Are 27 de ani și multă iubire de dăruit. Alexandra îndrăgește pe toată lumea și nu o dată s-a repezit să îmbrățișeze străini. Asta o face fericită, spunea ea. Află-i povestea uimitoare în rândurile următoare.
Vineri, 15.12.2023, 13:09
Romina și Ionuț recunosc că sunt tot mai îndrăgostiți. ”M-am aprins repede!”, a spus concurentul din casa Mireasa.
Matthew Perry, celebrul actor din "Friends", și-a anunțat logodna cu Molly Hurwitz, în vârstă de 29 de ani.
Luni, 30.11.2020, 12:58
Dragostea plutește în aer în casa Mireasa. Iată cum a decurs prima întâlnire dintre Ștefan și Bianca.
David este mai sincer ca niciodată. ”Am fost îndrăgostit de Cătălina, dar nu am primit nicio șansă”, a spus concurenta din casa Mireasa.
Cătălin și Nicole își fac aprecieri deloc timide. ”M-am îndrăgostit. Vreau să îmbătrânesc cu tine!”, a spus concurentul.
Antonio Pican se declară îndrăgostit de BiBi. ”Între noi s-a născut o iubire foarte mare”, a declarat celebrul artist.
Motiv de nemulţumire pentru cei mai mulţi dintre noi, carantina a adus iubirea în viaţa a doi tineri din Italia. Cei doi s-au îndrăgostit după ce s-au văzut la balcoane, timpul unui concert, iar istoria celor supranumiţi Romeo şi Julieta din...
Miercuri, 23.09.2020, 19:39
Ștefan Popescu își face debutul în muzică și lansează prima piesă, "Îndrăgostit". Piesă "Îndrăgostit" este produsă de Cristian Pistol și înregistrată la Xtra Music.
Cezar Ouatu, îndrăgostit lulea! Cine este iubita lui
Joi, 09.07.2020, 17:51
Berbec. Viața ta o poate lua într-o direcție nouă. Este timpul perfect să te reinventezi și să-ți reconfigurezi obiectivele.
Carmen Grebenişan s-a îndrăgostit în „Asia Express”, sezonul 3, de o mâncare tradițională filipineză, pe care a descoperit-o pe „Drumul Comorilor”.
Dragostea este la înălţime în staţiunea montană Şuior din Maramureş. La peste 1.000 de metri altitudine, îndrăgostiţii îşi sărbătoresc iubirea în clăpari. Drumul lor până aici a fost presărat cu inimioare desenate în zăpadă.
Duminica, 23.02.2020, 09:27
Beyonce şi Jay-Z, o dragoste desprinsă, parcă, din filme. Iubire, intrigi, faimă şi bani. Iată povestea celui mai puternic cuplu din lume.
Vineri, 14.02.2020, 11:57
Beyonce şi Jay Z, poveste, desprinsă parcă din filme. Iubire, intrigi, faimă şi bani. Iată povestea celui mai puternic cuplu din lume.
Vineri, 14.02.2020, 11:09
Tavi de la Like a Star recunoaște că este îndrăgostit, într-o discuție cu Nicoleta.
Luni, 06.01.2020, 20:45
Syda şi iubita sa au vizitat pe rând cele mai spectaculoase oraşe din lume, iar locaţia în care se află acum este una de vis. Cum s-au distrat cei doi îndrăgostiţi.
Sambata, 30.11.2019, 14:47
Tavi sesizează că Ionatan este îndrăgostit, după întâlnirea de la restaurant cu Ana Maria.
Vineri, 29.11.2019, 20:31
Trăieşte o poveste de iubire frumoasă şi e pregătit să facă pasul cel mare în relaţie. Doru Todoruţ şi-a cerut iubita în căsătorie. Cum s-au îndrăgostit şi cu ce l-a cucerit aflăm de la artist
Luni, 07.10.2019, 10:56
Delia a părut că s-a îndrăgostit lulea, la „iUmor”, când pe scenă și-a făcut apariția un concurent pe care ea l-a crezut… sau l-a dorit italian și cascador. El, însă, a avut alte planuri, reușind să îi lase mască pe toți.
