Antena Căutare

Loteria Română, anunț important pentru românii care joacă la Loto: Când vor avea loc primele extrageri 6 din 49 sau Noroc

Vești excelente pentru românii care joacă la Loto! Loteria Română anunță că a redeschis agențiile loto încă din 15 iunie și că duminica aceasta, pe 21 iunie, urmează să aibă loc primele trageri loto

Când vor avea loc primele extrageri la loto

Agențiile Loteriei Române s-au redeschis gradual de luni, 15 iunie, începând cu ora 14.00, iar primele trageri loto vor avea loc duminică, 21 iunie, potrivit unui comunicat al instituției. În agenții vor fi panouri de plexiglas transparent pentru protecție, dezinfectant pentru mâini, iar angajații vor avea măști.

Odată cu redeschiderea agențiilor loto se reia și plata câștigurilor. Aceasta a fost suspendată în 25 martie, iar termenele pentru ridicarea câștigurilor prevăzute de regulamentele de joc nu au mai curs începând cu aceeași dată.

Măsuri de prevenție luate în agențiile Loto

Loteria Română s-a pregătit pentru redeschiderea agențiilor cu o serie de măsuri de prevenție necesare pentru protejarea sănătății jucătorilor și a angajaților și va respecta toate normele care vor fi stabilite de autorități.

Articolul continuă după reclamă

În agențiile loto vor exista panouri de plexiglas transparent (cu rolul de a separa operatorul de contactul direct cu jucătorii), benzi avertizoare de menținere a distanței de siguranță, dezinfectat pentru mâini pus la dispoziția jucătorilor și dezinfectant pentru suprafețele de joc. Angajații vor purta măști de protecție facială și vor avea, de asemenea, la dispoziție mănuși de unică folosință și vizete transparente de protecție. Dezinfectarea agențiilor și a suprafețelor de contact se va face zilnic, conform unui orar care va fi afișat la loc vizibil, împreună cu celelalte reguli și recomandări privind accesul și comportamentul în agențiile Loteriei Române.

Ce responsabilității au cei care joacă la Loto

Jucătorii au câteva responsabilități: să respecte distanța de siguranță, să poarte mască de protecție facială, să-și dezinfecteze mâinile la intrarea în agenții, să respecte toate recomandările pentru a se proteja pe ei și pe cei din jur.

Loteria Română desfăşoară activitate de interes public naţional în domeniul jocurilor de noroc, în scopul realizării cadrului organizat pentru satisfacerea cererii naturale de joc în rândul populaţiei şi crearea fondurilor necesare finanţării obiectivelor de interes public naţional.

Acţiunile Loteriei Române sunt deţinute în totalitate şi în mod exclusiv de statul român.

Rețeaua de vânzare a Loteriei Române numără peste 1900 de agenții, proprii și mandatare.

sursă: loto.ro

Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
De sărbători, Antena Stars aduce magia Crăciunului în casele românilor
De sărbători, Antena Stars aduce magia Crăciunului în casele românilor
De ce să pui pliculețe de ceai la ferestre iarna. Trucul ieftin și eficient funcționează și pentru geamurile mașinii
De ce să pui pliculețe de ceai la ferestre iarna. Trucul ieftin și eficient funcționează și pentru geamurile... Catine.ro
Pe 22 decembrie, la Antena 1 începe cea mai frumoasă săptămană din an. Trăiești emoția Crăciunului cu poveștile tale preferate
Pe 22 decembrie, la Antena 1 începe cea mai frumoasă săptămană din an. Trăiești emoția Crăciunului cu...
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Channing Tatum și Jenna Dewan, noi detalii despre acordul de divorț. Ce acuzații grave i-a adus actorul fostei sale soții
Channing Tatum și Jenna Dewan, noi detalii despre acordul de divorț. Ce acuzații grave i-a adus actorul fostei... Elle
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Turtă dulce la tavă cu gem și glazură de ciocolată. Prăjitura iernilor de altădată
Turtă dulce la tavă cu gem și glazură de ciocolată. Prăjitura iernilor de altădată HelloTaste.ro
S-a aflat cum se împarte averea Rodicăi Stănoiu. Ce primește presupusul iubit, mai tânăr cu 50 de ani. Va lua inclusiv locul de veci
S-a aflat cum se împarte averea Rodicăi Stănoiu. Ce primește presupusul iubit, mai tânăr cu 50 de ani. Va lua... Antena3.ro
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului useit
Horoscopul zilei de 20 decembrie 2025. Peștii se pun pe primul loc. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 20 decembrie 2025. Peștii se pun pe primul loc. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Parcul Natural Bucegi și comunele învecinate, vizate ca zone de non-intervenție și protecție strictă
Parcul Natural Bucegi și comunele învecinate, vizate ca zone de non-intervenție și protecție strictă Jurnalul
Elevul Mihai Voicu cucerește aurul la marile olimpiade internaționale de informatică
Elevul Mihai Voicu cucerește aurul la marile olimpiade internaționale de informatică Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Gheorghe a dat lovitura cu un soi de usturoi pe care îl vinde cu 100 de lei/kg. Are comenzi și în străinătate
Gheorghe a dat lovitura cu un soi de usturoi pe care îl vinde cu 100 de lei/kg. Are comenzi și în străinătate Observator
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă MediCOOL
Carne fragedă de porc cu ananas, în sos dulce-acrișor
Carne fragedă de porc cu ananas, în sos dulce-acrișor HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el UseIT
Prăjitură de iarnă cu mandarine sau portocale și blat pufos cu iaurt
Prăjitură de iarnă cu mandarine sau portocale și blat pufos cu iaurt Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x