Peștele care este comercializat la rafturi, în magazine, nu este în regulă, potrivit autorităților sanitar-vetereinare. În urma unor controale, acestea au constatat că o parte din marfă e vândută fără documente de proveniență, cu data limită de consum depășită.
Sambata, 11.05.2019, 10:16Nu este niciun secret pentru nimeni că oamenii cumpără multă mâncare, care de multe ori, nu se consumă și ajunge la gunoi, pentru că expiră. Ei bine, însă, cineva a avut ideea de a profita de pe urma mărfurilor cărora li s-a încheiat termenul de valabilitate. Astfel, a fost deschis primul supermarket din Germania.
Joi, 05.07.2018, 21:18În această perioadă consumul de apă este foarte mare, căldura toropitoare ne determină să avem în permanenţă o sticlă de apă cu noi deoarece hidratarea este cea mai importantă. Dacă vom alege să ne cumpărăm apa de la orice magazine vom observa că are termen de valabilitate.
Joi, 13.07.2017, 12:52Nu doar alimentele expiră, ci și obiecte și alte acareturi pe care le avem prin casă la care nu ne-am fi gândit.
Luni, 31.10.2016, 17:03Conservele de carne au ridicat mereu suspiciuni atât din punct de vedere al termenului de valabilitate cât şi al ingredientelor din care sunt făcute.
Miercuri, 10.02.2016, 10:47Cercetatorii britanici au creat un sistem de ambalare care permite ca fructele si legumele sa fie pastrate proaspete de doua ori mai mult timp decat pana acum, relateaza Daily Mail.
Luni, 14.05.2012, 00:00Putine femei ies din casa fara sa-si fi dat macar cu putina pudra. Aproape ca nu mai putem trai fara cosmetice. Dar cite dintre noi ne uitam la termenul de valabilitate cand deschidem trusa de machiaj? Desi mai toate produsele expira dupa cateva luni,...
Miercuri, 21.04.2010, 08:22