Al cincilea sezon al emisiunii Insula iubirii s-a încheiat și fanii au rămas cu numeroase întrebări legate de concurenți și de ispite, dar a venit și momentul adevărului!
Răzvan Simion și Dani Oțil au povestit câteva amintiri din taberele în care obișnuiau să meargă în copilărie, primul dintre ei mărturisind că s-a îndrăgostit de o fată, dar a doua zi a avut parte de o mare surpriză.
Răzvan Simion spune câteva amintiri din tabără: ”M-am îndrăgostit de o franțuzoaică”, a declarat prezentatorul emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani.
Iubita lui Cristiano Ronaldo, Georgina Rodriguez, o tânără de 25 de ani, originară din Argentina. Cei doi sunt împreună din toamna anului 2016, iar Cristiano pare îndrăgostit până peste cap de şatenă. Are şi de ce , căci Georgina arată...
Marti, 10.09.2019, 11:23
Un sărut a fost fatal pentru doi îndrăgostiţi din Peru. După ce au petrecut toată seara într-un club, cei doi s-au oprit pe marginea unui pod pentru un moment pasional. O cameră de supraveghere din zonă a surprins întreaga scenă terifiantă....
Miercuri, 07.08.2019, 19:53
Codin Maticiuc vorbeşte, în exclusivitate, despre bătăile pe care le primea, în copilărie. Dar şi despre prima femeie care l-a făcut să se îndrăgostească până peste cap.
Miercuri, 17.07.2019, 21:19
Dani Oțil și Răzvan Simion, prezentatorii matinali de la "Neatza cu Răzvan și Dani, au explicat, în direct, de ce se îndrăgostesc bărbații când văd pentru prima oară o femeie.
Bogdan Ionescu are o nouă iubită! Fostul soţ al Elenei Băsescu, din nou îndrăgostit! Iar domnişoara nu e oricine! Cine e cea care-l face din nou să zâmbească pe unul dintre cei mai râvniţi burlaci.
Miercuri, 26.06.2019, 15:45
Corina Chiriac este una din cele mai valoroase şi iubite artiste de la noi, iar poveştile ei de dragoste au fost mereu ferite de ochii curioşilor. S-a îndrăgostit o singură dată, iar povestea de iubire a marcat-o atât de mult încât nu a mai...
Duminica, 16.06.2019, 15:49
Adrian, fostul iubit al Denisei, a recunoscut că este îndrăgostit nebunește de ispita Maria. Bărbatul mărturisește că nu înțelege ce se întâmplă cu el: „În viața mea nu am simțit așa ceva!”.
A fost cât pe ce să își schimbe cursul vieții, după ce s-a îndrăgostit de o fată, obișnuia să joace baschet, fiind influențat de tatăl lui, a lucrat ca paznic într-un bar, dar și ca om de serviciu, spălând podele, are un singur plămân funcțional și este poliglot – acestea sunt doar câteva dintre detalile mai puțin cunoscute despre Papa Francisc, născut cu numele Jorge Mario Bergoglio într-o familie de imigranți.
Vineri, 31.05.2019, 08:17
Îndrăgostit de frumuseţea unui sat transilvănean, un consultant politic din India s-a mutat definitiv în România. A transformat un fost IAS în fermă şi creşte aici peste 120 de bivoli. Primeşte în casa lui turişti din toate colţurile...
Vineri, 24.05.2019, 19:32
Andreea Ioana Moldovan, sau, pe scurt, Ami, fostă concurentă „X Factor”, a dat un test fulger, luni, la „Observator”, dezvăluind, între altele, de ce artist a fost îndrăgostită.
