- Luni, Marți și Miercuri de la 20:30, Nea Mărin se întoarce! Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea, pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Formula 1™ se vede în AntenaPLAY! Nu rata Marele Premiu din Imola pe 19 mai, de la 19:45 în AntenaPLAY!
Cât timp nu se pregătește pentru aparițiile TV, ea își împarte timpul între concerte, spectacole, călătorii și cei trei copii. De asemenea, gătește, chiar dacă recunoaște pe blogul personal că nu este un adevărat Chef în bucătărie.
În 2016, scria: "Nu, că altfel mă pricep la gătit, să știți! Așa, ca o gospodină, nu ca un Chef! Fac mâncăruri cu gust, ca la cantină: oale cu ciorbe și supe, mâncăruri tradiționale, tocănițe etc și mâncăm cu toții, cot la cot.
Nu face nimeni nazuri. E o mâncare nepretențioasă, cu gust și sățioasă. Știu să fac chiar și plăcinte poale-n brâu! Am învățat rețeta pentru emisiunea „Chefi la cuțite”. Acolo nu mi-a ieșit mare lucru, dar acasă au fost chiar reușite. Și-a notat Alexandru ziua în calendar, când a intrat în scara blocului și îi mirosea a plăcinte și mirosul, în sfârșit, nu mai era de la vecini!!!".
Mirela Vaida este căsătorită cu Alexandru din 2009 și au împreună trei copii: o fetiță și doi băieței.