Procurorul general a dispus, luni, în dosarul "Revoluţia română din decembrie 1989", infirmarea, ca netemeinice, a soluţiilor de clasare dispuse faţă de Petre Roman, fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi prim-ministru al Guvernului României, şi Teodor Brateş, fost redactor-şef la Televiziunea Română, privind infracţiuni contra umanităţii şi redeschiderea urmăririi penale în cauză. De asemenea, a fost infirmată soluţia de clasare faţă de mai multe infracţiuni, dar şi cea privind clasare plângerilor depuse de 672 de persoane.
Luni, 21.10.2019, 16:54Veste proasta pentru unele doamne si domnisoare. Johnny Depp nu este nici singur, nici disponibil, in ciuda zvonurilor de pana acum.
Marti, 24.01.2012, 00:00Pepe sustine ca nu s-a impacat cu Oana Zavoranu, in ciuda inregistrarii audio aparute in presa marti dupa-amiaza.
Miercuri, 29.06.2011, 00:00Mihaela Borcea a infirmat categoric ajutorul cerut vrajitoarelor. "Sunt o persoana mult prea credincioasa in Dumnezeu ca sa ma duc la vrajitoare!".
Miercuri, 04.05.2011, 00:00Miliardarul Ion Neculaie sustine ca nu o cunoaste pe Daniela Crudu, cu toate ca bruneta a fost vazuta de paparazzi iesind din casa acestuia.
Luni, 21.03.2011, 00:00Mihaela Radulescu a vorbit la Acces Direct despre amenintarile cu moartea, zvonite in presa mondena.
Luni, 31.01.2011, 00:00Cu toate ca s-a scris in presa ca l-ar fi recunoscut oficial pe Andrei Iordache drept fiul sau, Botezatu infirma!
Miercuri, 08.12.2010, 00:00Irina Loghin s-a simtit jignita de tot scandalul violentei cu pietre, desi a aflat de el din presa.
Miercuri, 24.11.2010, 00:00