Un incendiu care a cuprins mai multe ambarcaţiuni amarate pe un dig al unui râu în sud-estul Statelor Unite s-a soldat cu opt morţi în noaptea de duminică spre luni, au anunţat pompierii, relatează AFP.
Marti, 28.01.2020, 10:51Un pod s-a prăbușit într-un port din nord-estul Taiwanului, strivind mai multe bărci de pescuit și rănind cel puțin șase persoane. Armata s-a alăturat operațiunilor de salvare, mai multe echipaje fiind blocate în interiorul ambarcațiunilor.
Marti, 01.10.2019, 09:46Un accident naval a avut loc marţi seara, în Delta Dunării, după ce două ambarcaţiuni în care se aflau 13 persoane s-au ciocnit. Cinci persoane au fost rănite, acestea primind îngrijiri medicale din partea cadrelor medicale chemate la faţa locului.
Marti, 30.07.2019, 22:43RowmaniaFEST va sta acest an sub semnul Centenarului Marii Uniri. Festivalul Internaţional al Bărcilor cu Vâsle iniţiat de Ivan Patzaichin va consta în lansarea unei Flotile care este alcătuită din şase ambarcaţiuni ce reprezintă, simbolic,...
Ambarcaţiunile cu motor nu mai pot avea acces la mai puţin de 300 de metri de zonele în care înoată turiştii, pentru evitarea accidentelor, se arată într-un ordin al ministrului Turismului, Bogdan Trif, privind noile reglementări din domeniul agrementului nautic.
Vineri, 06.07.2018, 08:19În weekend-ul 22-24 Iunie va avea loc expoziția de ambarcațiuni și mașini, ”Tomis Yacht. Pe tot parcursul verii vor avea loc numeroase evenimente în Constanța.
Sezonul regatelor se deschide oficial săptămâna viitoare. Iar pasionaţii sporturilor nautice se pregătesc. Pe ei înşişi dar şi ambarcaţiunile cu care vor tăia valurile.
Vineri, 18.05.2018, 13:46Ambarcaţiunile nu mai pot trece din cauza sloiurilor uriaşe. Între Brăila şi Tulcea, spărgătoarele merg înainte pentru a le face culoar. Din această după-amiază, navigaţia pe Dunăre este interzisă între Buziaş şi Brăila.
Marti, 10.01.2017, 13:18O plimbare pe Dunăre s-a încheiat cu o sperietură puternică pentru mai mulţi medici şi turişti din Republica Moldova. Ambarcaţiunile în care se aflau s-au ciocnit volent. Puternic zguduiţi, zece dintre ei au avut nevoie de ajutorul medicilor şi au fost duşi la spital. Unul dintre răniţi a intrat în comă. Medicii ar fi trebuit să ajungă la un congres, iar celelalte victime erau în vacanţă
Vineri, 04.11.2016, 08:59O plimbare pe Dunăre s-a încheiat cu o sperietură puternică pentru mai mulţi medici şi turişti din Republica Moldova. Ambarcaţiunile în care se aflau s-au ciocnit volent.
Vineri, 04.11.2016, 08:44Autorităţile ruse au anunţat că cel puţin zece copii au murit înecaţi în lacul Siamozero din statul federal Caralia, situat în nord-vestul ţării. Copii se aflau la bordul a trei ambarcaţiuni turistice, care au fost prinse într-o furtună iscată din senin pe lac, scrie RT.
Duminica, 19.06.2016, 15:05Cel mai mare eveniment nautic din lume are loc zilele acestea la Amsterdam. Este un spectacol care are loc o dată la 5 ani. La ediţia 2015 sunt prezente 50 de veilere mari şi alte câteva sute de ambarcaţiuni mici.
Vineri, 21.08.2015, 16:57Au fost momente de panica, pe Dunare. 30 de oameni au fost la un pas de moarte, dupa ce salupa in care se aflau s-a lovit de alte doua ambarcatiuni si a evitat-o pe a treia, in ultima clipa.
Duminica, 06.10.2013, 19:234 ambarcatiuni de lux au fost incendiate in portul din statiunea Nesebar din sud-estul Bulgariei. Potrivit martorilor, focul a pornit de la iahtul unui deputat din partidul fostului premier, Boiko Borisov.
Vineri, 26.07.2013, 13:17Cer senin, apa de un albastru perfect si multe yahturi aliniate la milimetru... Dubai este, in aceste zile, paradisul luxului in materie de ambarcatiuni de ultima generatie.
Vineri, 08.03.2013, 14:57Cer senin, apa de un albastru perfect si multe yahturi aliniate la milimetru intr-un port din Dubai! Pentru ca aici in aceste zile e paradisul luxului in materie de ambarcatiuni de ultima generatie.
Vineri, 08.03.2013, 14:01Vacanta, relaxare, mare si lux asa s-ar putea descrie imaginea de ansamblu a targului de la Romaero. Ambarcatiuni de ultima generatie din fibra de sticla dar si gonflabile, iacht-uri dar si barci de lemn, toate sunt expuse la Targul Nautic. Si daca nu aveti cateva zeci de mii de euro la saltea ca sa plecati acasa cu un asemenea vas, puteti totusi sa va urcati la bord pentru cateva minute.
