Antena Căutare

Ce salariu uriaș are Elisabeta Lipă, celebra canotoare. Informații oficiale despre veniturile din declarația de avere

S-a aflat ce salariu uriaș are Elisabeta Lipă, considerată a fi cea mai bună canotoare a secolului, după ce a deținut chiar și șase funcții simultan.

Galerie
Descoperă ce salariu uriaș are Elisabeta Lipă și care sunt veniturile din declarația de avere | sursa foto: Profimedia

S-a aflat ce salariu uriaș are Elisabeta Lipă, considerată a fi cea mai bună canotoare a secolului, după ce a deținut chiar și șase funcții simultan.

Elisabeta Lipă este una dintre sportivele din România care nu mai au nevoie de niciun fel de prezentare, aceasta fiind considerată cea mai bună canotoare română din ultimul secol, fiind numită de 25 de ori campioană a României. Descoperă ce salariu uriaș are Elisabeta Lipă.

Ce salariu uriaș are Elisabeta Lipă, considerată a fi cea mai bună canotoare a secolului. Informații oficiale din declarația de avere

Elisabeta Lipă s-a născut pe 26 octombrie 1964 în Siret (Suceava) și are în prezent vârsta de 60 de ani. Aceasta a debutat la vârsta de 19 ani la Jocurile Olimpice de vară de la Los Angeles, California, Statele Unite ale Americii (1984), acolo unde a obținut aurul la proba de dublu vâsle.

Articolul continuă după reclamă

De-a lungul carierei sale, aceasta a obținut 5 medalii de aur, 2 de argint și una de bronz la șase olimpiade și a fost de 25 ori campioană a României, lucru ce i-a adus titlul de maestră emerita a sportului, în anul 1995. Anul 2000 a fost unul important pentru Elisabeta Lipă, căci acesta a fost momentul în care Federația Internațională de Canotaj a declarat-o ca fiind cea mai bună canotoare a secolului, titlu ce i-a adus și Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de comandor.

Citește și: Nicolae Stanciu, la Genoa din 2026. Ce salariu ar putea încasa căpitanul Naționalei la clubul din Seria A patronat de Dan Șucu

Tot în anul 2000, pe 1 iunie 2000, la Lucerna, în Elveția, Elisabeta Lipă a primit medalia "Thomas Keller", cea mai înaltă distincție din canotaj. Din partea COSR i-a fost decernat trofeul "Colanul de Aur".

Un alt moment important din cariera sa a fost în anul 2004, atunci când a fost înaintată din funcție de comisar șef de poliție din Ministerul Administrației și Internelor în funcția de chestor de poliție, echivalentul gradului de general. Astfel, Elisabeta Lipă a devenit prima femeie care deține gradul de general în România.

În prezent este președinte al Federației Române de Canotaj (funcție deținută din anul 2009, dar a fost și președinte al Clubului Sportiv Dinamo București.

Această carieră impresionantă și numeroasele funcții deținute i-au adus și câștiguri pe măsură, astfel că azi Elisabeta Lipă are un salariu uriaș. Pentru cei care nu știu, aceasta are o casă în Pipera și un apartament cu patru camere, dar și încă unul, de 34,9 metri pătrați.

Aceasta deține, de asemenea, și două terenuri agrigole, unul în Voluntari (1732.39 m2) și unul în Afumați (19150 m2)

Astfel, de la Agenția Națională pentru Sport, unde a fost președinte, aceasta a câștigat annual suma de 62.784 lei. Ca vicepreședinte ale Comitetului Olimpic și Sportiv Român, aceasta a primit un total annual de 18360 de lei. Pentru funcție de consilier local la Primăria Municipiului București, aceasta a primit într-un an suma de 38.000 de lei. La acestea se adaugă renta viageră de la Minsiterul Sportului București în valoare de 1996620 lei. În plus, de la Federația Română de Canotaj, Elisabeta Lipă a primmit un total annual de 65820 de lei. Aceste informații se regăsesc în declarația de avere completată de sportivă la data de 11 iunie 2024, document ce este publicat pe https://sport.gov.ro.

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ianis și Elena Hagi, imagini adorabile cu fiul lor care a împlinit un an. Cum arată micul Giorgios: „Cum am putut trăi fără tine?”
Ianis și Elena Hagi, imagini adorabile cu fiul lor care a împlinit un an. Cum arată micul Giorgios: „Cum am...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cu ce se ocupă mama lui David Popovici. Detalii neștiute despre părinții săi. Cum i-au susținut din umbră visul de campion
Cu ce se ocupă mama lui David Popovici. Detalii neștiute despre părinții săi. Cum i-au susținut din umbră...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!”
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!” AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG BZI
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se întâmplă la Paroșeni
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se... Jurnalul
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne la fel!
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne... Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x