Luni, 06.05.2019, 15:03
Andy a vorbit la Răi da Buni despre relația lui cu Diana. ”A fost foarte atașată de mine. Eu nu am fost îndrăgostit de ea. Nu în toate relațiile merită să fii implicat”, a spus ispita de la Insula Iubirii.
Miercuri, 01.05.2019, 23:04
Actorul Johny Depp a făcut o nouă cucerire și ar avea planuri de căsătorie. Starul are o relație cu o dansatoare de origine rusă, cu 30 de ani mai tânără decât el.
Joi, 25.04.2019, 09:04
Mihai Bendeac recunoaște că o iubește în secret pe Barbara Isasi, solista trupei Mandinga. ”Când am văzut un prim-plan cu ea, mi s-a deschis sufletul. M-am îndrăgostit!”, a spus juratul iUmor.
Mihai Bendeac este aproape îndrăgostit de o concurentă iUmor, Rebecca Herrera. ”Era ca un înger, diafana, frumoasă...”, a comentat juratul iUmor.
Despre toate momentele din viaţa lui ne vorbeşte în exclusivitate Liviu Teodorescu. Trăieşte o poveste de iubire ca în filme de când s-a îndrăgostit de colega de clasă şi au rămas împreună.
Duminica, 17.03.2019, 10:44
Suntem tentați să spunem că fetele sunt primele care se lasă purtate pe aripile dragostei. Cercetătorii americani contrazic însă această teorie, în opinia lor, domnii sunt primi care simt fiorul lui Cupidon.
Diana Matei și Marian Cleante au povestit, joi, la „Prietenii de la 11”, că relația lor a început după o ceartă, după ce ea a întârziat la un eveniment.
Un bărbat a povestit strania întâmplare prin care a trecut atunci când soacra lui s-a îndrăgostit de el! Ceea ce a urmat întrece orice limită a imaginației!
Marti, 05.02.2019, 23:11
Cantareata a fost fotografiata in compania lui Channing Tatum, in Los Angeles, iar potrivit presei britanice, acestia pareau ca nu ar vrea sa se dezlipeasca unul de celalalt. Cei doi nu si-au oficializat relatia, desi primele zvonuri au aparut in luna...
Luni, 28.01.2019, 07:59
Unul dintre cele mai apreciate și puternice cupluri sunt, fără dubiu, Kate Middleton și Prințul William, dar care nu au avut întotdeauna relația perfectă pe care o afișează în prezent. În 2007, cei doi s-au despărțit și au încercat fiecare lucruri noi. Însă, William a trecut peste “încercări” și s-a îndrăgostit nebunește de o altă femeie.
Miercuri, 05.12.2018, 17:25
Horia Brenciu, dezvăluire în premieră la Prietenii de la 11. ”Am fost întrăgostit de Mona Nicolici, iar de Andreea Berecleanu eram amorezat”, a spus artistul.
Burlacul și Anca au renunțat la haine. ”De acum te vreau doar pe tine. M-am îndrăgostit! Te vreau!”, a declarat nurlacul Bogdan.
Este idolul multor domnişoare, iar acum şi-a dezvăluit secretele. Aşa, ca între colegi, Mircea Eremia i-a predat reporterului Antena Stars câteva lecţii de seducţie. Şi, printre rânduri, am aflat amănunte şi despre femeia din viaţa lui.
Vineri, 02.11.2018, 15:30
Cei patru jurați, dar și publicul au parte de o mulțime de surprize și momente pline de umor în cadrul celei de-a noua ediție X Factor, difuzată diseară, de la ora 20.00, la Antena 1. Carla’s Dreams mărturisește cu această ocazie că a fost cucerit de una dintre concurente.
De cele mai multe ori, concurenții sau concurentele care ajung pe Insula Iubirii fac pasiuni pentru frumoasele ispite
Mihai Bendeac i-a declarat unei concurente la „X Factor” că o iubește, după ce aceasta a imperionat atât cu calitățile ei vocale, cât și cu personalitatea ei fermecătoare.