Antena Căutare

Cum și unde își etalează Katie Price bustul după cea de-a 14-a operație. Vedeta tinde către sâni imenși

Modelul Katie Price a trecut peste cea de-a 14-a operație de mărire de sâni și a fost surprinsă la plajă în Thailanda, alături de iubitul ei, Carl Woods.

Galerie
Katie Price își etalează noua pereche de sâni, pe o plajă din Thailanda | Profimedia

Vedeta în vârstă de 43 de ani este adepta operațiilor estetice și, până acum, a trecut printr-o serie de intervenții, unele dintre ele chiar punându-i viața în pericol.

Recent, Price a fost surprinsă la plajă, în Thailanda, alături de iubitul ei, pozând relaxată într-un costum de baie în dungi, decoltat și care i-a pus în evidență formele, dar mai ales, noile silicoane.

Potrivit hawtcelebs, vedeta s-a bucurat de plajă, de apă și de compania iubitului său.

Katie Price nu se uită la bani când vine vorba de imaginea sa, iar sânii sunt elementul cheie al ideii sale de frumusețe

Articolul continuă după reclamă

Vedeta declara, potrivit presei internaționale, că vrea să aibă sâni din ce în ce mai mari, dar, totodată, cheltuie zeci de mii de euro pentru a și-i modifica ori de câte ori se plictisește de o mărime.

Citește și:Katie Price a apărut bandajata la cap în urma unei intervenții estetice. Diva este o împătimită a operațiilor

Până acum, aceasta a cheltuit aproape 30 de mii de dolari doar pentru operațiile de mărire sau modificare de bust.

Katie Price are operații de liposucție, operație de lifting la ochi și buze, liposucție a bărbiei și injecții cu grăsime în posterior.

Citește și:Cum se simte Katie Price după ce a fost atacată în plină stradă de un bărbat. Poliția a făcut arestări

Vedetei i-a fost chiar recomandată, în timpul unei intervenții, o transfuzie de sânge pentru că organismul nu i-a reacționat bine, însă aceasta a refuzat.

Ea a precizat, la momentul respectiv, că numai gândul că s-ar tăia accidental, și ar trebui să lingă sângele altcuiva a îngrozit-o și a determinat-o să refuze transfuzia.

De altfel, nu toate intervențiile au fost de succes. Un lifting facial care a avea ca scop redarea unui look fresh și estomparea semenelor îmbătrânirii i-a adus riduri și un aspect general neuniform.

Vlad Gherman și Oana Moșneagu, anunț important pentru fani. Ce decizie au luat: „Primul pas important din relația noastr... E cunoscut pentru muzica lui, dar puțini știu că Vali Vijelie e tatăl lui. Cine e Nuțu Rusu, fiul artist al manelistului...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ana Bodea și Cristian Mungiu, întâlnire emoționantă. Ce spune despre Sebastian Stan: „A fost o experiență care m-a coplești”
Ana Bodea și Cristian Mungiu, întâlnire emoționantă. Ce spune despre Sebastian Stan: „A fost o experiență...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Dieta care o ține pe Andreea Bălan neschimbată de 20 de ani. Ce refuză să mănânce sub orice formă
Dieta care o ține pe Andreea Bălan neschimbată de 20 de ani. Ce refuză să mănânce sub orice formă
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de despărțire
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă interlopii să-l bată din nou
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea cazării și-a cumpărat apartament lângă Bruxelles
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea... Jurnalul
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar Kudika
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună ....
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună .... Redactia.ro
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x