Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat miercuri că a avut senzaţia că Vadim Tudor trăieşte şi este preşedintele României, ascultând declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis pe tema autonomiei Ţinutului Secuiesc.
Miercuri, 29.04.2020, 16:03Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a spus, la şedinţa solemnă a Parlamentului, că, după 30 de ani de la Revoluţie, metehne ale regimului comunist au continuat şi continuă sub multe forme în societate. "Comunismul continuă să trăiască prin cei care nu înţeleg că democraţia înseamnă mai mult decât o sumă de sloganuri enunţate solemn, democraţia înseamnă să respecţi regulile, să respecţi adversarii şi să nu faci din orice motiv de război, război al cărui unic scop este distrugerea adversarului", a afirmat Simonis.
Luni, 16.12.2019, 13:03Au trecut 22 de ani de la moartea celebrului rapper Tupac care avea doar 25 de ani. De atunci și până acum au fost lansate mai multe piese decât atunci când trăia, însă totodată și ipoteze cum că el ar trăi și doar se ascunde pentru că ar avea probleme cu persoane influente.
Miercuri, 03.10.2018, 21:23Deși este cel mai mare oraș din România, cu cele mai mari salarii, Bucureștiul nu ocupă primul loc în topul orașelor unde se trăiește cel mai bine. Capitala abia prinde topul zece, situându-se pe locul 9, într-un studiu realizat de Storia și de agenția D&D Research.
Luni, 24.09.2018, 16:24Trăiește printre gunoaie, într-o garsonieră care e mai degrabă un focar de infecție. Alexandru, un băiețel de doar 2 ani, are parte de o copilărie condamnată la mizerie.
Luni, 20.06.2016, 18:13Vrea doar să știe dacă mama lui mai trăiește sau nu! E dorința sfâșietoarea a lui Valentin, un băiat crescut de la vârsta de 5 ani de bunicii săi. Cea care l-a născut a plecat în Spania şi nu s-a mai întors. Ce e însă tulburător e că...
Miercuri, 27.04.2016, 17:43Vacanţa în România a unei tinere de 24 de ani din Cehia se putea termina tragic. Fata s-a ales cu mâinile rupte şi cu mai multe traumatisme după ce a căzut într-un puţ de la o mină din Mehedinţi.
Vineri, 04.03.2016, 07:21Înfruntă viaţa cu zâmbetul pe buze, chiar dacă nu s-a mai ridicat din pat de 5 ani. Un tânăr de 21 de ani, diagnosticat cu distrofie musculară, trăieşte numai datorită unui ventilator mecanic
Marti, 08.12.2015, 19:42Ne mândrim că suntem români. Dar ce produse româneşti folosim? Pentru ca produsele "made in România" să devină mai vizibile în rafturi, Observator şi Antena 3 demarează campania "Produs în ţara ta",
Marti, 01.12.2015, 12:59Ea este Irina. Sau Ashely, aşa cum o ştiu prietenii din Canada. Mogâldeaţa de fetiţă pe care mama Ilioara a fost nevoită să o dea în urmă cu 25 de ani e acum o femeia în toată regula.
Marti, 24.11.2015, 18:24Medicii spun că e un miracol că băiatul n-a păţit nimic. Mai mult, s-a ridicat singur în picioare şi a alergat spre mama lui care coborâse în mare grabă în faţa blocului să vadă cum se simte fiul ei.
Duminica, 15.03.2015, 19:28Se iau 7 lei şi se împart la o lună de zile, din care nu poţi să cumperi nimic. Şi trăieşti cu un leu pe zi, ani întregi. Pare greu de crezut, dar aşa arată viaţa unei bătrâne din judeţul Călăraşi
Marti, 02.12.2014, 19:26Florin Grozea și Doru Todoruț, promoterii campaniei "Trăiește sănătos, mănâncă sănătos!", au fost invitați în platoul de la Neatza!
A sărit de la etajul şapte, dar trăieşte. A scăpat cu viaţă pentru că a căzut pe o viţă de vie. O femeie, fost poliţist, a sărit în gol, pentru că urma să fie evacuată.
