Antena Căutare

Vremea, cea mai mare provocare la Chefi fără limite: „Ceva ieșit din comun”. Premiera show-ului, primăvara aceasta, la Antena 1

Chefi fără limite, primul show TV din România care combină într-un mod spectaculos gătitul cu călătoriile și aventura, are premiera în primăvară, la Antena 1. Formatul original de adventure-cooking show ce îi aduce în prim plan pe Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu le va oferi telespectatorilor un spectacol gastronomic, asezonat cu destinații superbe și situații pline de suspans și adrenalină.

Vremea, cea mai mare provocare la Chefi fără limite: „Ceva ieșit din comun”. Premiera show-ului, primăvara aceasta, la Antena 1 Galerie
Vremea, cea mai mare provocare la Chefi fără limite: „Ceva ieșit din comun” | Antena 1

Aflați timp de două luni la filmări pe meleagurile Greciei, cei trei chefi au avut parte de o experiență pe cinste, dar plină de tot felul de obstacole la care nici nu s-ar fi așteptat.

Ce au declarat Chefii Florin Dumitrescu și Scărlătescu despre condițiile meteo de la filmările „Chefi fără limite”

Condițiile meteo de la filmări nu au fost mereu prielnice și pentru că toate locațiile de gătit au fost în aer liber, chefii și concurenții au fost nevoiți să gătească în plină caniculă sau să ducă la bun sfârșit probele în mijlocul ploilor torențiale.

Obișnuiți cu confortul propriei bucătării sau cu cămări bine aprovizionate, concurenții au fost nevoiți de multe ori să își procure singuri ingredintele sau ustensilele, lucru ce a dus întreaga competiție la un alt nivel. Departe de confortul unui platou, Chefi fără limite a adus condiții la limită și în ceea ce privește vremea și temperaturile.

Citește și: Ce a pregătit Cătălin Scărlătescu pentru colegii săi, Bontea și Dumitrescu, la emisiunea Chefi fără limite. Ce au aflat fanii

„Am gătit pe ploi torențiale și nu ne-a fost deloc ușor. Chiar localnicii ne-au spus că nu au mai văzut așa ceva de ani de zile”, a mărturisit chef Scărlătescu.

Pe tot parcursul filmărilor, chefii și concurenții au experimentat două anotimpuri, iar marea provocare a fost să realizeze preparate la cel mai înalt nivel chiar și în aceste circumstanțe.

Poți să ai centura neagră la gătit, că în momentul în care ajungi în Grecia la Chefi fără limite și trebuie să gătești când bat vântul și ploaia, și știi că ai vrea să faci nu știu ce și de fapt ajungi să faci altceva, îți dai seama că poți să gătești și în balcon la o brichetă dup-aia. Ceva ieșit din comun”, a declarat Chef Dumitrescu.

Citește și: Sorin Bontea, primele detalii despre concurenții și echipele de la Chefi fără limite! Ce a zis despre Scărlătescu și Dumitrescu

Cum au dus Chefii și concurenții la bun sfârșit probele în aceste condiții deloc prielnice, telespectatorii Antena 1 vor afla primăvara aceasta. Chefi fără limite, noul format de adventure - cooking show, primul din România, va dezvălui telespectatorilor preparate tradiționale, preparate originale cu savoare elenă, locuri superbe și aventură cât cuprinde.

Ce a pregătit Cătălin Scărlătescu pentru colegii săi, Bontea și Dumitrescu, la emisiunea Chefi fără limite. Ce au aflat ... În ce lună se difuzează Chefi fără limite pe Antena 1. Detalii despre show-ul culinar de aventură...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x