Antena

Alexandra Stan, ținuta care a lăsat totul la vedere. Ce detaliu au observat fanii artistei

Alexandra Stan a încins atmosfera pe rețelele sociale cu o ținută care i-a lăsat la vedere cele mai frumoase părți ale corpului.

Publicat: Duminica, 21 Martie 2021, 17:46 | Actualizat: Duminica, 21 Martie 2021, 19:19
Alexandra Stan a încins atmosfera pe rețelele sociale cu o ținută spectaculoasă
Instagram

Alexandra Stan este una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite artiste din România. Aceasta a impresionat prin talentul său, dar și prin aparițiile sale spectaculoase din mediul online, cât și cu cele de pe micile ecrane ale telespecatorilor.

Vedeta se mândrește cu o carieră de succes în industria muzicală și cu un trup de invidiat, pe care îl scoate în evidență de fiecare dată când are ocazia. Frumoasa blondină apelează la cele mai sexy ținute cu care reușește să pună pe jar publicul masculin.

Pe aceeași temă

La cei 31 de ani, artista se mândrește cu o siluetă perfectă și cu cele mai provocatoare forme cu care se afișează de câte ori are ocazia pe rețelele sociale, locul în care își ține la curent fanii cu cele mai importante și speciale evenimente din viața sa.

Cum arată Alexandra Stan într-o ținută provocatoare

De curând, Alexandra Stan s-a lăsat fotografiată într-o ipostază incendiară, care nu a lăsat loc imaginației. Aceasta a apelat la o ținută extrem de sexy cu care a reușit să atragă atenția tuturor imediat.

Cântăreața a îmbrăcat o bluză superbă, care i-a scos în evidență frumoasele trăsături ale feței, însă ce a ales să poarte în partea de jos a întors toate privirile, iar un detaliu a fost observat imediat de către cei 523 mii de urmăritori de pe Instagram. Alexandra Stan a ales să se fotografieze într-o pereche de pantaloni scurți extrem de scurți, care i-au evidențiat posteriorul bombat și picioarele subțiri.

Imaginea a strâns rapid mai bine de 37.000 de aprecieri și o mulțime de comentarii din partea persoanelor care o apreciază.

Reacțiile pozitive ale fanilor săi au apărut imediat. Aceștia au ținut neapărat să îi mărturisească că este o femeie foarte frumoasă, iar atuurile sale fizice sunt evidente.

"Ești extrem de frumoasă. Te salut din India!" sau "Ești minunată, Alexandra.", au fost c\teva dintre comentariile oamenilor din mediul online, care și-au dorit să îi transmită complimente și cuvinte de laudă în ceea ce privește aspectul său fizic.

Pe aceeași temă
Recomandari A1

Artista și-a obișnuit prietenii virtuali cu aparițiile sale provocatoare, drept dovadă stau imaginile sale de pe rețelele sociale. Aceasta nu ezită niciodată să își încânte urmăritorii cu cât mai multe fotografii sexy.

Alexandra Stan a lasă inhibițiile deoparte și pozează în cele mai incendiare ipostaze. Cântăreața este posesoarea unui trup de zeiță cu care se mândrește, dar și a unor forme apetisante.

Whatsapp LinkedIn
alexandra stan vedete din romania alexandra stan tinuta
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Un nou sezon spectaculos de Formula 1™ se vede LIVE online în AntenaPLAY! În perioada 14-16 martie, urmărește Marele Premiu al Australiei 2025 pe canalul dedicat!
Stirile zilei Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Videoclipul zilei
Citește și
Rochia transparentă din dantelă care nu a lăsat loc imaginației fanilor.Alexandra Stan a apărut...
Alexandra Stan, ipostaza topless care le-a atras atenția fanilor. Cum apare artista în cel mai nou clip...
Cum arată mama Alexandrei Stan. Imaginea rară cu cea mai importantă femeie din viața artistei
Alexandra Stan a încins iar atmosfera pe rețelele de socializare după ce a apărut îmbrăcată doar...
Video recomandate
Video
Citește și
Papricaș de ciuperci. Rețeta unui preparat cremos și aromat Catine.ro
Actorul Hakan Kurtaş a vorbit deschis despre relația pe care o are cu tatăl său. Ce meserie are acesta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România.... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Imagini CONTROVERSATE din 2023 cu Bianca Censori au devenit acum virale. În ce ipostază indecentă a fost... Elle
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Paste carbonara fără smântână. Rețeta simplă care te va cuceri HelloTaste.ro
Un bărbat cu un detector de metale a găsit un inel de aur cu smaralde, în Anglia. Ulterior, a aflat că a... Antena3.ro
Ce distanță a parcurs Stația Spațială Internațională de la lansare. Puțini știu la ce număr fantastic de... useit
Horoscopul zilei de 14 martie 2025. Gemenii au nevoie de mai multă ordine în viața lor. Află ce se întâmplă cu... Catine
Metamorfoză: 3 Zodii se reinventează TOTAL în Martie 2025 Jurnalul
Otniela Sandu, primele declarații despre despărțirea de Sebastian Dobrincu: Nu simt nevoia să lămuresc nimic Kudika
Top 3 zodii care vor cunoaşte abundenţa financiară până la final de martie. Vin bani din toate direcţiile Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
Afacere cu locurile de parcare în Cluj, care costă 25.000 de euro. O femeie a vrut să cumpere 5 pentru a le închiria Observator
Când e bine să faci duș, dimineața sau seara? Ce recomandări fac medicii MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces ProSport
Ora ideală pentru servirea micului dejun. Ce spune un expert în nutriție și sănătate Gandul
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol CanCan
Cum să gestionezi obezitatea infantilă: sfaturi pentru părinți DeParinti
Justin Bieber a fost surprins fără pălărie în Beverly Hills, după zvonurile legate de un posibil transplant de... ZUTV
Funcția Google Maps care te ajută să îți găsești mașina dacă ai uitat unde ai parcat. Cum funcționează UseIT
Huevos rotos. Rețeta unui preparat atât de simplu, dar foarte gustos Hello Taste