Vineri, 19.09.2014, 19:20Are doar doi ani și nu a auzit niciodată glasul părinților. Matias, un copil vesel care te cucerește cu zâmbetul lui are nevoie de 23 de mii de euro ca să poată auzi.
Joi, 31.07.2014, 16:25Trăiesc într-o sărăcie lucie, dar nu vor cu niciun chip să se despartă de cei cinci copii. Cel mai tare îi doare însă că unul dintre cei mici are mari probleme de sănătate
Luni, 28.07.2014, 07:04Este gravidă în cinci luni, urmează să se căsătorească şi.în curând să se muta în casa visurilor.Evident, alături de bărbatul iubit! Ce şi-ar putea dori mai mult de atât o femeie?
Luni, 14.07.2014, 11:21Fostul baschetbalist american Dennis Rodman a afirmat că, în cursul unei vizite efectuate în ianuarie la Phenian, l-a văzut pe unchiul liderului nord-coreean Kim Jong-Un, executat în decembrie de regimul comunist, transmite AFP,...
Marti, 06.05.2014, 09:11O familie din Argeş trăieşte în teroare, după ce şi-a găsit casa acoperită cu smoală şi fecale iar pe geamuri erau scrise mesaje de ameninţare. Oamenii cred că totul li se trage de la reclamaţiile pe care le-au făcut proprietarului unei...
Joi, 01.05.2014, 13:22Prima femeie pilot care s-a angajat să zbboare singură deasupra Atlanticului trăiește printr-o tânără care îi poartă numele dar și aspirațiile
Luni, 03.02.2014, 15:33Andreea Antonescu trăieşte visul american
Vineri, 10.01.2014, 11:32Cel mai egoist pisoi trăieşte, se pare, în casa unui american.Stăpânul şi-a filmat felina în timp ce se înfrupta simultan din trei porţii de mâncare, fără să lase cealaltă pisică a familiei să ia parte la ospăţ.
Luni, 30.12.2013, 19:52De un Crăciun ca-n poveşti se vor bucura şi telespectatorii Antenei 1 Un Crăciun cu eroi, show, emoţie dar şi multă veselie! Simona Gherghe vă aşteaptă astăzi cu o ediţie specială de sărbătoare
Marti, 24.12.2013, 17:04Un veteran moldovean traieste, mananca si doarme intr-o locuinta improvizata, in fata Parlamentului moldovean din Chisinau. E modul lui de a protesta fata de autoritatile care l-au lasat pe drumuri.
Vineri, 01.11.2013, 13:42Un bătrân de 100 de ani din judeţul Iaşi trăieşte uitat de medici şi de autorităţi. A supravieţuit 5 ani pe front şi a muncit o viaţă la cooperativă, iar acum trăieşte dintr-o pensie de 500 de lei, într-un sat în care nici primarul...
Miercuri, 17.07.2013, 16:35O familie din Gorj trăieşte de 9 ani cu un schelet în pod. Oamenii au descoperit scheletul în urmă cu 5 ani, au încercat să-l scoată din casă, dar au renunţat, de teamă.
Miercuri, 08.05.2013, 19:56Mircea Badea a comentat în cadrul emisiunii pe care o realizează ştirea despre războiul micilor. Uniunea Europeană vrea să interzică de la 1 iunie comercializarea micilor, iar guvernul se "luptă" pentru salvarea acestora. "Eu cred că guvernul...
Joi, 02.05.2013, 23:45Să politizăm, primim, dar să stim şi noi! Cine numeşte persoane implicate politic, în timp ce predică depolitizarea companiilor de stat, şi ce trebuie să mai cedăm ca să intrăm în rândul lumii bune? Află la “Panorama cu Oana...
Sambata, 27.04.2013, 23:32Jurnalistul Radu Tudor a declarat în ediţia de vineri seară a emisiunii "La ordinea zilei", de la Antena 3, că Traian Băsescu "trăieşte din cifre şi grafice", fără a cunoaşte cu adevărat care este preţul pe care cetăţenii României l-au...
