia.ro
Rezultate exit-poll referendum în Bucureşti. Cum au votat românii la fiecare din cele trei întrebări Observator
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit MediCOOL
De ce e recomandat să adaugi sare în deserturi. Motivul la care nu te-ai gândit HelloTaste
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie ProSport
Marcel Ciolacu: Biletul meu de avion costă cât jumătate din sticla de VIN Petrus pe care au băut-o Ciucă,... Gandul
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România: Silviu Prigoană a... CanCan
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria de nepoți DeParinti
Ed Sheeran nu și-a dat acordul ca vocea lui să fie inclusă în noua versiune a piesei „Do They Know It’s... ZUTV
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100 UseIT
Sos piri-piri. Ce să pregătești atunci când ai poftă să mănânci picant Hello Taste