Antena Căutare

Artista Ulrike Ottinger, recompensată cu trofeul onorific Berlinale Camera

Artista şi regizoarea Ulrike Ottinger va fi recompensată cu trofeul onorific Berlinale Camera al celei de-a 70-a ediţii a Festivalului de Film de la Berlin.

Festivalul de Film de la Berlin acordă, din 1986, premiul Berlinale Camera pentru a recompensa personalităţi şi instituţii care au avut o contribuţie specială la cinematografie şi faţă de care festivalul se simte legat. Astfel, Berlinala îşi exprimă aprecierea faţă de cei care au devenit prieteni şi susţinători ai săi.

Pentru ediţia de anul acesta, care va avea loc între 20 februarie şi 1 martie, a fost aleasă regizoarea şi artista Ulrike Ottinger. Ea va primi trofeul pe 22 februarie.

Directoarea executivă a festivalului, Mariette Rissenbeek, şi directorul artistic, Carlo Chatrian, au transmis într-un comunicat: „Ulrike Ottinger este laureatul ideal al unui premiu care conţine cuvântul «cameră». Ca pictoriţă, fotografă şi artist total, ea a privit mereu cinematografia ca pe o formă de artă care este creată prin întâlnirea altor oameni, a obiectelor, cărţilor, poveştilor, locurilor, decoruri în care realitatea îşi face simţită prezenţa. Cel mai recent film al ei, «Paris Calligrammes», este o frumoasă autobiografie şi o călătorie captivantă prin timp”.

Documentarul „Paris Calligrammes” va fi prezentat în cadrul programului Berlinale Special.

Articolul continuă după reclamă

Ottinger a transmis „un mare mulţumesc” pentru premiu. „Sper că un miracol va ieşi din asta şi dorinţa mea ca scenariul meu să fie transformat în film va fi îndeplinită”.

Ulrike Ottinger este, din anii 1970, unul dintre cei mai importanţi cineaşti germani. În afara Berlinalei, filmele ei au fost prezentate la numeroase festivaluri internaţionale şi au primit diferite premii, fiind incluse în Cinémathèque française din Paris şi Museum of Modern Art din New York.

Filmografia ei cuprinde 25 de scurtmetraje, documentare şi lungmetraje. A primit Deutsche Filmpreis şi de mai multe ori recunoaşterea criticilor de film germani. În 2011, a primit din partea oraşului Berlin premiul „Hannah Höch” pentru întreaga activitate artistică - film, regie de teatru, pictură, fotografie. Lucrările ei au fost prezentate la Bienala de la Veneţia şi la cea de la Berlin.

Ottinger a lucrat, iniţial, ca artist liber-profesionist în Paris, înainte de a regiza cu Tabea Blumenschein, în 1972-1973, filmul „Laokoon & Söhne”. S-a mutat apoi la Berlin, unde locuieşte în continuare. Începând cu 1979, a creat „Berlin Trilogy” - „Bildnis einer Trinkerin/ Portrait of a Female Drunkard. Ticket of No Return”, „Freak Orlando” şi „Dorian Gray im Spiegel der Boulevardpresse/ Dorian Gray in the Mirror of the Yellow Press” - căreia i-au urmat numeroase documentare.

Trofeul Berlinale Camera este realizat de bijutierul şi artistul Georg Hornemann din Düsseldorf.

Sursa : news.ro

Franciza „Tranformers”, completată cu două lungmetraje... Oscar 2020 - Timothée Chalamet, Gal Gadot şi Mark Ruffalo, între cei care vor înmâna trofeele...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Ce buget impresionant s-a investit în Avatar 3. În câte zile intră în cinematrografele din România
Ce buget impresionant s-a investit în Avatar 3. În câte zile intră în cinematrografele din România
Plante Feng Shui care pot aduce noroc. Unde recomandă specialiștii să le amplasezi în locuința ta
Plante Feng Shui care pot aduce noroc. Unde recomandă specialiștii să le amplasezi în locuința ta Catine.ro
Noul serial turcesc Cealaltă soție, povestea unei iubiri răvășitoare, marcate de săvârșirea unei crime, de azi, la Happy Channel
Noul serial turcesc Cealaltă soție, povestea unei iubiri răvășitoare, marcate de săvârșirea unei crime, de...
Serenay Sarikaya a îmbrăcat o ținută spectaculoasă la cel mai recent eveniment monden. Prețul acesteia i-a lăsat pe toți fără comentarii
Serenay Sarikaya a îmbrăcat o ținută spectaculoasă la cel mai recent eveniment monden. Prețul acesteia i-a... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Friedrich Merz spune că Rusia e o țară europeană și speră că relațiile dintre UE și Moscova ar putea fi reechilibrate. Reacția Kremlinului
Friedrich Merz spune că Rusia e o țară europeană și speră că relațiile dintre UE și Moscova ar putea fi... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Ce mesaj tranșant a transmis fosta soție a lui Lino Golden, după ce artistul și-a cerut iubita în căsătorie: “Sunt suficient de…”
Ce mesaj tranșant a transmis fosta soție a lui Lino Golden, după ce artistul și-a cerut iubita în căsătorie:... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă HelloTaste.ro
Elveția a construit o lume subterană atât de vastă, încât rivalizează cu orașele de la suprafață
Elveția a construit o lume subterană atât de vastă, încât rivalizează cu orașele de la suprafață Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina, scumpite de patru ori
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina,... Jurnalul
Claudia Pătrășcanu s-a împăcat cu iubitul după despărțirea de acum trei luni. Cum a fost surprinsă vedeta
Claudia Pătrășcanu s-a împăcat cu iubitul după despărțirea de acum trei luni. Cum a fost surprinsă vedeta Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Ideea inedită avută de Anca în urmă cu şase ani. De atunci, se bucură de roadele muncii ei tot anul
Ideea inedită avută de Anca în urmă cu şase ani. De atunci, se bucură de roadele muncii ei tot anul Observator
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți dai seama
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți... MediCOOL
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x