Antena Căutare

Băncile ne pregătesc o supriză de criză. Dublează avansul pentru creditele ipotecare şi refuză să acorde credite celor cu salariul afectat de pandemie

Clienţii uneia dintre cele mai mari bănci din ţară au primit o veste proastă: valoarea avansului pentru creditul ipotecar a crescut de la 15 la 35% din valoarea imobilului la care visau. Măsura ar putea fi reevaluată luna viitoare.

Băncile din România se pregătesc de criză și iau măsuri dureroase pentru oameni. O bancă importantă a crescut avansul pentru creditele ipotecare de la 15 la 35%.

Altele vor refuza să dea credite anumitor categorii de persoane, în special celor care au salariul afectat.

Singura veste bună este că prețul locuințelor este posibil să scadă în următoarele 6 luni.

Banca Mondială, avertisment sumbru privind efectele pandemiei de coronavirus. 60 de milioane de oameni, condamnați la sărăcie extremă: ”Vor trăi cu mai puțin de doi dolari pe zi!”​

ING Bank România a crescut de la 15 la 35% avansul minim pentru creditele ipotecare standard, practicând acum una dintre cele mai ridicate rate necesare pentru obținerea unui împrumut dintre băncile mari

Este foarte posibil ca și Banca Transilvania să crească nivelul avansului perceput la acordarea creditelor ipotecare.

În cazul în care această tendință se va generaliza la nivelul întregului sistem bancar, va scădea cererea de locuințe.

Pentru mai multe detalii, urmăriți video-ul de mai sus!

Când va fi înmormântat ÎPS Pimen și unde va avea loc slujba: Trupul va fi depus exact acolo unde și-a dorit!... Orban anunță: Companiile care vor angaja oameni fără loc de muncă vor primi bani în plus...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Valentin Sanfira Sambata, 01.03.2025, 15:15
Citește și
Cât va costa carnea de miel pentru Paşte în 2025. Clienţii au început deja să își rezerve mielul dorit
Relațiile se îmbunătățesc pentru aceste zodii între 17 și 23 martie 2025. Cine sunt nativii care își vor... Catine.ro
Rezultate Loto 13 martie. Report la Loto 6/49 de peste 5,24 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru tragerile...
Gökçe Bahadır spune: „Căsnicia nu ucide dragostea”. Actrița vorbește despre relația cu Emir Ersoy Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România.... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Lidia Buble, momente dificile în familie! Nepotul ei de doar cinci luni a fost operat pentru a treia oară. Cum se... Elle
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Hummus cu usturoi copt. Rețeta unui preparat cremos și aromat HelloTaste.ro
În 1989, o femeie a dispărut misterios și nimeni n-a mai auzit de ea până acum. Fiica ei este copleșită: Nu... Antena3.ro
Ce distanță a parcurs Stația Spațială Internațională de la lansare. Puțini știu la ce număr fantastic de... useit
Horoscopul zilei de 15 martie 2025. Taurii trebuie să nu mai fie atât de analitici. Află ce se întâmplă cu... Catine
Ordonanța Trenuleț blochează producția de elicoptere românești Jurnalul
Portalul Eclipselor 14-29 Martie: Transformări karmice, revelații și semințele unui nou destin Kudika
Ce salariu are un lucrător depozit la Lidl. Venitul lunar este completat de mai multe beneficii speciale pentru... Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
Cel mai scump teren vândut de RA-APPS. Are vedere spre vilele prezidenţiale din Primăverii Observator
Leacuri bătrânești pentru anxietate. Tratamente naturiste care previn atacurile de panică MediCOOL
Pljeskavica. Cum să faci acasă chiftele ca la sârbi HelloTaste
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces ProSport
Câte clase are, de fapt, „STEGARUL DAC”. Ce părere are despre școală, în general Gandul
Gigi Becali și-a dat demisia din AUR 😲 'Primele declarații: George Simion a făcut o GREȘEALĂ mare!' CanCan
Trucuri pentru a-ți face copilul să se miște mai mult. Care sunt sfaturile specialiștilor în parenting DeParinti
Sabrina Carpenter s-a îmbolnăvit în timpul turneului. Cântăreața a postat o poză fără machiaj și le-a... ZUTV
Donald Trump nu poate conduce mașina Tesla pe care tocmai a cumpărat-o. Care e motivul surprinzător UseIT
Mâncare de praz cu măsline. Un preparat simplu, gustos și de post Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x