Pădurile României cu cel mai vechi fond forestier din Europa sunt ameninţate de activităţile ilegale de defrişare, notează publicaţia germană Die Zeit. România având o adevărată comoară naţională - UNESCO a stabilit în 2007 că pădurile virgine europene sunt parte a patrimoniului umanităţii, conferindu-le protecţie specială.
Miercuri, 29.04.2020, 13:46Schimbare uriașă pentru români, după ce senatorii au adoptat o modificare legislativă privind Codul Fiscal!
Duminica, 24.11.2019, 17:52Secretarul General al PSD Mihai Fifor îi transmite preşedintelui Klaus Iohannio, căruia i se adrresează cu formul ”Herr Iohannis”,că tăierile de pensii şi salarii nu sunt una dintre „sperietorile mincinoase ale PSD”. sunt sperietorile PNl şi sunt adevărate.
Luni, 14.10.2019, 08:11Bugetul de anul viitor nu va putea fi ”închis” fără măsuri dure de austeritate, în cazul în care moţiunea de cenzură va trece, iar la guvernare vor ajunge reprezentanţii opoziţiei, ”aceşti netoţi ai zonei economice”, a spus, miercuri, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, în cadrul unei conferinţe organizate de DCNews.
Miercuri, 02.10.2019, 15:47Prima zi de salariu după Revoluţia Fiscală a venit cu tăieri pentru mii de angajaţi. Sindicaliştii avertizează că sunt peste 20 de mii de funcţionari care vor avea venituri mai mici cu până la 40%.
Luni, 05.02.2018, 19:14Revoluționarii din Societatea Timișoara propun tăierea pensiilor foștilor membri ai Securităţii
Duminica, 13.03.2016, 14:20Decizie fără precedent a guvernului! Niciun leu pentru lăcaşuri de cult, în bugetul pe anul viitor. La capitolul cheltuieli pentru construcţia, renovarea şi conservarea lăcaşurilor de cult, coloana cu estimarea pe 2016 este goală.
Sambata, 05.12.2015, 19:16Dacă te întâlnești cu un camion plin cu lemne și ți se pare ceva în neregulă, poți să suni la 112 pentru a verifica dacă transportă legal sau ilegal.
Marti, 03.03.2015, 09:27Umilirea cetăţeanului, în ţara noastră, a fost perseverentă şi din ce în ce mai perversă. Mihai Gâdea a prezentat, duminică, la "Sinteza Zilei", cum am fost minţiţi şi umiliţi. S-au tăiat pensii şi salarii şi ni s-a spus că asta a...
Duminica, 18.05.2014, 22:40Răzvan Dumitrescu a comentat împreună cu invitaţii săi în cadrul emisiunii Subiectiv declaraţia lui Traian Băsescu, care a afirmat că e mândru că a tăiat salariile şi s-a lăudat că a salvat România.
Joi, 25.04.2013, 21:13Profesorul Radu Marinescu, fost vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice, a intervenit în cadrul emisiunii "Income Magazine", unde a vorbit despre demisia sa, cu ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.
Sambata, 20.04.2013, 18:16Cateva sute de angajati ai Uniunii Europene au intrat in greva pentru cateva ore si au protestat in fata sediului Comisiei fata de posibilele taieri salariale
Miercuri, 06.02.2013, 11:13Daca a fost vreo apocalipsa astazi, a fost doar in lumea porcilor. Mari si albi, mici si vietnamezi sau giganti de jumatate de tona. Putini au supravietuit sa vada soarele astazi, dupa Ignat.
Vineri, 21.12.2012, 19:47Facturile s-ar putea dubla in luna decembrie. Estimativ, pentru un apartament de doua camere, factura ar putea depasi 250 de lei, iar pentru unul de patru camere, chiar si 400.Din 2013, autoritatile locale ar putea anunta taieri de subventii si in alte...
Sambata, 15.12.2012, 19:30Romanii vor plati taxe si impozite cu pana la 16 la suta mai mari de anul viitor. Guvernul a aprobat majorarile in sedinta de astazi. In plus, si in 2013 angajarile la stat raman inghetate iar bugetarii nu vor primi o serie de beneficii.
Miercuri, 12.12.2012, 16:54Defrisarile haotice din Romania se vad bine si din spatiu. Mai multe imagini surprinse de satelitii NASA arata barbaria cu care s-au taiat padurile, in ultimii ani.
Miercuri, 17.10.2012, 19:47Un munte de ilegalitati! Asta au descoperit autoritatile in Parcul National Retezat. Au inceput sa controleze abia dupa ce au vazut reportajele de la Observator, in care dezvaluiam defrisarile abuzive. Inspectorii au impartit amenzi si au oprit taierile
Joi, 21.07.2011, 19:32In 2011 vom simti criza mai mult ca niciodata! Va fi inca un an de sacrificiu in care Guvernul va taia drastic din bugetele locale, din salariile pentru profesori si investitiile pentru infrastructura. Informatia apare in proiectul de buget pentru 2011. Totusi, premierul promite ca anul viitor salariile vor creste.
Sambata, 16.10.2010, 00:00Bugetarii au inceput foarte prost saptamana. Ieri au primit primele salarii reduse cu un sfert, iar situatia in cazul unora este de-a dreptul disperata. Foarte multi castiga acum doar cateva sute de lei, bani din care trebuie sa se descurce o luna...
Marti, 10.08.2010, 08:37Guvernul Boc a primit astazi o lovitura de gratie! Guvernantii au aflat in urma cu putin timp ca si-au asumat raspunderea pe doua legi neconstitutionale. Si asta pentru ca magistratii Curtii Constitutionale au respins legea pensiilor. Nici cea a...
Vineri, 25.06.2010, 13:09