Ediția din data de 30 iunie 2025 a emisiunii Mireasa, sezonul 11. Invitații ispititori de la Petrecerea Burlăcițelor încercau să le convingă pe fete să-și facă seara frumoasă, să se simtă bine. Iată cum s-au distrat.
Ediția din data de 17 decembrie a emisiunii Mireasa, sezonul 10. Difuzarea imaginilor de la petrecerea burlacilor și cea a burlăcițelor a fost așteptată atât de către fete cât și de băieți și apoi au început concluziile.
Vlad Gherman și Oana Moșneagu au decis să facă petrecerea burlacilor respectiv petrecerea burlăcițelor după ce au avut deja cununia civilă. Cei doi soți au petrecut câteva zile departe unul de celălalt.
Miercuri, 24.04.2024, 11:56
Ediția din data de 3 iulie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 7. Fetele au avut parte de o noapte de neuitat la Petrecerea Brlăcițelor. Iată cum s-au distrat concurentele în timpul programului de striptease!
Ediția din data de 19 decembrie 2022 a emisiunii Mireasa, sezonul 6. La Petrecerea Burlăcițelor, Miruna a fost pe culmile distracției, alături de Gabriela. După mai multe pahare, starea concurentei s-a degradat și a leșinat, fiind nevoie de...
Ediția din data de 19 decembrie 2022 a emisiunii Mireasa, sezonul 6. Mult așteptata petrecere a Burlăcițelor a început cu un program de striptease. Iată cum s-au distrat fetele, dar și ce a făcut Miruna.
Ediția din data de 11 iulie 2022 a emisiunii Mireasa, sezonul 5. Fetele din casă au avut parte de "Petrecerea burlacitelor". Sabrina a interacționat toată noaptea cu un băiat la petrecere: "Sunt logodită, dar nu vreau să mă căsătoresc...."....
În ediția din 21 iulie 2021, de la Mireasa, sezonul 3, fetele au fost la piscina, un loc bun pentru petrecerea burlăcițelor.
În ediția din 21 iulie 2021, de la Mireasa, sezonul 3, întoarcerea fetelor de la petrecerea burlacitelor a stârnit o sumedenie de curiozități în radul băieților și al mamelor.
Imagini incendiare la petrecerea burlăcițelor. Doi animatori sexy au făcut striptease, spre deliciul fetelor. ”Hai să băgăm mâna după ei”, a spus una dintre concurentele din casa Mireasa.
Fetele de la Mireasa sezon 2 au avut o petrecere a burlăcițelor, animată de doi dansatori la bustul gol.
Alina Ceușan, primul interviu după petrecerea burlăcițelor! S-a distrat cu fetele, iar acum pune la punct ultimele detaliile pentru nuntă! Cea mai urmărită bloggeriță din România ne spune cum stă cu pregătirile: rochiile de mireasă pe...
Miercuri, 29.05.2019, 09:30
Cea mai urmărită femeie din România, party de super fiţe, pe insula celor bogaţi! Şi-a luat gaşca de prietene celebere şi au mers, împreună, la cea mai tare petrecere de burlăciţe! Ibiza nu a mai văzut aşa ceva! Iar drept dovadă, noi vă...
Vineri, 17.05.2019, 18:42
Cel mai așteptat moment de la ”Insula Iubirii” a venit în ediția a noua, întrucât fetele au primit ceea ce au solicitat...un show de striptease incendiar, din partea băieților.
Se spune că la ultima petrecere făcută înainte de căsătorie ai voie să faci orice, dar ar fi totuşi mai bine să nu afle partenerul de viaţă, că poate se va răzgândi. Ei bine, fetele astea au consumat atât de mult alcool...
Vineri, 27.01.2017, 13:22
Nu doar bărbații au darul de a se face de râs atunci când consumă o cantitate însemnată de alcool. La o petrecere a burlăcițelor una dintre domnișoarele de onoare a făcut-o de oaie și s-a trezit ironizată e internet
Joi, 17.11.2016, 19:46
A dezvăluit cele mai bine păzite secrete ale lui Laur, dar apoi Oana a regretat pasul făcut!
Denisa Botcari a trecut prin clipe de coşmar! Imediat după ce s-a terminat emisiunea "Petrecerea Burlăciţelor", focoasa blondă s-a prăbuşit la pământ! O ambulanţă a ajuns imediat acolo şi au dus-o de urgenţă la spital.
Luni, 25.08.2014, 12:52
Simona Traşcă a negat existanţa vreunei idile între ea şi Radu, tânărul dansator al lui What's Up, în compania căruia a fost surprinsă blondina.
Marti, 12.08.2014, 10:02
Din trei august, Andreea Mantea, bruneta focoasă care a pus pe jar inima bărbaţilor din România, va prezenta, la Antena Stars, emisiunea verii: “Petrecerea bulăciţelor”.
Vineri, 25.07.2014, 15:02
Transfer de senzaţie în televiziune! "Burlăciţa" Andreea Mantea va avea propria emisiune la Antena Stars
Joi, 24.07.2014, 18:58
Dezbateri legate de reactiile care au aparut dupa Petrecerea Burlacitelor
Lorena este deranjata de reactiile care au aparut dupa ce s-a intors de la Petrecerea Burlacitelor.
Andreea si Cornelia analizeaza atitudinea pe care Lorena a avut-o la Petrecerea Burlacitelor.
Cornelia afirma ca Lorena a stat retrasa la Petrecerea Burlacitelor pentru a le arata telespectatorilor ca este marginalizata.
Lorena s-a simtit singura la Petrecerea Burlacitelor.
Prezentatoarea show-ului “Super Bingo Metropolis” are tot ce isi doreste: casa, masina, succes in dragoste, iar acum a primit rolul principal intr-un scurtmetraj. Vezi despre ce este vorba in filmul in care a jucat vedeta.
Miercuri, 23.11.2011, 00:00