Antena Căutare

Surpriză URIAȘĂ pe scena Ateneului Român, la Concursul George Enescu. Final neașteptat la secţiunea de vioară

Locul întâi la secțiunea de vioară din cadrul Concursului George Enescu a rămas necâștigat, luni seară, în ciuda faptului că finaliștii au prezentat trei recitaluri excepționale.

Locul întâi la secțiunea de vioară din cadrul Concursului George Enescu a rămas necâștigat, luni seară, în ciuda faptului că finaliștii au prezentat trei recitaluri excepționale.

Juriul a considerat că niciuna dintre prestaţiile concurenţilor nu s-a ridicat la nivelul unui muzician demn de primul loc, într-o competiţie de o asemenea anvergură.

Trei violonişti din Italia, finalişti ai concursului George Enescu, au concertat împreună cu orchestra, sub bagheta dirijorului german Christoph Poppen, la Ateneul Român.

Seara a fost deschisă de Giuseppe Gibboni, în vârstă de numai 17 ani. A urmat Vikram Sedona, care a şi câştigat, de altfel, locul II al competiţiei.

Evenimentele din cadrul Concursului George Enescu continuă toată săptămâna. Joi și sâmbătă, Peter Jablonski, chiar membru al juriului, va susţine un recital de pian. Şi tot sâmbătă, Takuma Ishii, laureat al ediției din 2016, va cânta piese din Mozart, Enescu, Chopin și Liszt. Iar duminică va fi anunţat marele câştigător la secţiunea de pian.

DESPĂRȚIRE uluitoare în lumea muzicală românească! Doi dintre cei mai iubiți artiști pășesc pe drumuri diferite... Fostul membru al trupei "The Beatles" revine spectaculos după 36 de ani! Cum a reușit să îl întreacă în topuri...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 22 noiembrie 2024. Mihai Găinușă și Oana Paraschiv luptă pentru visul lui Tudor de a ajunge un mare pianist
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 22 noiembrie 2024. Mihai Găinușă și Oana Paraschiv luptă pentru visul lui Tudor de a ajunge un mare pianist Vineri, 22.11.2024, 19:00
Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x