Care sunt cele trei fapte bune pe care le putem face pentru a șterge păcatele pe care facem zilnic. Cine doreşte să îmblânzească pe Dumnezeu către sine, trebuie să se silească la aceste trei fapte bune.
Toate păcatele se fac fie împotriva lui Dumnezeu, fie împotriva noastră, fie împotriva aproapelui, și la aceste trei păcate sunt ispăşitoare și plătesc aceste trei fapte bune; postul, pentru noi; milostenia, pentru aproapele, şi rugăciunea pentru Dumnezeu. Cine doreşte să îmblânzească pe Dumnezeu către sine, trebuie să se silească la aceste trei fapte bune.
Faptele bune pe care le facem în timpul vieţii noastre sunt fapte care se uită. De aceea, la moarte, îngerul păzitor însoţeşte sufletul nostru timp de o zi, prin locurile unde a făcut binele.
Îngerul duce sufletul pe unde a vieţuit şi pe unde a umblat, şi-i arată faptele bune pe care le-a făcut. Şi sufletul omului se miră. Nu-şi mai aduce aminte când a făcut acea fapta bună, sau aceea, sau aceea, şi îngerul pe toate i le reaminteşte.
După aceea, urmează ca sufletul să-şi dea seama unde trebuie să ocupe un loc: de-a dreapta sau de-a stânga, în raiul desfătării sau în iadul chinurilor. Lucrul acesta îl face glasul lui Dumnezeu sădit în noi, care este conştiinţa.
***
Nu sunt de ajuns faptele bune
Printre oamenii care trăiesc în jurul nostru există și unii care nu cred în Dumnezeu și totuși fac multe fapte bune. Adeseori am auzit următoarea întrebare : „Nu este de ajuns, nu se vor mântui oamenii cu faptele lor bune ?” Trebuie numaidecât să dau răspunsul. Nu, nu se vor mântui numai cu faptele bune. De ce nu se vor mântui ? Fiindcă așa a spus Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, când l-a întrebat … un învățător de lege, ispitindu-l și zicând : Învățătorule, care poruncă este mai mare în Lege ? Iar Iisus i-a zis : Îl vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, aceasta este prima și cea mai mare poruncă, iar a doua, asemenea cu aceasta, îl vei iubi pe aproapele tău ca pe tine însuți (Mt. 22, 35-39).
Printre oamenii care trăiesc în jurul nostru există și unii care nu cred în Dumnezeu și totuși fac multe fapte bune. Adeseori am auzit următoarea întrebare : „Nu este de ajuns, nu se vor mântui oamenii cu faptele lor bune ?” Trebuie numaidecât să dau răspunsul. Nu, nu se vor mântui numai cu faptele bune. De ce nu se vor mântui ? Fiindcă așa a spus Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, când l-a întrebat … un învățător de lege, ispitindu-l și zicând : Învățătorule, care poruncă este mai mare în Lege ? Iar Iisus i-a zis : Îl vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, aceasta este prima și cea mai mare poruncă, iar a doua, asemenea cu aceasta, îl vei iubi pe aproapele tău ca pe tine însuți (Mt. 22, 35-39).
Dacă credința în Dumnezeu și dragostea față de El este cea dintâi și cea mai importantă poruncă din Lege și dacă cea de-a doua poruncă despre dragostea față de aproapele izvorăște din prima, și dacă dragostea față de aproapele își trage puterea din dragostea față de Dumnezeu, atunci aceasta înseamnă că, pentru a se mântui cineva, trebuie cu toată inima sa să-L iubească pe Dumnezeu, fiindcă aceasta este cea dintâi și cea mai importantă poruncă din Lege.
Dar ce înseamnă mântuire? Faptul de a se mântui cineva înseamnă să moștenească viața veșnică, să intre în Împărăția lui Dumnezeu și să devină părtaș al acestei Împărății ! Ce este Împărăția lui Dumnezeu și ce este viața veșnică ?
Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos a zis către evrei un cuvânt foarte minunat, și anume, că toți trebuie să mănânce Pâinea cea cerească și că această Pâine cerească este Însuși Trupul Lui, pe care El îl dă pentru mântuirea lumii și ca să trăiască lumea. „Amin, Amin, zic vouă, dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi înșivă” (In. 6, 53) Care viață ? Cea veșnică. Nu veți avea viața veșnică, nu veți deveni părtași ai Împărăției lui Dumnezeu și nu se va mântui sufletul vostru. Poate să existe ceva mai limpede decât cuvântul acesta ? Dacă nu credem cu toată inima noastră în Dumnezeu, dacă nu ne botezăm, dacă nu ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos, atunci mântuirea pentru noi nu există.
Vedeți, numai faptele bune nu sunt de ajuns ca să ne mântuim !
Știm că și necredincioșii fac fapte bune și drepte și atunci se ivește întrebarea cum să judecăm faptele bune pe care le fac necredincioșii, care este valoarea lor ? Desigur, toate faptele bune pe care le fac acești oameni au valoarea lor, care este mare. Acceptăm acest lucru, dar trebuie să știm că există o mare diferență între faptele bune pe care le fac necredincioșii și cele pe care le fac oamenii care cu toată inima lor cred în Dumnezeu.
Care este diferența ? Diferența este următoarea : Există o mulțime de oameni, foarte puternici, care jertfesc toate, chiar și propria lor viață, de dragul poporului lor. Au existat mulți oameni de felul acesta, chiar și în epoca noastră. Au existat, așadar, mulți oameni care și-au dat viața pentru binele poporului lor și al neamului lor.
Există de asemenea oameni care și-au jertfit viața de dragul clasei lor de care aparțin.
Ce au în comun toate aceste fapte bune?
Această dragoste a lor pentru poporul lor, oricât de bună ar fi, este o dragoste numai față de poporul lor și odată cu aceasta există și ură față de oamenii altor neamuri și clase sociale. Totuși adevărata dragoste și dragostea sinceră cea plăcută lui Dumnezeu nu poate avea ură, această dragoste îmbrățișează toate, este universală.
E nevoie de nevoință, e nevoie de osteneală, e nevoie să ne silim pe noi înșine să facem binele. Trebuie să ne întoarcem de la rău, de la orice nedreptate, și să ne întoarcem către adevăr.
E nevoie de lupte ca să facem fapte bune. Numai atunci când prin încercări mari și stăruitoare ne curățim inima noastră, și astfel atragem către noi harul lui Dumnezeu, când acest har înalță în inima noastră dumnezeiasca dragoste, dragostea față de toți oamenii, care nu urăște pe nimeni, numai atunci această dragoste, împreună cu credința, ne deschide drumul către Împărăția lui Dumnezeu.
Așadar, nu sunt de ajuns numai faptele bune și nu este de ajuns numai morala, e nevoie și de credință.
Fiindcă numai credința în Dumnezeu și comuniunea cu El ne dă puterea să facem cu sinceritate fapte bune și cu adevărat plăcute lui Dumnezeu.
Această putere nu o dă morala și fac o mare greșeală aceia care cred că putem înlocui religia cu vreo învățătură morală.
Trebuie ca harul dumnezeiesc să se sălășluiască în inima noastră pentru ca aceasta să devină templu al Preasfântului Duh. Amin.
Surse: ganduridinierusalim, doxologia.ro, ortodoxia.me
Blestemul părintesc distruge viața copiilor! De ce sunt urmăriți copiii de necazuri şi nefericire?Rugăciunea mare de dez... "Niciodată nu încetezi să fii mamă!" O femeie de 98 de ani s-a mutat la azilul de bătrâni unde băiatul ei de 8...
