Antena Căutare

Bombă biologică în România! Seringi, ace şi alte materiale medicale aruncate la voia întâmplării pe malul râului Suceava

Un depozit ilegal de deșeuri medicale a fost descoperit în Suceava. Cei care au alertat autorităţile au fost chiar localnicii, care au simţit, în ultimele zile, un miros înţepător în zonă.

În urma unu control la depozit, polițiștii și comisarii Gărzii au confiscat în jur de o tonă de deșeuri spitalicești din cabinete medicale care proveneau din Mureş, Alba , dar şi Suceava. Poliţiştii au deschis un dosar penal.

Seringi, ace şi alte materiale medicale cu regim special erau depozitate ilegal în construcţia aflată pe malul râului Suceava. De câteva zile, oamenii care locuiesc în zonă au observat că în depozit se descărcau din mai multe maşini, zeci de saci galbeni. Alertaţi de miros, au anunţat autorităţile.

La faţa locului au ajuns poliţiştii şi inspectorii de la Garda de Mediu. Aceştia au descoperit o tonă de deşeuri medicale, care a fost confiscată.

Angajaţii recunosc situaţia, însă spun că depozitarea deşeurilor era temporară.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru nerespectarea măsurilor obligatorii de transport, valorificare şi elminare a deşeurilor periculoase.

Orban, despre închiderea şcolilor: Nu este o măsură care poate fi luată uşor... Timişoara: Două persoane au fost arestate preventiv şi o a treia este cercetată sub control judiciar, după ce au vândut ...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 8, 14 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul este dat de Ceanu Zheng
Hello Chef sezonul 8, 14 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul este dat de Ceanu Zheng Sambata, 14.12.2024, 15:30
NBA Christmas Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x