Antena Căutare

Proiect de lege. Obiectul vestimentar pe care elevele nu-l vor mai putea purta la școli în Austria!

Fetele care sunt înscrise la centrele de îngrijire de zi şi în şcolile primare din Austria nu ar mai trebui să poarte văl, conform unui proiect de lege pe care l-a anunţat miercuri guvernul de dreapta de la Viena, relatează dpa.

"Acoperirea cu un văl a copiilor de vârste mici nu ar trebui să îşi găsească locul în ţara noastră", a declarat presei, după o şedinţă de guvern, cancelarul Sebastian Kurz.

El a afirmat că o astfel de măsură va reduce discriminarea de gen la care sunt supuse fetele şi va preveni dezvoltarea unor "societăţi paralele" în interiorul Austriei.

"Este important să luăm poziţie împotriva islamului politic. Vrem să ne asigurăm că minorii cresc liberi şi că nu sunt prinşi în aceste mecanisme (islamice)", a adăugat vicecancelarul Heinz-Christian Strache, din cadrul Partidului Libertăţii, radical de dreapta.

Fetele care poartă văl nu reprezintă un fenomen la scară largă în Austria.

Întrebat de un reporter pe ce statistici se bazează noua măsură, Kurz nu a putut oferi cifre, dar a spus că este "o problemă tot mai mare".

În urmă cu jumătate de an, a intrat în vigoare în Austria o interdicţie privind vălul care acoperă faţa, politică ce afectează un număr mic de persoane. Până acum, conform poliţiei, s-au înregistrat numai 50 de cazuri în care a fost încălcată interdicţia.

Pentru a trece această nouă lege, cele două formaţiuni de dreapta aflate la guvernare au nevoie de sprijinul unuia dintre partidele de opoziţie în parlament, pentru a-şi asigura o majoritate de două treimi.

Social-democraţii şi liberalii au transmis miercuri că vor analiza proiectul, cerând în acelaşi timp mai degrabă un pachet de politici de integrare, şi mai puţin măsuri simbolice ca această interdicţie.

Motivul pentru care femeia de 39 de ani a deschis focul asupra angajaților Youtube, apoi s-a sinucis! Ce a făcut aceasta... Informație bombă. Mark Zuckerberg a recunoscut că Facebook MONITORIZEAZĂ toate mesajele trimise pe rețeaua de socializar...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
După Venezuela, Donald Trump amenință o nouă țară: „Dacă încep să omoare oameni, cred că vor fi loviţi dur de SUA
După Venezuela, Donald Trump amenință o nouă țară: „Dacă încep să omoare oameni, cred că vor fi loviţi...
Produse de înfrumusețare pe care nu este recomandat să le depozitezi în baie. Ce spun specialiștii
Produse de înfrumusețare pe care nu este recomandat să le depozitezi în baie. Ce spun specialiștii Catine.ro
Cine este Delcy Rodriguez, liderul interimar al Venezuelei. Cum se raportează la SUA
Cine este Delcy Rodriguez, liderul interimar al Venezuelei. Cum se raportează la SUA
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă HelloTaste.ro
O psiholoagă din București i-a furat iubitului ei ceasul de lux de 175.000 de euro
O psiholoagă din București i-a furat iubitului ei ceasul de lux de 175.000 de euro Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina, scumpite de patru ori
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina,... Jurnalul
Bibi, fiica secretă a lui Freddie Mercury, a murit la 48 de ani după o lungă luptă cu cancerul
Bibi, fiica secretă a lui Freddie Mercury, a murit la 48 de ani după o lungă luptă cu cancerul Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
O femeie din Bucureşti i-a furat unui italian un ceas de 175.000 de euro. Ce doi ar fi fost iubiţi
O femeie din Bucureşti i-a furat unui italian un ceas de 175.000 de euro. Ce doi ar fi fost iubiţi Observator
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți dai seama
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți... MediCOOL
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x