Antena

Semnele care arată că infecția cu noul coronavirus va fi severă! Dr. Virgil Musta: "Am avut pacienți care s-au externat și au revenit la terapie intensivă"

Virgil Musta, şeful Clinicii de Boli Infecţioase 2 din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Dr. Victor Babeş" Timişoara, a menţionat că că potrivit noilor reglementări legale, orice persoană depistată ca fiind infectată cu noul coronavirus are obligaţia să se interneze minim 24 de ore.

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Miercuri, 19 August 2020, 15:11 | Actualizat: Miercuri, 19 August 2020, 15:11
Semnele care arată că infecția cu noul coronavirus va fi severă! Dr. Virgil Musta: "Am avut pacienți care s-au externat și au revenit la terapie intensivă"

Perioadă în care i se fac o serie de analize care arată intensitatea sindromului inflamator şi a tulburărilor de coagulare, acestea fiind principalele mecanisme patogenice ce intervin în COVID-19.



Acesta a explicat că acestor pacienţi, în spital, li se administrează imediat tratamente personalizate împotriva bolii, fără de care maladia poate evolua rapid spre forme severe.


Reguli noi! Studenții și elevii ar putea avea camere individuale în camine, iar la cantină vor putea sta fără mască. Care sunt obligațiile din cămine, cantine și mijloacele de transport

În cazul în care analizele sunt în parametrii normali, la solicitare, pacienţii pot merge acasă, în autoizolare, dar Bolnavilor ale căror analize sunt modificate, arătând prezenţa celor două sindroame, li se recomandă să rămână internaţi în spital pentru a începe un tratament specific.

O zi de spitalizare a pacienţilor care sunt testaţi pozitiv cu COVID-19 le poate salva viaţa, susţine medicul timişorean specialist în boli infecţioase Virgil Musta.


Conform lui dr. Musta, în cazul celei de-a doua categorii de pacienţi, există pericolul ca, în doar câteva ore, boala să evolueze către o formă severă.

FOTO | A apărut o nouă declarație pe propria răspundere, valabilă din toamnă! Cine este obligat să o completeze


"Am avut pacienţi care se simţeau bine, nu aveau simptome de COVID-19 sau erau uşor simptomatici şi au ales să plece acasă. După patru - cinci zile, s-au decompensat rapid şi, din păcate, au ajuns în Secţia de Terapie Intensivă", a declarat, miercuri, Virgil Musta, într-un comunicat remis AGERPRES.


Potrivit acestuia, elementele care arată că boala poate evolua spre o formă severă sunt limfopenia, creşterea proteinei C reactivă, a feritinei, a lactatului şi a D-Dimerilor.


"Evaluarea făcută pacienţilor simptomatici ne-a permis încadrarea mai exactă într-o formă clinică a bolii, astfel încât terapia să fie personalizată pe forma ei şi pe patogenia existentă şi nu pe boală. Acest lucru ne-a făcut să obţinem rezultate bune în tratamentul pacienţilor cu COVID-19.

Mai mult, tratamentele pot fi administrate doar în anumite ferestre de timp. Dacă le depăşim, tratamentul nu mai este la fel de eficient. Cu alte cuvinte, este necesară o evaluare precoce şi administrarea rapidă a unui tratament personalizat", a explicat medicul infecţionist Virgil Musta.

Care sunt cele mai afectate orașe de coronavirus, din România? Cazurile de Covid-19 au explodat din nou

Recomandari A1


De la începutul pandemiei, în Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Dr. Victor Babeş" Timişoara au fost internaţi 1.089 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus. Totodată, s-au înregistrat 90 de decese şi 712 pacienţi vindecaţi.

Whatsapp LinkedIn
virgil musta: "am avut pacienţi care se simţeau bine nu aveau simptome de covid-19
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Un nou sezon spectaculos de Formula 1™ se vede LIVE online în AntenaPLAY! În perioada 14-16 martie, urmărește Marele Premiu al Australiei 2025 pe canalul dedicat!
Stirile zilei Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Videoclipul zilei
Video recomandate
Video
Citește și
Papricaș de ciuperci. Rețeta unui preparat cremos și aromat Catine.ro
Actorul Hakan Kurtaş a vorbit deschis despre relația pe care o are cu tatăl său. Ce meserie are acesta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România.... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Imagini CONTROVERSATE din 2023 cu Bianca Censori au devenit acum virale. În ce ipostază indecentă a fost... Elle
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Paste carbonara fără smântână. Rețeta simplă care te va cuceri HelloTaste.ro
Un bărbat cu un detector de metale a găsit un inel de aur cu smaralde, în Anglia. Ulterior, a aflat că a... Antena3.ro
Ce distanță a parcurs Stația Spațială Internațională de la lansare. Puțini știu la ce număr fantastic de... useit
Horoscopul zilei de 14 martie 2025. Gemenii au nevoie de mai multă ordine în viața lor. Află ce se întâmplă cu... Catine
Metamorfoză: 3 Zodii se reinventează TOTAL în Martie 2025 Jurnalul
Otniela Sandu, primele declarații despre despărțirea de Sebastian Dobrincu: Nu simt nevoia să lămuresc nimic Kudika
Top 3 zodii care vor cunoaşte abundenţa financiară până la final de martie. Vin bani din toate direcţiile Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
Afacere cu locurile de parcare în Cluj, care costă 25.000 de euro. O femeie a vrut să cumpere 5 pentru a le închiria Observator
Când e bine să faci duș, dimineața sau seara? Ce recomandări fac medicii MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces ProSport
Ora ideală pentru servirea micului dejun. Ce spune un expert în nutriție și sănătate Gandul
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol CanCan
Cum să gestionezi obezitatea infantilă: sfaturi pentru părinți DeParinti
Justin Bieber a fost surprins fără pălărie în Beverly Hills, după zvonurile legate de un posibil transplant de... ZUTV
Funcția Google Maps care te ajută să îți găsești mașina dacă ai uitat unde ai parcat. Cum funcționează UseIT
Huevos rotos. Rețeta unui preparat atât de simplu, dar foarte gustos Hello Taste