Ionuţ Lupescu, fostul internaţional al generaţiei de aur, şi-a condus pe ultimul drum tatăl. Tristețea și lacrimile și-au făcut apariția pe chipurile celor care au fost de față.
Sambata, 09.09.2017, 17:11
Ionuţ Lupescu, fostul internaţional al generaţiei de aur, şi-a condus pe ultimul drum tatăl. Tristețea și lacrimile și-au făcut apariția pe chipurile celor care au fost de față.
Sambata, 09.09.2017, 15:59
Cel de-al șaptelea sezon al show-ului „X Factor”, care va avea premiera pe 10 septembrie, de la ora 20.00, la Antena 1, îi aduce pe cei patru juraţi, Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică Jr. în ipostaze dintre cele mai diverse şi le scoate la iveală calităţi mai puţin ştiute.
Moment emoționant la Nuntă cu Scântei. Ana Morodan, cele două mame, dar și Viorel merg să caute costumul de ginerică potrivit. În timpul căutărilor, viitorul mire izbucnește în lacrimi când în sfârșit găsește ceea ce își dorește.
Moment emoționant la Nuntă cu Scântei. Ana Morodan, cele două mame, dar și Viorel merg să caute costumul de ginerică potrivit. În timpul căutărilor, viitorul mire izbucnește în lacrimi când în sfârșit găsește ceea ce își dorește.
În România şi în Austria, rudele o plâng pe Alexandra, tânăra care şi-a găsit sfârşitul într-un accident provocat de furtună. Românca de 19 ani a fost strivită de grilajul unui cort de mari dimensiuni doborât de rafalele de vânt. Era...
Luni, 21.08.2017, 13:16
Cristina Spătar a izbucnit în lacrimi la televizor! Artista a vorbit despre cele mai grele momente prin care a trecut de-a lungul vieţii, dar şi despre singura persoană care ştie toate suferinţele ei
Marti, 08.08.2017, 13:40
Pentru unii, "Insula Iubirii" a însemnat mai mult decât un show sau o vacanță exotică. Au fost lecţii de viaţă învăţate şi oameni care au marcat destine.
Andreea Bălan, în lacrimi! Cu sufletul sfâşiat, artista a vorbit despre momentul dureros pe care l-a trăit atunci când a vizitat mai mulţi copii bolnavi de cancer.
Marti, 25.07.2017, 13:31
Andreea Bălan, în lacrimi! Cu sufletul sfâşiat, artista a vorbit despre momentul dureros pe care l-a trăit atunci când a vizitat mai mulţi copii bolnavi de cancer. Unul dintre aceşti îngeraşi nevinovaţi, cu care soarta a fost atât de...
Marti, 25.07.2017, 13:18
Prefectul judeţului Buzău a fost la un pas să izbucnească în plâns, astăzi, la finalul unei şedinţe. Carmen Ichim a aflat că a fost dată în judecată pentru nepunere în posesie şi i se cer nişte daune enorme, care pot depăşi 2 milioane...
Joi, 20.07.2017, 16:27
Deşi starea Denisei pare să fie spre bine, apropiaţii spun că aceasta ar fi intrat în depresie. Aceasta ar fi cerut chiar să nu mai vadă oglinzi în jurul ei.
Marti, 18.07.2017, 07:52
„Da, sunt dispus să o iert pe Bianca, am și eu vina mea! Nu vreau să discut despre problemele mele!”, a spus Liviu, la Ceremonia Focului.
După scandalul de zile mari cu Amalia Năstase, dar şi după ce şi-a anunţat divorţul, Brigitte Sfăt şi-a sters lacrimile amare şi a plecat într-o binemeritată vacanţă. Împreună cu sora ei, vedeta se relaxează pe plajele din...
Luni, 17.07.2017, 20:14
Diana, la primele ore ale dimineții, se plimbă singură pe plajă fără să-și găsească liniștea. ”M-a făcut din om, neom”, este prima reacției concurentei atunci când vorbește despre fostul ei iubit.
Cântăreața Sore a făcut mărturisiri impresionante în emisiunea “Dincolo de aparenţe”, de la Antena Stars.
