Antena Căutare

Celine Dion, gest emoționant! S-a filmat și a transmis un mesaj, aproape implorând. Cuvintele vedetei sunt adresate întregii omeniri

Celine Dion a transmis un mesaj extrem de emoționant iar acesta este adresat întregii omeniri. Ce a transmis vedeta a sensibilizat o lume întreagă.

După Oprah, Lady Gaga şi Justin Timberlake, şi Celie Dion a transmis un mesaj emoţionant fanilor săi. Artista a făcut declaraţii direct din casă sa, despre situaţia grea cu care ne confruntăm, dar a ţinut să transmită şi un mesaj medicilor eroi.

După cum știți, cu toții ne confruntăm cu o perioadă grea, dar sper că toți faceți ceea ce trebuie.Să fim bine și să rămâneți cât de pozitivi puteți în această situație.

Artista internațională a mulțumit cadrelor medicale pentru tot efortul pe care-l fac, în contextul pandemiei de coronavirus.

Vedetele internaționale, în luptă cu pandemia. Concert online caritabil dedicat celor care luptă în prima linie cu Covid-19

"Majoritatea dintre noi am fost rugați să rămânem în casă, dar sunt atât de mulți eroi în toată lumea, care lucrează în fiecare zi, care își riscă viața zilnic și își sacrifică viața pentru noi. Oamenii aștia au familii, au oameni care îi iubesc și sunt îngrijorați pentru ei. Și cu toate astea merg zilnic la muncă pentru a ne salva pe noi. Vorbesc despre asistenții medicali, despre medici, voluntari. Nu le vom putea mulțumii tuturor. Respectăm curajul și dedicarea de care dați dovadă. Vă mulțumim din suflet pentru munca pe care o depuneți pentru noi. Vă sunt veșnic recunoscătoare."

De asemenea, vedeta s-a adresat întregii populații, afectată de pandemia de coronavirus, cerându-le să stea în case pentru a ajuta la stoparea pandemiei cu care ne confruntăm.

A murit mama cântăreței Celine Dion. ”Maman Dion” a crescut 14 copii, a avut o carieră strălucită în showbiz și a ajutat mii de copii defavorizați

"Toți trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a scăpa de acest virus. Așa că vă rog mult să faceți ce trenuie și să stați acasă. Stați în siguranță cu toții."

Urmăriți tot mesajul artistei accesând clipul video de mai sus, prezentat la Antena Stars.

Pe Chef Sorin Bontea îl știe o țară întreagă, dar stai să vezi cum arată soția lui | FOTO... Camelia Șucu, sfaturi de aur pentru femei: "Nu încercați să fiți perfecte, perfecțiunea doare!"...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Mesajul cutremurător transmis de Alina Pușcău după moartea lui Tal Berkovich, prietena ei și fosta concurentă Chefi la cuțite
Mesajul cutremurător transmis de Alina Pușcău după moartea lui Tal Berkovich, prietena ei și fosta concurentă...
3 zodii atrag succesul financiar în perioada 2 – 8 februarie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele
3 zodii atrag succesul financiar în perioada 2 – 8 februarie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele Catine.ro
Ryan Reynolds rupe tăcerea în războiul juridic dintre Blake Lively și Justin Baldoni: „Ce soț nu și-ar susține soția?”
Ryan Reynolds rupe tăcerea în războiul juridic dintre Blake Lively și Justin Baldoni: „Ce soț nu și-ar...
Fostul partener al faimoasei Dilan Çiçek Deniz are o nouă relație. Cum a apărut Thor Saevarsson în mediul online
Fostul partener al faimoasei Dilan Çiçek Deniz are o nouă relație. Cum a apărut Thor Saevarsson în mediul online Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
VIDEO. Un consilier local din Brăila s-a făcut de râs în direct. Nu a mai avut răbdare la depunerea jurământului
VIDEO. Un consilier local din Brăila s-a făcut de râs în direct. Nu a mai avut răbdare la depunerea jurământului Libertatea.ro
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum”
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum” AntenaSport
Artista noastră s-a despărțit de iubitul ei după patru ani de relație! Vedeta a făcut primele declarații despre separare: „E foarte dureros...” Video
Artista noastră s-a despărțit de iubitul ei după patru ani de relație! Vedeta a făcut primele declarații... Elle
Mihai Trăistariu, apariție controversată! Și-a schimbat singur look-ul:
Mihai Trăistariu, apariție controversată! Și-a schimbat singur look-ul: "Parcă ești electrocutat" Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Galette cu fulgi de ovăz și brânză. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franceză
Galette cu fulgi de ovăz și brânză. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franceză HelloTaste.ro
Bărbatul care a cumpărat o insulă pustie cu 9.000 € și a transformat-o în refugiu anti bogați. A refuzat să o vândă cu 50 milioane $
Bărbatul care a cumpărat o insulă pustie cu 9.000 € și a transformat-o în refugiu anti bogați. A refuzat să... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Bianca Drăgușanu păstrează o siluetă de invidiat la 43 de ani! Ce mănâncă vedeta
Bianca Drăgușanu păstrează o siluetă de invidiat la 43 de ani! Ce mănâncă vedeta BZI
Grevă generală în spitale, dacă se mai taie 10% din salarii
Grevă generală în spitale, dacă se mai taie 10% din salarii Jurnalul
Minelli, confesiuni despre maternitate, familie și carieră: Îmi plătesc fata să îl adoarmă pe fratele ei...
Minelli, confesiuni despre maternitate, familie și carieră: Îmi plătesc fata să îl adoarmă pe fratele ei... Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Ciclonul care a făcut ravagii în Portugalia şi Spania lovește România. Alertă de ger şi ninsoare în toată ţara
Ciclonul care a făcut ravagii în Portugalia şi Spania lovește România. Alertă de ger şi ninsoare în toată ţara Observator
Pierzi mereu sarcina? Acestea sunt motivele pentru care te confrunți cu avorturi spontane repetate
Pierzi mereu sarcina? Acestea sunt motivele pentru care te confrunți cu avorturi spontane repetate MediCOOL
Stroopwafels. Rețetă olandeză de vafe umplute cu caramel
Stroopwafels. Rețetă olandeză de vafe umplute cu caramel HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce ne plictisim și cum să depășim acest sentiment
De ce ne plictisim și cum să depășim acest sentiment DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung a dezvăluit un Galaxy Z Flip 7 special care nu poate fi cumpărat. Ce utilizatori au acces la el
Samsung a dezvăluit un Galaxy Z Flip 7 special care nu poate fi cumpărat. Ce utilizatori au acces la el UseIT
De ce trebuie să cerni făina: trucuri simple pentru rețete reușite
De ce trebuie să cerni făina: trucuri simple pentru rețete reușite Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x