Antena Căutare

Cum pregătim cele mai bune clătite fără a adăuga ulei sau unt în tigaie! Secretul a fost devăluit de un bucătar francez

Cine nu adoră clătitele? De la copii la adulți toată lumea le savurează cu o poftă incredibilă!  Chiar dacă rețetele folosite rămân aceleași, după rețeta clasică, toată lumea continuă să le adore și nu dă semne că s-ar pictisi de gustul special și de textura fină caracteristice delicioaselor clătitelor.

Cine nu adoră clătitele? De la copii la adulți toată lumea le savurează cu o poftă incredibilă! Chiar dacă rețetele folosite rămân aceleași, după rețeta clasică, toată lumea continuă să le adore și nu dă semne că s-ar pictisi de gustul special și de textura fină caracteristice delicioaselor clătitelor.

Fiecare gospodină își are propriile trucuri pentru clătite doar ca acestea să să întindă suficient, dar în același timp să nu se rupă, să aibă o culoare anume și să se topească în gură.

Rețeta pe care am ți-oferim astăzi este poate una dintre cele mai simple, care poate să fie făcută și de gospodinele care se tem de munca grea pe care o presupun clătitele.

Vei avea nevoie de două sute de mililitri de lapte, de două ouă, de două linguri cu vârf cu făină, de două lingurițe de unt topit, de o lingură de zahăr, de un praf de sare.

Articolul continuă după reclamă

Mod de preparare:

Pune într-un vas ouăle zahărul și sarea, amestecă-le până se omogenizează. Acum peste compoziția omogenă pune untul topit, și laptele. Adaugă făina și începe din ou să amesteci în așa fel încât să nu lași deloc cocoloașe.
Nu ai nevoie de unt sau de ulei pe care să îl pui pe fundul tigăii. Clătilele vor fi gata cât ai clipi, de aceea este recomandat să le ții pe foc doar cât să se rumenească pentru că altfel vei risca să rămâi cu ele arse.

Cum faci clătitele dacă nu ai lapte:

Vestea bună este aceea că dacă nu ai lapte poți folosi apă carbogazoasă, iar acest lucru face din clătite un preparat foarte flexibil. Și este important pentru femei să poată obține un rezultat bun cu cât mai puțin efort. Dacă nu ai suficiente sau chiar deloc ouă, iar poți folosi câte ai sau te poți lipsi de ele, doar că va trebui să te aștepți la o culoare a clătitelor mult mai palidă.

Cu ce umplutură le poți servi:

La fel de versatilă este și gama de umplutură pentru clătite. Poți să folosești fructe proastepe congelate sau din borcane pe care le-ai pus la păstrat peste iarnă. În acest fel vei obține clătite dulci care pot fi folosite în calitate de desert pentru o petrecere sau ca o mâncare de sine stătătoare la o masă obișnuită.

De asemenea dacă folosești de exemplu, ciuperci, sau brânză, vei obține niște clătite care sunt perfecte pe post de aperitiv rapid. În acest caz va trebui să reduci cantitatea de zahăr, dar și să pui pe tigaie clătitele duppă ce le-ai umplut.

O idee cel puțin interesată este aceea în care poți face un tort din clatite și usturoi sau tort de clatite cu nutella. Pentru aceste variante va fi nevoie să dai fiecare clătită cu un sos de usturoi/nutella și să pui foaie peste foaie, fix ca la un tort cu blat.

Poftă bună!

De Sfântul Dumitru se pune varză la murat! Cea mai bună rețetă de varză acră la butoi... Rețetă simplă de bomboane Rafaello făcute la noi acasă! 100% naturale...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rețeta de risotto de iubire, pregătită de Chef Richard Abou Zaki de Ziua Îndrăgostiților. Cum se face aceast deliciu
Rețeta de risotto de iubire, pregătită de Chef Richard Abou Zaki de Ziua Îndrăgostiților. Cum se face aceast...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Tudor Popinceanu vrea să-i cucerească pe jurați în audițiile noului sezon Chefi la cuțite. La ce universitate culinară a studiat
Tudor Popinceanu vrea să-i cucerească pe jurați în audițiile noului sezon Chefi la cuțite. La ce universitate...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x