Duminica, 09.07.2017, 11:01
Randi a fost invitat la emisiunea „Răi da` buni” a lui Mihai Morar și a acceptat o provocare de zile mari!
Marti, 20.06.2017, 22:32
Randi are parte de o provocare inedită. Artistul își cântă hiturile într-un mod cu totul și cu totul inedit.
Marti, 20.06.2017, 22:16
O icoană a Sfintei Parascheva a început să plângă cu lacrimi de mir, povestesc minunea enoriaşii unei biserici din Târgovişte.Chiar preotul paroh, care slujeşte acolo de 20 de ani, vorbeşte despre un semn divin
Marti, 20.06.2017, 19:16
Acțiunile lui Aurel, declanșează alarma la minitel, iar Alexandra, iubita lui, are parte de dezvăluirea cea mai dureroasă. Trădarea lui a fost dovedită!
Acțiunile lui Aurel, declanșează alarma la minitel, iar Alexandra, iubita lui, are parte de dezvăluirea cea mai dureroasă. Trădarea lui a fost dovedită!
Încă dianinte de petrecere, Maria a intrat în jocul lui Sorin și chiar a reușit să o facă geloasă pe Bianca. Inițial, blonda a fost folosită ca instrument de ispitire a Biancăi de către Sorin, iar tachinările dintre cei doi au fost evidente.
Încă dianinte de petrecere, Maria a intrat în jocul lui Sorin și chiar a reușit să o facă geloasă pe Bianca. Inițial, blonda a fost folosită ca instrument de ispitire a Biancăi de către Sorin, iar tachinările dintre cei doi au fost evidente.
Andreea Bălan, jurata de la „Te cunosc de undeva”, impresionată până la lacrimi de fani! Artista a avut un concert duminică în provincie, iar publicul a stat la show-ul ei, chiar dacă condițiile meteo au fost potrivnice.
Şi bărbaţii plâng câteodată. Şi chiar dacă au trecut aproape 12 ani, lui Răzvan Lucescu îi dau lacrimile atunci când vorbeşte despre momentul în care şi-a învins părintele. O lună, tatăl şi fiul nu au vorbit despre meciul...
Sambata, 03.06.2017, 19:37
Nu doar britanicii sunt cu inimile zdrobite după atentatul de la Manchester! La fel de nefericită este şi Ariana Grande. Cântăreaţa în vârstă de 23 de ani s-a întors acasă, în Florida.
Miercuri, 24.05.2017, 16:45
Nu doar britanicii sunt cu inimile zdrobite după atentatul de la Manchester! La fel de nefericită este şi Ariana Grande. Cântăreaţa în vârstă de 23 de ani s-a întors acasă, în Florida. Îmbrăcat în negru din cap până în picioare,...
Miercuri, 24.05.2017, 16:30
În urma abuzului de alcool, Diana are o revelație. Concurenta a ajuns la concluzia că este prea răsfățată, acesta fiind motivul purtării sale cu ispitele. Însă, printre altele, a lăsat să iasă la iveală o altă față a sa, ascunsă până acum.
Ispita Nicoleta este supărată pentru că a fost aleasă de Ben la concursul organizat de Radu Vâlcan, moderatorul emisiunii, pe plaja băieților.
Fie roata şi pătrată tot se-ntoarce ea o dată. Bărbatul care a agresat-o pe fiica lui Adrian Enache, în lacrimi în închisoare! Libanezul a primit o veste îngrozitoare.
Duminica, 21.05.2017, 10:58
Minodora face, la Star Matinal, un apel în lacrimi pentru Denisa Manelista, cântăreața despre care se presupune că ar suferi de o boală foarte gravă. Veștile proaste despre sănătatea Denisei au dat-o peste cap pe Minodora, care nu...
Vineri, 19.05.2017, 14:00
Minodora face, la Star Matinal, un apel în lacrimi pentru Denisa Manelista, cântăreața grav bolnavă.
