Este clar! Cel mai iubit desert din toată lumea este îngheţata. Şi cel mai căutat, conform studiilor. Totuşi, puţini sunt cei care ştiu cui trebuie să mulţumim pentru această descoperire... delicioasă
“Vinovaţi” ar fi chinezii. Astfel, chiar dacă pare greu de crezut, istoria îngheţatei începe încă din anul 3000 î.Hr..Ingheţata de atunci se făcea din orez bine fiert în lapte, cu multe arome. Compoziţia era pusă apoi la răcit în zăpadă.
UN DESERT MENIT RELAXĂRII!
O altă variantă consumată des de Împăraţii Chinei se făcea din amestecul zăpezii aduse din munţi, cu fructe, vin şi miere pentru a crea un desert gustos care să contribuie la relaxarea conducătorilor.
În anul 62 d.Hr., Împăratul roman Nero a vrut atât de mult să consume îngheţată, încât şi-a trimis sclavii în munţi pentru a aduce zăpadă şi gheaţă. Apoi, acestea erau amestecate cu nectar, fructe şi miere.
Mai târziu, în 1295, Marco Polo a adus din China îngheţata din zăpadă amestecată cu lapte de iac pentru a avea o consistenţă mai cremoasă. Ideea a fost răspândită rapid, iar oamenii înstăriţi ai Italiei au început să se bucure de acest lapte îngheţat.
Aparat de bătut frişcă
Prin anii 1500, îngheţata era doar pentru bogaţi, fiind foarte scumpă, din cauza dificultăţilor legate de conservarea gheţii pe timpul verii. Dar, pe la 1560, un doctor spaniol, Blasius Villa Franca, ce trăia la Roma, a descoperit că, dacă se adaugă anumite săruri în zăpadă sau gheaţă, alimentele se congelează mult mai rapid.
În America, îngheţata a ajuns în secolul al XVIII-lea, în 1776 fiind deja deschis primul magazin ce vindea exclusiv îngheţata la New York.
În Ţările Române acest deliciu alimentar a fost gustat pentru prima dată la curtea lui Constantin Brâncoveanu.
Domnitorul, ale cărui tabieturi rivalizau cu acelea de la cele mai sofisticate curţi din lume, avea chiar un ghetariu săpat în pământ şi un slujitor care se îngrijea ca întotdeauna să fie sorbeturi, apa, fructe şi vin, creme îngheţate şi siropuri groase pentru ospeţele domneşti.
Pe la 1810, Consulul Angliei la Bucureşti, W. Wilkinson, nota în Însemnările sale zilnice ca: „La nordul oraşului exista un loc numit Heleşteu, un lac la vreo milă depărtare de oraş (…) unde este o cafenea în care se pot cumpăra îngheţate şi alte răcoritoare.“
Şi la Iaşi, în casele logofătului Constantin Balş, în camere pline cu buchete de flori, doamnele timpului luau cafea, îngheţată şi siropuri, în timp ce domnii jucau cărţi, „Whist“ sau „Boston“.
PRIMA VAFĂ!
După inventarea aparatelor frigorifice, producerea şi comercializarea îngheţatei aduceau bani frumoşi întreprinzătorilor din întreaga lume care s-au orientat către astfel de afaceri. Cererea a crescut şi ea substanţial, iar astăzi îngheţata se fabrică la nivel industrial, într-o varietate de sortimente greu de enumerat.
În 1903, apărea vafă, invenţia lui Italo Marchiony, căruia i-a venit idea recipientului comestibil în timp ce se afla pe stradă cu maşinuţa sa de îngheţată.
