Antena Căutare

Suspectul în atacul la moscheea din Norvegia respinge acuzaţiile

Tânărul norvegian care a deschis focul într-o moschee de la periferia Oslo, suspectat de omucidere şi tentativă de omucidere, respinge faptele care îi sunt reproşate, a declarat luni avocata sa pentru AFP.

Tânărul norvegian care a deschis focul într-o moschee de la periferia Oslo, suspectat de omucidere şi tentativă de omucidere, respinge faptele care îi sunt reproşate, a declarat luni avocata sa pentru AFP.

Bărbatul - identificat de presa norvegiană drept Philip Manshaus, în vârstă de 21 de ani - este acuzat în acest stadiu de tentativă de omucidere, după ce a deschis focul în moscheea Al-Noor, şi de omucidere, după descoperirea cadavrului surorii sale vitrege, în vârstă de 17 a ani, capete de acuzare care ar putea, potrivit poliţiei, să fie extinse la ”tenativă de act terorist”.

”Pot să confirm”, a declarat pentru AFP avocata Unni Fries, întrebată despre informaţii potrivit cărora clientul său respinge acuzaţiile.

Suspectul urmează să compară luni în faţa unui judecător, în vederea plasării în arest preventiv. Poliţia a cerut ca audierea să aibă loc cu uşile închise.

Articolul continuă după reclamă

Sâmbătă după-amiaza el a deschis focul în Centrul islamic Al-Noor, la Baerum, o periferie rezidenţială a Oslo, după care a fost imobilizat de către una dintre cele trei persoane prezente la faţa locului şi predat poliţiei.

Un bărbat în vârstă de 65 de ani a fost rănit uşor la mână, în atac.

Câteva ore mai târziu, anchetatorii au descoperit la domiciliul său cadavrul unei femeitinere, identificată apoi ca fiind sora sa vitregă.

Potrivit presei locale, victima era de origine chineză şi a fost adoptată de către actuala parteneră a tatălui suspectului.

Duminică, poliţia a anunţat că atacatorul de la moschee are ”vederi deextremă dreapta”. ”El are poziţii xenofobe, voia să semene teroarea”, anunţa într-o conferinţă de presă un reprezentant al Poliţiei din Oslo, Rune Skjold.

Sursa : news.ro

Statul Islamic ameninţă să-şi intensifice atentatele vizând kurzii şi coaliţia antijihadistă în Siria... Ultimul ciclu de negocieri între talibani şi americani în vederea unuii acord prin care SUA să-şi reducă prezenţa milita...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Regele Charles, anunț despre tratamentul său împotriva cancerului: „Această etapă importantă este o binecuvântare” 
Regele Charles, anunț despre tratamentul său împotriva cancerului: „Această etapă importantă este o...
De ce este folia de aluminiu ideală pentru congelarea alimentelor. Trucul pe care toate gospodinele îl știu
De ce este folia de aluminiu ideală pentru congelarea alimentelor. Trucul pe care toate gospodinele îl știu Catine.ro
Rezultatele RMN-ului făcut de Donald Trump, făcute publice de Casa Albă! Care este starea președintelui american
Rezultatele RMN-ului făcut de Donald Trump, făcute publice de Casa Albă! Care este starea președintelui american
Burak Yamantürk vorbește despre căsnicia cu Özge Özpirinçci: „Nu o las pe Ozge în bucătărie”
Burak Yamantürk vorbește despre căsnicia cu Özge Özpirinçci: „Nu o las pe Ozge în bucătărie” Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme într-o formă „debilitantă”. Ce au dezvăluit apropiații artistului
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme... Elle
Cum își făceau apariția Rodica Stănoiu și soțul cu 50 de ani mai tânăr. Cum se comportau unul cu celălalt în public
Cum își făceau apariția Rodica Stănoiu și soțul cu 50 de ani mai tânăr. Cum se comportau unul cu celălalt... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Cozonac cu umplutură de ciocolată și nuci. Desertul sărbătorilor cu miros cuceritor
Cozonac cu umplutură de ciocolată și nuci. Desertul sărbătorilor cu miros cuceritor HelloTaste.ro
Cazul Rodicăi Stănoiu devine tot mai ciudat. Ea va fi înmormântată a doua oară, nepoata a fost audiată și și-a schimbat declarația
Cazul Rodicăi Stănoiu devine tot mai ciudat. Ea va fi înmormântată a doua oară, nepoata a fost audiată și... Antena3.ro
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii useit
Horoscopul zilei de 18 decembrie 2025. Peștii primesc o veste bună. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 18 decembrie 2025. Peștii primesc o veste bună. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Marea bulibășeală: Nouă programă de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a
Marea bulibășeală: Nouă programă de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a Jurnalul
Porțile karmice ale lunii decembrie: ce zodii se vor elibera și care se vor confrunta cu umbrele lor
Porțile karmice ale lunii decembrie: ce zodii se vor elibera și care se vor confrunta cu umbrele lor Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Rambursare anticipată vs. investiţii. Ce faci cu 1.000 de lei ca să câștigi mai mult
Rambursare anticipată vs. investiţii. Ce faci cu 1.000 de lei ca să câștigi mai mult Observator
Cum arde corpul tău grăsimea. Ce trebuie să știi pentru a slăbi eficient
Cum arde corpul tău grăsimea. Ce trebuie să știi pentru a slăbi eficient MediCOOL
Cele cinci sosuri-mamă pe care trebuie să le cunoști. Ele stau la baza bucătăriei franțuzești
Cele cinci sosuri-mamă pe care trebuie să le cunoști. Ele stau la baza bucătăriei franțuzești HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului UseIT
Rețeta de turtă dulce de la Martha Stewart. Ce ingrediente folosește
Rețeta de turtă dulce de la Martha Stewart. Ce ingrediente folosește Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x