Mii de români au fost amendați pentru că au încălcat regulile instituite de autorități în timpul stării de urgență. Ce condiții
Marti, 07.04.2020, 17:40Regulile privind procesul de contestare a unei amenzi de circulație s-ar putea schimba. O noup inițiativă legislativă a fost propusă la Parlament, prin care se cere ca amenzile de circulație să nu mai fie contestate doar la Judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.
Joi, 21.03.2019, 14:48Din ianuarie 2019, şoferii care au încălcat legea vor putea plăti amenzile într-un cont unic, indiferent de localitatea în care contravenientul îşi are domiciliul. Sumele se vor vira într-un cont unic la Trezoreria Statului.
Vineri, 19.10.2018, 08:35Pe 6 și 7 octombrie 2018 se va desfășura Referendumul familiei. Pentru buna desfășurare a referendumului, există fapte care pot atrage sancțiuni grave, de la amenzi și până la închisoare (penale sau contravenționale), pe care orice cetățean trebuie să le evite.
Sambata, 06.10.2018, 09:45LEGEA intră în vigoare la şase luni de la publicarea in Monitorul Oficial.
Joi, 08.03.2018, 19:34Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu unanimitate de voturi un proiect de lege care modifică art. 9 din OUG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi trecere pe drumurile naţionale a rovinietei. Astfel, procesul verbal nu mai trebuie să fie însoţit de fotografii doveditoare, iar dacă trec patru luni de la data în care şoferul a fost depistat că circula fără rovinietă, dar nu este înştiinţat, contravenţia se prescrie.
Marti, 06.02.2018, 14:31Regia Autonoma de Transport Bucuresti a fost amendata cu 2.000 lei pentru ca a facut ilegal copii de pe actele de identitate ale elevilor si studentilor care si-au facut abonamente cu pret redus.
Marti, 06.08.2013, 14:55Pasagerii CFR Calatori care sunt prinsi fara bilet ar putea fi obligati sa presteze munca in folosul comunitatii, potrivit unui proiect de modificare a Ordonantei privind regimul juridic al contraventiilor, proiect publicat de Ministerul Transporturilor si Infrastructurii.
Duminica, 21.10.2012, 13:18Daca pana in prezent soferii fara rovinieta erau sanctionati de fiecare data cand erau prinsi, incepand de astazi, 27 iulie, a intrat in vigoare Legea nr. 144/2012. Aceasta stabileste ca fapta de a circula fara a detine rovinieta valabila este o contraventie continua si se sanctioneaza doar cu amenda, fara un tarif de despagubire, si o singura data pe luna. De asemenea, autoritatile nu mai au dreptul de a retine certificatul de inmatriculare al vehiculului in cazul lipsei rovinietei.
Vineri, 27.07.2012, 18:13Anvelopele de iarna trebuie sa fie inscriptionate cu M si S, in caz contrar soferii risca de la 9 la 20 puncte-amenda, respectiv intre 603 si 1.340 de lei, sanctiunea contraventionala fiind insotita si de masura retinerii certificatului de inmatriculare.
Luni, 24.10.2011, 00:00Comisia pentru administratie publica din Senat a intocmit, marti, cu larga majoritate, un raport favorabil propunerii legislative care modifica legea privind circulatia pe drumurile publice.
Marti, 01.03.2011, 00:00