Solutia gasita de Autoritatea Natio nala pentru Protectia Consumatorilor de „a lega" costurile creditelor doar de indicii de referinta de pe pietele interbancare va deveni, nu peste mult timp, nefavorabila romanilor indatorati in valuta. Sigur, in conditiile in care ANPC nu s-a preocupat sa solicite expertiza profesionista, nu este de mirare ca termeni, precum costuri de finantare, costuri de risc sau costuri cu rezervele minime obligatorii nu-i spun nimic. In schimb, a considerat prime rate-ul bancilor indicatorul „vinovat" de ascunderea surselor de profit uriase pentru banci. Ca atare l-a eliminat, desi, in principiu, rata interna era printre putinele elemente care permiteau o comparatie intre institutiile de credit, ea reflectand tocmai posibilitatile acestora de a se imprumuta, mai ieftin sau mai scump, de pe pietele interbancare.
Insa ANPC, prin intermediul OUG 50, a ales pentru creditele in euro raportarea la Euribor (Euro Interbank Offered Rate), aflata in perioada de transpunere a Directivei 48 la minime istorice, sub 1%, si a obligat bancile sa mentina marjele fixe.
Prime rate-ul cuprindea costurile de finantare, nivelul CDS-urilor (asigurarea contra riscului de intrare in incapacitate de plata), prima de lichiditate, costurile de constituire a rezervelor minime obligatorii (RMO) si, bineinteles, nivelul Euribor. La toate acestea se adauga marja, de unde bancile isi scoteau profitul. ANPC ce a facut? A ignorat toate costurile si a lasat doar Euriborul. Dar ceea ce a scos Protectia Consumatorilor din prime rate bancile introduc in marja, care trebuie sa ramana fixa. Iar nu peste mult timp consecintele acestei decizii vor face primele gauri in buzunarele consumatorilor de credite.
citeste articolul complet pe Financiarul.com
