Antena Căutare

Regina Elisabeta a II-a, prima întâlnire cu un oficial după ce s-a vindecat de Covid-19. Cum arată acum Majestatea Sa

Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 95 ani, a avut în urmă cu puțin timp prima întâlnire față în față cu un oficial, după vindecarea de Covid-19.

Galerie
Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 95 ani, a avut în urmă cu puțin timp prima întâlnire față în față cu un oficial, după vindecarea de Covid-19. | Profimedia

Majestatea Sa s-a întâlnit pe 7 martie cu Justin Trudeau la Castelul Windsor, aceasta fiind prima ei întâlnire cu un oficial după ce a fost infectată cu coronavirus.

Monarhul, care e și Regina Canadei, a fost foarte amabilă cu Trudeau și în fotografiile publicate apare râzând cu prim-ministrul Canadei. În timpul vizitei oficiale, Regina a dorit să transmită și un mesaj important de solidaritate.

Regina Elisabeta a II-a s-a întâlnit cu Justin Trudeau, prim-ministrul Canadei

În spatele ei, pe masă, se află o vază plină cu flori galbene și albastre, în semn se solidaritate pentru refugiații din Ucraina care fug acum în țările vecine din cauza războiului izbucnit de armata rusă. Florile alese în cele două culori nu sunt întâmplătoare, potrivit unui specilist al Casei Regale, potrivit The Sun.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Puțini știu ce mănâncă Regina Elisabeta într-o zi obișnuită. Un fost bucătar a dezvăluit ce preferințe culinare are monarhul

Justin Trudeau a venit în Marea Britanie pentru a discuta problemele legate de războiul dintre Rusia și Ucraina. Oficialul din Canada urma să se întâlnească cu Boris Johnsn și prim-ministrul olandez Mark Rutte.

Regina Elisabeta a II-a, care de regulă nu postează mesaje cu tentă politică, ar fi plătit deja o contribuție la Comitetul de Urgență al Dezastrelor pentru Cauze Umanitare din Ucraina pentru a-i ajuta pe refugiați. Cu toate acestea, nimeni de la Palatul Buckingham nu a dorit să ofere mai multe informații în acest sens.

Cum arată acum Regina, după ce s-a vindecat de Covid-19

Monarhul și-a reluat activitatea săptămâna trecută, după ce s-a vindecat de Covid-19 și a petrecut deja câteva zile în izolare din cauza bolii. Cât timp a avut simptome, Regina s-a izolat la Castelul Windsor și s-a ocupat de partea de documente. Regina Marii Britanii a părut destul de în formă la prima ei întâlnire cu un oficial.

Citește și: Reacția Prințului William la decizia Reginei de a o numi pe Camilla "regină consoartă". Ce a hotărât

Regina Elisabeta a II-a s-a infectat cu noul virus după ce cu câteva zile în urmă a intrat în contact cu fiul său Prințul Charles, cu doar 2 zile înainte ca el să fie testat pozitiv. În doar câteva săptămâni Majestatea Sa va împlini 96 de ani și medicii de la Castelul Windsor au declarat că vor continua să o testeze zilnic.

Cum s-a îmbunătățit relația Reginei Elisabeta a II-a cu Camilla, soția Prințului Charles

Acum, la mai bine de 15 ani de la nuntă, Camilla a fost acceptată de Regina Elisabeta a II-a și are o relație decentă cu prinții William și Harry.

Mai mult decât atât, de curând, Regina a anunțat, oficial, că soția fiului său va avea rol de regină consoartă atunci când Charles va ajunge să fie rege.

Potrivit Us Weekly, Regina a fost foarte sceptică, la începuturile mariajului fiului său cu Camilla, însă, cu trecerea anilor, aceasta a demonstrat că are tot ceea ce trebuie pentru a promova pe scara regală.

Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit ziua de naștere. Cum s-a lăsat filmată alături de la Gabi Bădălău la petrecere... Care sunt secretele Ioanei Ginghină pentru o siluetă de invidiat în prag de nuntă...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ana Bodea și Cristian Mungiu, întâlnire emoționantă. Ce spune despre Sebastian Stan: „A fost o experiență care m-a coplești”
Ana Bodea și Cristian Mungiu, întâlnire emoționantă. Ce spune despre Sebastian Stan: „A fost o experiență...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Dieta care o ține pe Andreea Bălan neschimbată de 20 de ani. Ce refuză să mănânce sub orice formă
Dieta care o ține pe Andreea Bălan neschimbată de 20 de ani. Ce refuză să mănânce sub orice formă
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de despărțire
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă interlopii să-l bată din nou
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea cazării și-a cumpărat apartament lângă Bruxelles
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea... Jurnalul
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar Kudika
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună ....
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună .... Redactia.ro
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x