Antena Căutare

Vela, despre 10 august: Muşamalizarea acestui dosar a început chiar cu secretizarea unor date şi unor evenimente/ Această secretizare implică unele răspunderi civile şi penale

Ministrul de Interne, Marcel Vela, vorbeşte despre ”muşamalizare” în ceea ce priveşte evenimentele din 10 august 2018 şi afirmă că aceasta a început cu secretizarea unor date şi a unor evenimente. În plus, Vela a precizat că datele conţinute în raport ”implică unele răspunderi civile şi penale”, iar desecretizarea era necesară, atât pentru justiţie, cât şi pentru opinia publică.

”În august, anul trecut, eram preşedintele Comisiei de Apărare şi Ordine Publică din Senat şi, deşi era vacanţă parlamentară, după ce s-a întâmplat în 10 august, am convocat comisia şi am solicitat raportul acelor evenimente. Având dreptul de a parcurge acest raport şi toţi membrii comisiei cu certificat ORNISS, am realizat că ceva e în nergeulă şi am cerut desecretizarea raportului secretizat de fostul ministru de Interne Carmen Dan. Cred că au intrat în panică cei care au secretizat raportul, pentru că, în luna septembrie, în Senatul României, s-au redistribuit comisiile de specialitate, iar Comisia de Apărare a fost preluată ca şi preşedinţie, ca şi conducere de către PSD, situaţie în care nu mai puteam demara audieri sau solicitări pentru a desecretiza şi analiza tot ceea ce este cuprins în acest raport”, a declarat Marcel Vela, joi seară, la B1 TV.

Întrebat dacă PSD a încercat să muşamalizeze ce s-a întâmplat în 10 august, Vela a spus: ”Muşamalizarea acestui dosar a început chiar cu secretizarea unor date şi unor evenimente, care au avut loc în 10 august, pentru că, dacă nu încercau o muşamalizare sau nu încercau să ascundă nimic, dosarul ar fi fost public să-l vadă toată lumea şi nu ar fi avut nimic de ascuns. Am văzut opiniile că au desecretizat 80 – 80%, dar, dacă tot au avut această dorinţă, mă întreb de ce totui nu s-a desecretizat 100%. Această secretizare implică unele răspunderi civile şi penale”

Vela a mai spus că desecretizarea ”nu este doar o desecretizare a unor fapte, idei, decizii politice, este o nevoie a justiţiei de a afla adevărul şi a opiniei publice de a fi la curent cu ce s-a întâmplat în 10 august”.

”Atunci nu a fost doar o manipulare politică, o situaţie jenantă pentru România, pentru Jandarmerie a fost o încălcarea a drepturilor cetăţeneşti, o pată pentru democraţia românească şi trebuie să o scoatem la lumină, justiţia să-şi spună cuvântul şi niciodată să nu se mai întâmple o situaţie dramatică”, a mai declarat ministrul de Interne.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat, în 14 noiembrie, că raportul referitor la evenimentele din 10 august, din Piaţa Victoriei a fost declasificat şi transmis DIICOT, care îl poate folosi în ancheta penală.

Articolul continuă după reclamă

Aproape 800 de protestatari au depus plângeri penale împotriva jandarmilor, după violenţele de la mitingul diasporei din 10 august anul trecut. De asemenea, 160 de membri ai forţelor de ordine au reclamat şi ei că au fost agresaţi de demonstranţi.

Până acum au fost audiaţi peste 1.100 de martori şi sute de victime ale violenţelor.

Sursa : news.ro

Viorica Dăncilă s-a răzgândit! Încurcătură de zile mari! „S-ar crea disconfort și inconveniente de securitate”... Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă, ultimele acţiuni de campanie înaintea votului de duminică/ Iohannis se întâlneşte cu ...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Prima reacție a lui Călin Georgescu după capturarea lui Maduro: „Ce s-a întâmplat în Venezuela...”
Prima reacție a lui Călin Georgescu după capturarea lui Maduro: „Ce s-a întâmplat în Venezuela...”
Produse de înfrumusețare pe care nu este recomandat să le depozitezi în baie. Ce spun specialiștii
Produse de înfrumusețare pe care nu este recomandat să le depozitezi în baie. Ce spun specialiștii Catine.ro
Ilie Bolojan, despre tăierea salariilor și majorarea taxelor în 2026. Ce se întâmplă cu bugetarii
Ilie Bolojan, despre tăierea salariilor și majorarea taxelor în 2026. Ce se întâmplă cu bugetarii
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă HelloTaste.ro
O psiholoagă din București i-a furat iubitului ei ceasul de lux de 175.000 de euro
O psiholoagă din București i-a furat iubitului ei ceasul de lux de 175.000 de euro Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina, scumpite de patru ori
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina,... Jurnalul
Bibi, fiica secretă a lui Freddie Mercury, a murit la 48 de ani după o lungă luptă cu cancerul
Bibi, fiica secretă a lui Freddie Mercury, a murit la 48 de ani după o lungă luptă cu cancerul Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
O femeie din Bucureşti i-a furat unui italian un ceas de 175.000 de euro. Ce doi ar fi fost iubiţi
O femeie din Bucureşti i-a furat unui italian un ceas de 175.000 de euro. Ce doi ar fi fost iubiţi Observator
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți dai seama
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți... MediCOOL
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x