Antena Căutare

Cât de silitoare a fost Mirela Vaida și ce studii are vedeta

Mirela Vaida, gazda emisiunii Acces direct, este o vedetă care face față cu brio și carierei de prezentatoare Tv, dar și de actriță și cântăreață.

Galerie
Mirela Vaida a fost foarte silitoare și are multe diplome importante | Antena 1

Deși dezvoltarea acestor talente i-au necesitat timp și efort, Mirela Vaida nu și-a neglijat studiile și a avut grijă să obțină mereu note mari. Până și nota de la Bacalaureat a fost una impresionantă, potrivit Fanatik.

Mirela Vaida a luat BAC-ul cu 9,62 și a făcut și două facultăți și două mastere, printre alte studii

Mirela Vaida a urmat un liceu din Iași, Liceul de Informatică „Grigore C. Moisil”.

A terminat liceul cu note mari iar la examenul de bacalaureat media 9,62. Ulterior, a absolvit Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, potrivit sursei citată.

Articolul continuă după reclamă

Citește și:Mirela Vaida, cu copiii la biserică în prima zi de școală! Mesajul transmis de vedetă

Mirela Vaida a mai făcut o a doua facultate, faculttatea de Drept la Universitatea din București, pe care a absolvit-o cu media 9,35.

După cele două facultăți pe care le-a terminat, Mirela Vaida a mai făcut și două masterate.

Citește și:Mirela Vaida, apariție spectaculoasă pe rețelele sociale. Cum a fost surprinsă prezentatoarea TV în vacanță

Așadar, pe primul dintre ele, Dreptul Comunității Europene din cadrul Facultății de Drept a Universității București, Mirela Vaida l-a terminat cu media 9,66 și apoi vedeta a mai făcut un alt master, în Comunicare și Relații publice.

Mirela Vaida este și cântăreață, iar cariera ei muzicală este foarte importantă pentru ea. Vedeta scoate mereu piese noi pe care le cântă cu tot sufletul.

În plus, Mirela Vaida este și actriță, ea fiind de nemumărate ori pe scena teatrului de revistă „Constantin Tănase” și este colaborator al Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian”, mai arată sursa citată.

Vedeta a îmbinat foarte bine și viața de familie. Este căsătorită din 2009 și are trei copii.

Prințul Harry nu a ajuns la timp să-i fie alături Reginei Elisabeta în ultimele clipe de viață. A fost pozat în lacrimi ... Mihai Trăistariu, decizie fără predecent. Artistul vrea să își cloneze mama, decedată de 16 ani. Cum intenționează să fa...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Lovitură după despărțirea de Cristina. Andrei Rotaru a făcut un anunț neașteptat: „O ultimă dorință”
Lovitură după despărțirea de Cristina. Andrei Rotaru a făcut un anunț neașteptat: „O ultimă dorință”
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Din ce își câștigă banii Daniela Crudu, după ce a renunțat la televiziune. A spus fără ezitare cu ce se ocupă
Din ce își câștigă banii Daniela Crudu, după ce a renunțat la televiziune. A spus fără ezitare cu ce se ocupă
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Alina Pop a cedat, după ce a fost bătută! Tiktokerița a izbucnit în lacrimi: „Eu am fost geloasă”
Alina Pop a cedat, după ce a fost bătută! Tiktokerița a izbucnit în lacrimi: „Eu am fost geloasă” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că în case nu se poate sta
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PSD prezintă soluțiile deblocării crizei politice: „Este nevoie de un pact național!”
PSD prezintă soluțiile deblocării crizei politice: „Este nevoie de un pact național!” BZI
Litoralul, lăsat pe întuneric, în vârf de sezon: Hoteluri fără lumină și fără bucătării funcționale, din cauza penelor de curent
Litoralul, lăsat pe întuneric, în vârf de sezon: Hoteluri fără lumină și fără bucătării funcționale, din... Jurnalul
Performanță uriașă pentru România! Rareș Cojoc și Andreea Matei au scris din nou istorie în China
Performanță uriașă pentru România! Rareș Cojoc și Andreea Matei au scris din nou istorie în China Kudika
Ce să ai în portofel de Sfântul Ilie pentru noroc și belșug
Ce să ai în portofel de Sfântul Ilie pentru noroc și belșug Redactia.ro
Șoseaua care a inspirat
Șoseaua care a inspirat "Baltagul", redescoperită de turiști. Cât costă o vacanță pe Drumul Talienilor Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x