Antena Căutare

De ce nu e bine să pui folie de aluminiu pe aragaz. Te ajută să menții curățenia, dar te supui mai multor pericole

Multe persoane preferă să acopere aragazul cu folie de aluminiu pentru a evita murdărirea acestora. Totuși, acest obicei este unul nociv, atenționează specialiștii.

De ce nu e bine să pui folie de aluminiu pe aragaz. Te ajută să menții curățenia, dar te supui mai multor pericole | Shutterstock.com

Conform lor, folia de aluminiu este combustibilă, așa că dacă este pusă peste un aragaz cu gaz, chiar și peste unul electric, duce la arderea acestuia. Dincolo de faptul că folia se poate topi pe o plită cu inducție, aluminiul vaporizat nu este ceva ce vrei să inhalezi.

Nici ventilația nu se face corespunzător, iar cantități de gaz se acumulează sub folie, lucru care este posibil să ducă la o explozie.

De ce nu e bine să pui folie de aluminiu pe aragaz

Acoperirea aragazului cu folie de aluminiu este un obicei frecvent. Multe gospodine aleg să folosească acest produs pentru a evita murdărirea aparatului.

Articolul continuă după reclamă

Totuși, în vreme ce acesta rămâne curat și nu mai are nevoie de igienizare zilnică, folia de aluminiu poate fi periculoasă pentru sănătate.

„Pentru a evita posibilele daune cauzate de căldură a cuptorului, nu vă recomandăm să folosiți folie de aluminiu pentru a acoperi partea inferioară a cuptorului”, spun și producătorii de aragazuri.

Citește și: De ce nu e bine să încălzești la microunde carnea de pui și cartofii gătiți. Iată la ce pericole te expui

Obiceiul de a pune folie pe aragaz, viral pe TikTok

Un utilizator TikTok numit Imran a postat acest truc pe contul său. Bărbatul este pasionat de gastronomie și postează des rețete delicioase. Mulți internauți au fost mulțumiți de pont, însă alții au avertizat că acest obicei este periculos.

Un utilizator a scris că: „Este foarte periculos. Întrebați un inginer de gaz de ce sau căutați pe Google explozie de gaz cauzată de folie. Uneori, gazul rămâne prins sub folie și se acumulează. Bum”.

Citește și: De ce nu e bine să consumi cartofi încolțiți. Care sunt riscurile la care te expui și cum poți evita germinarea lor

Un altul a adăugat: „Am auzit că folia de aluminiu poate fi periculoasă, plus că este o durere de cap să o schimb”.

Un al treilea a comentat: „Îți spun de fapt să nu faci asta, deoarece poate crea un blocaj de gaz”.

O altă persoană, care a pretins că este inginer de gaze, a avertizat și ea despre pericole: „Ca inginer de gaze trebuie să vă spun că este riscant să puneți folie pe cuptor folia de aluminiu. Îngrădește ventilația și ar putea bloca injectoare.”.

Citește și: De ce nu e bine să deschizi, din interior, portiera mașinii cu mâna stângă dacă ești șofer sau pasager în față

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce nu se usucă recipientele din plastic în mașina de spălat vase, de fapt. Motivul pentru care rămân mereu ude
De ce nu se usucă recipientele din plastic în mașina de spălat vase, de fapt. Motivul pentru care rămân mereu ude
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce prosoapele au linii orizontale pe ele, de fapt. Nu este doar un simplu model, ci au un rol important
De ce prosoapele au linii orizontale pe ele, de fapt. Nu este doar un simplu model, ci au un rol important
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul pe Story, din baia școlii
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii!
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii! BZI
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4 reactoare. Ce se schimbă pe Dunăre
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x