Joi, 07.03.2013, 17:03Vacanta, relaxare, mare si lux asa s-ar putea descrie imaginea de ansamblu a targului de la Romaero. Ambarcatiuni de ultima generatie din fibra de sticla dar si gonflabile, yacht-uri dar si barci de lemn, toate sunt expuse la Targul Nautic.
Joi, 07.03.2013, 16:36E bine sa fii bogat, fara indoiala. Nici prea-prea, ca risti sa dai in cealalta extrema, dar un iaht de lux nu strica. Mai ales atunci cand este dotat cu piscina (piscina?) sau trambulina, ca sa nu mai pierzi timpul pe la parcurile acvatice.
Marti, 11.09.2012, 12:48Timisorenii s-au simtit aseara ca la Venetia. Zeci de ambarcatiuni au defilat, sub clar de luna, pe Bega. De pe margine, sute de curiosi le-au facut poze si, pentru cateva ore, s-au simtit ca-n orasul gondolelor.
Sambata, 08.09.2012, 16:28Timisorenii s-au simtit aseara ca la Venetia. Zeci de ambarcatiuni au defilat, sub clar de luna, pe Bega. De pe margine, sute de curiosi le-au facut poze si, pentru cateva ore, s-au simtit ca-n orasul indragostitilor.
Sambata, 08.09.2012, 13:36Milioane de chinezi petrec si se distreaza, in aceste zile, la Festivalul Barcilor-Dragon, una din cele mai importante sarbatori din calendarul lor traditional. Momentele de varf ale festivalului, asa cum o arata si numele sau, sunt cursele de...
Duminica, 24.06.2012, 09:18Iubitorii de ambarcatiuni de lux si-au dat intalnire la Rio de Janeiro. Aici are loc in aceste zile cea mai mare expozitie de iahturi din America Latina. O suta de barci de lux au fost aliniate in port pentru a putea fi admirate. Asa, posibilii...
Joi, 19.04.2012, 16:43Furtuni violente la Marea Neagra. In statiunea 2 Mai un dig de protectie sa cedat. Apa a devastat mai multe imobile si ambarcatiuni.
Vineri, 10.02.2012, 19:36Iarna face ravagii si pe apa, nu numai pe uscat. In Portul Tulcea, trei salupe au cedat sub greutatea zapezii si s-au scufundat. Nici acum pompirii nu au reusit sa le scoata la suprafata.
Duminica, 22.01.2012, 19:14Traian Igas, ministrul Administratiei si Internelor, a gafat joi dimineata la o intalnire cu autoritatile din vama Leuseni, Republica Moldova.
Joi, 20.10.2011, 00:00N-a fost weekend de plaja la mare, dar cineva se bucura si de nori si vint. A inceput regata velierelor Regele Ferdinand I de la Mangalia. Timp de doua zile, opt echipaje se lupta cu valurile, dar si intre ele, ca sa puna mana pe trofeu. Competitia e...
Duminica, 26.06.2011, 10:45Vantul sufla cu putere la mare. Si e tocmai bine pentru proprietarii de veliere, care si-au scos ambarcatiunile pe apa. Si s-au luat la intrecere.
Sambata, 25.06.2011, 16:31Poate nu avem o mare albastra ca a grecilor, iar nisipul nu este la fel galben ca al vecinilor bulgari, insa Marea vazuta de la bordul unui yacht nu se compara cu nimic. Asta spun producatorii de astfel de ambarcatiuni care au venit la expozitia...
Joi, 23.06.2011, 19:27Chartplotterul Garmin GPSMAP 720 este disponibil in Romania pentru toti conducatorii de barci, pasionati de mare si Delta Dunarii. GPSMAP 720 este primul chartplotter marin de sine statator comandat prin touchscreen, dispune de interfata radar/sonar si este compatibil cu orice tip de barca.
Miercuri, 04.05.2011, 00:00O salupa s-a scufundat, seara trecuta, in portul Constanta. O nava a intrat in port si a lovit salupa, care s-a scufundat. Din fericire, nimeni nu a fost ranit.
Joi, 31.03.2011, 00:00Targul de barci si iahturi desfasurat saptamana trecuta la Bucuresti a consemnat reticenta companiilor si amortirea consumatorilor. Dealerii au apreciat organizarea evenimentului, insa adevarata problema ramane evolutia pietei.
Joi, 03.03.2011, 00:00Tibetul este locul unde se practica budismul in cea mai pura forma a sa. Aflandu-se la 4.900 metri altitudine, nu e de mirare ca acest loc si-a primit denumirea de “acoperisul lumii”.
Miercuri, 18.08.2010, 00:00La mare se anunta vreme numai buna pentru plaja. In plus puteti urmari acolo un concurs de ambarcatiuni.
Sambata, 03.07.2010, 10:51Maine puteti marge la targul de ambarcatiuni, acolo unde sunt expuse cele mai frumoase barci ale momentului.
Sambata, 08.05.2010, 19:35Impozitele percepute anual proprietarilor de nave de sport si agrement de catre autoritatile locale vor fi majorate de Guvern cu pana la peste sase ori, de la 0-800 lei în prezent la 800-5.000 lei, printr-o noua modificare a Codului Fiscal.
Miercuri, 24.03.2010, 00:00