Vineri, 19.05.2017, 12:33
Dorul de părinți te macină indiferent de vârstă și indiferent de situație. Diana Munteanu este o persoană foarte apropiată de cei care i-au dat viață, iar apropierea zilei sale de naștere a făcut-o să devină nostalgică încă...
Dianei Munteanu îi este dor de părinți. De ziua ei, prezentatoarea își dorește să meargă la Brașov ca să-i vadă pe cei care i-au dat viață.
Aurel şi Alexandra sunt unul dintre cuplurile – problemă de pe „Insula Iubirii”. Conştientă de faptul că iubitul a mai înşelat-o, concurenta noastră reacţionează într-un mod cu totul exagerat doar la faptul că este numită „prietenă” de logodnicul ei: „Cum să îmi spună aşa? Asta sunt eu pentru el?”
Zeci de părinţi ai unor copii care au avut de suferit de pe urma serurilor imunizatoare au strigat cât i-au ţinut plămânii că nu vor vaccinare obligatorie. Degeaba au încercat medicii să le explice importanţa imunizării pentru sănătatea...
Joi, 11.05.2017, 19:26
Pentru toate fetele vin primele vești de pe insula băieților. Sunetul alarmei le aduce în suflete frica. Fetele află cum și-au petrecut iubiții lor prima parte a serii.
Îndrăgita artistă de muzică populară Maria Ciobanu a susţinut un concert de zile mari la Roma! Artista le-a pregătit câteva surprize fanilor săi, iar la un moment dat, celebra cântăreaţă a avut lacrimi în ochi şi a transmis un mesaj cu vocea gâtuită de emoţii.
Luni, 08.05.2017, 10:26
A avut o copilărie tristă, o adolescență în care a simțit adesea că e pierdut, însă Gianny a arătat că voința și credința în Dumnezeu sunt suficiente pentru a reuși în viață. Câștigătorul sezonului al treilea de la ”Chefi la cuțite” ne-a dat tuturor o lecție.
Gianny Bănuță, câștigătorul marelui premiu "Chefi la cuțite", emoționat când aude sfaturile lui chef Cătălin Scărlătescu, cel care l-a îndrumat pe tot parcursul concursului.
Sambata, 06.05.2017, 12:44
Maestru al comediei, Jimmy Kimmel, gaza emisiunii "Late show" a trecut, pentru o seară, de cealaltă parte a baricadei. Nu doar că s-a transformat în personajul propriei emisiuni dar povestea lui este una dramatică
Miercuri, 03.05.2017, 20:37
Sezonul al treilea a ajuns la final, iar până la anunțul numelui marelui câștigător al trofeului și al premiului de 30.000 de euro, chefii au tras câteva concluzii.
Sezonul al treilea se apropie de final! Avem finaliști reprezentanți ai fiecărei echipe, iar chefii au emoții uriașe. Fiecare își dorește să câștige, însă până la aflarea marelui nume, vă invităm să rememorăm câteva dintre cele mai...
Emoții fără limite, mâncare delicioasă, lacrimi de supărare, orgolii, dar și bucurie, toate și-au găsit locul în meniul celui de-al treilea sezon „Chefi la cuțite”. Pe ultima sută de metri, concurenții rămași în concurs luptă...
Nervi, lacrimi şi emoţii cât cuprinde. Sunt ingrediente care nu lipsesc din reţeta unei semifinale. Este seara decisivă şi toată lumea vrea să ajungă în ultima rundă. Desigur, concurenţii dau în clocot din cauza tensiunii, iar chefii sunt...
Luni, 01.05.2017, 20:17
Gică Gavrilă a venit pe scena de la „iUmor” deghizat într-un melc vesel”
Puiu este în conflict cu mai mulți concurenți, însă în ”lupta” lui cu Roxana s-a ajuns la amenințări.
Puiu este în conflict cu mai mulți concurenți, însă în ”lupta” lui cu Roxana s-a ajuns la amenințări. ”Dacă o să mă întrebe dacă am nevoie de ajutor, cred că am să-i tai degele cu cuțitul!”, a afirmat concurenta.
Un cuplu din platoul 2k1 are o poveste tristă, una care o face pe Mirela Vaida, dar și pe restul invitaților, să plângă.