Presedintele Traian Basescu a semnat, marti, decretele pentru promulgarea Legiilor bugetului de stat si asigurarilor sociale pe 2011, Legii salarizarii unitare si Legii-cadru privind salarizarea in 2011, precum si a Legii pentru aprobarea Ordonantei 50, referitoare la creditele populatiei. Seful statului a promulgat aceste legi dupa ce Curtea Constitutionala a respins sesizarile inaintate de Opozitie pe marginea acestora.
Marti, 28.12.2010, 00:00Parlamentarii PDL si UDMR s-au intalnit pe furis pentru noi modificari la Ordonanta 50 privind creditele catre populatie. Ordonanta nu numai ca nu se aplica in cazul contractelor in derulare, dar nici macar la cele de refinantare.
Miercuri, 22.12.2010, 00:00Soarta a milioane de clienti ai bancilor se joaca precum alba-neagra in Parlament! Autoritatile nu reusesc sa se puna de acord: Ordonanta 50 se aplica numai in cazul contractelor noi sau si a celor in derulare! Pareri diferite sunt inclusiv in cadrul...
Joi, 09.12.2010, 19:34Democrat-liberalii vor ca Ordonanta 50 sa nu se aplice la creditele deja existente ale populatiei. PSD si PNL se opun insa. Social-democratii si liberalii au insistat ca reprezentantii BNR, cei ai Ministerului de Finante, dar si democrat-liberalii sa declare in public ca sustin neaplicarea ordonantei la contractele de creditare aflate in derulare.
Miercuri, 08.12.2010, 00:00Din 2011 analistii se asteapta ca ratele creditelor in euro, legate de Euribor, sa se majoreze Cei care au credite in euro legate de Euribor vor plati rate mai mari la banci incepand din 2011.
Vineri, 03.12.2010, 00:00Consecintele OUG 50 asupra sistemului bancar si, implicit, asupra bugetului nu s-au lasat prea mult asteptate, autoritatile fiind nevoite sa revizuiasca in scadere veniturile obtinute din impozitul pe profitul institutiilor de credit. De altfel, banca centrala avertizase asupra acestui risc, dar recomandarile sale referitoare la efectele nefaste ale ordonantei au fost, sistematic, ignorate.
Miercuri, 24.11.2010, 00:00Veste buna clientii in razboiul Ordonantei 50. Deputatii din Comisia de buget-finante au decis ca nicio banca sa nu mai poata inventa comisioane noi in cazul unui contract deja semnat.
Marti, 16.11.2010, 00:00In razboiul dintre clienti si banci par sa castige bancile. Negociatorul FMI, Jeffrey Franks conditioneaza primirea urmatoarei transe din imprumut de modificarea ordonantei 50. Asta dupa ce s-a aratat ingrijorat de faptul ca aceasta se aplica in cazul contractelor in derulare.
Joi, 28.10.2010, 00:00Razboiul creditelor dintre bancheri si clientii nemultumiti s-a mutat in curtea partidelor politice. Ieri, grupurile de clienti ai Volksbank, BCR, Raiffeisen, Bancpost, Alpha Bank si RBS au depus cate o scrisoare la sediile PDL, PC, PSD si PNL, in incercarea de a atrage de partea lor partidele politice. Oamenii vor sa faca cunoscut parlamentarilor doleantele lor avand in vedere ca astazi incepe discutia pe proiectul de transformare in lege a Ordonantei 50 in Comisia de buget-finante din Camera Deputatilor, care are si rol decizional.
Marti, 12.10.2010, 00:00Toti romanii care au un credit trebuie sa mearga la banca pana luni pentru a semna noile contracte, conform ordonantei 50.
Vineri, 17.09.2010, 00:00