Antena Căutare

Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut joi la 2,20%

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut joi la 2,20%, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Acesta este cel mai redus nivel consemnat de ROBOR la 3 luni după data de 20 aprilie 2018, când a fost de 2,13%.

Indicele ROBOR la 6 luni a scăzut la nivelul de 2,31%.

Consiliul de administraţie al BNR a decis vineri, 29 mai, reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75% pe an de la 2% pe an, începând cu data de 2 iunie, precum şi păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit. Măsura a fost luată pentru atenuarea impactului economic al pandemiei de coronavirus.

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă.

BNR a publicat, în mai 2019, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care înlocuieşte ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Nivelul acestuia, pentru al treilea trimestru din 2019, a scăzut la 2,36%, de la 2,66% în T2 2019.

Sursa : news.ro

Secretarul Trezoreriei SUA: Economia americană a început să îşi revină din pandemia de coronavirus... Companie de consultanţă imobiliară: Marile centre comerciale au făcut investiţii de peste jumătate de milion de euro în ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x