Astăzi, meteorologii anunță că la munte și la deal se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această perioadă, însă în nord-vestul și în centrul țării vremea va fi rece. De asemenea, în Dobrogea sunt așteptate precipitații slabe.
Temperaturile maxime vor avea valori curprinse între -5-4 grade, iar cele minime, de - 8 – 1 grade, cu -12 grade Celsius în depresiuni.
În zona Maramureșului vremea va fi rece, iar temperaturile vor avea valori negative. Totuși, nu sunt așteptate ninsori și nici ploi.
În Crișana cerul va fi acoperit de nori, dar nu sunt prognozate precipitații.
Vremea este rece în Banat, în Timișoara înregistrându-se 2 grade Celsius.
În Oltenia nu sunt prognozate precipitații, dar vântul va sufla cu putere.
Cerul va fi înnorat în Transilvania, iar dimineața va fi ceața. În această regiune, temperaturile vor avea valori negative.
Vântul se va intensifica în zona Dobrogei și sunt anunțate precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
Vremea va fi blândă în Muntenia, iar temperaturile vor avea valori mai mari față de ieri.
Puteți urmări edițiile integrale ale emisiunii ”Neatza” cu Răzvan și Dani pe AntenaPlay.ro!