Vineri, 26.04.2013, 19:40Omul s-a retras intr-o zona muntoasa unde si-a construit un sanctuar al linistii. Isi produce singur hrana si chiar si electricitatea. Si se declara cel mai fericit!
Luni, 22.04.2013, 07:55In timp ce romanii asteapta vizele sa traiasca visul american, un american traieste deja visul romanesc. Un fotograf din Statele Unite venit sa imortalizeze peisajele tarii noastre s-a indragostit iremediabil de Romania.
Joi, 18.04.2013, 20:21Elodia Ghinescu ar putea fi in viata - e anuntul-soc facut de judecatori, care a revoltat-o pe mama avocatei Elodia Ghinescu. Femeia e sigura ca fiica ei nu mai traieste. Si-l acuza in continuare pe Cristian Cioaca de crima. Reporterii Observator au...
Marti, 04.12.2012, 19:15Oana Zavoranu a declarat ca Pepe nu a trecut inca peste ea.
Vineri, 27.04.2012, 18:24Pippa Middelton traieste periculos. Aflata in vacanta la Paris, sora ducesei de Cambridge a fost fotografiata alaturi de un prieten care flutura un pistol. Pentru moment, nu se stie daca arma este reala. Cu siguranta insa, toti cei implicati se joaca...
Luni, 16.04.2012, 16:37Gabi Costin vorbeste despre experienta traita la filmarile emisiunii.
Pentru multi romani, viata a ramas singura avere. Dar uneori si viata e prea scumpa. Este si cazul unei pensionare din Focsani, care traieste pe datorie. Are 3.000 de lei restante la intretinere, o suma coplesitoare pentru pensia ei umila. Asa ca...
Miercuri, 04.04.2012, 16:19Bianca Dragusanu comenteaza despartirea dintre Ilinca Vandici de Ciprin Marica.
Marti, 24.01.2012, 00:30Mircea Badea afirma ca traieste datorita medicinii moderne.
Vineri, 25.11.2011, 10:20Traieste intr-o vila somptuoasa de 3,5 milioane de dolari dar cerseste la colt de strada. Este vorba despre un celebru actor american de comedie in varsta de 97 de ani. Profesorul Irwin Corey isi duce zilele prin intersectii de mai bine de 17 ani si...
Sambata, 15.10.2011, 16:43Yeti exista si traieste in Siberia, sustin cu tarie membrii unei echipe internationale de cercetare. Oamenii de stiinta nu s-au mai multumit sa il caute pe Omul Zapezilor de la catedre si din laborator, ci s-au dus exact in regiunea unde au fost...
Joi, 13.10.2011, 19:42Cristian Cioaca e din nou in toane bune! Dupa diverse altercatii cu jurnalistii, astazi politistul are motive de bucurie. Elodia i-a raspuns la telefon. Cel putin asta sustine Cioaca, care a fost prezent acum cateva ore la un nou termen al procesului in care este acuzat pentru violarea secretului corespondentei avocatei.
Joi, 29.09.2011, 00:00Fiica disparuta a celebrilor Al Bano Carrisi si Romina Power este in viata si se ascunde la o manastire din Statele Unite. Cel putin, asta sustin jurnalistii de la o revista din Germania. Ei au informatii ca Ylenia Carrisi s-ar afla de 17 ani la...
Duminica, 12.06.2011, 16:20Chiar daca ziua de vineri 13 a trecut, iar alinierea planetelor n-a provocat nicio nenorocire deosebita, mai sunt inca oameni convinsi ca sfarsitul lumii e doar la un pas. Generosi, ei fac tot ce pot ca sa-i convinga si pe altii, dar fara mare succes....
Sambata, 14.05.2011, 09:48Un barbat din America traieste cu doua inimi in piept. Asta dupa ce omul a ajuns pe masa de operatie pentru ca inima lui nu pompa suficient sange. Doctorii insa au gasit solutia perfecta.
Miercuri, 23.02.2011, 14:09Traieste clipa - ne sfatuiesc baietii de la Talisman! Si ca sa ne intre bine in cap, ca viata merita traita la maximum, Alin Oprea si colegii de trupa au pus sfatul intr-un cantec nou nout.
Miercuri, 16.02.2011, 17:41