Urmărește A1 pe DiscoverHanul lui Manuc, una dintre cele mai frumoase construcţii din Valahia păstrată până astăzi, se întinde parţial peste teritoriul unde se afla pe vremuri Curtea Domnească Veche.
Este printre puţinele hanuri care au trecut testul timpului. Hanul lui Manuc a fost ridicat în 1808 de un armean înstărit -Emanuel Mârzaian - numit de turci "Manuc Bei". Se spune că Manuc, un aventurier bogat dar şi negustor şi om politic, era proprietarul unei averi fabuloase, formată din bani, bijuterii, case, magazine, moşii şi chiar munţi.
După 1812, de frica turcilor, a fost nevoit să părăsească ţara şi ajuns în Franţa s-a integrat în înalta societate a Franţei. Acolo deţinea un palat şi era considerat cel mai elegant străin din Paris. Cunoştea bine 12 limbi străine, şi avea multe aventuri "de dragoste". Dar, cea mai senzaţională poveste despre el, menţionată şi în presa de atunci, a fost un act de caritate cei 100.000 de FF, pe care i-a câştigat într-o noapte la un joc de noroc, i-a dăruit săracilor.
Manuc Bey a ridicat pana in 1808 hanul ce-i poarta numele, abordand o arhitectura indrazneata pentru vremurile acelea, o constructie diferita de alte hanuri ce semanau cu niste fortarete. Aflat la mijloc intre cele doua forte armate si sub protectia domnului Tarii Romanesti, Manuc Bey s-a ocupat cu aprovizionarea ambelor armate, a negociat ca orasul Bucuresti sa nu fie distrus, a rascumparat prizonieri munteni si a imprumutat fara dobanda vistieria Tarii Romanesti.
Terenul a fost cumpărat de Manuc la licitaţie şi se afla în centrul comercial al oraşului. Străzile din zona hanului poartă numele comercianţilor, care îşi desfăceau marfa acolo, de exemplu Lipscani - negustori a căror marfă era adusă din Leipzig -, Gabroveni - negustori care aduceau îmbrăcăminte din Gabrovo -, Covaci - fierari. Pe vremuri, Hanul lui Manuc era locul de întâlnire şi odihnă al negustorilor. Hanul era cunoscut şi pentru zgomotul, mizeria şi numărul mare de căruţe. Mulţi călători, chiar dacă nu poposeau acolo, se opreau numai pentru a arunca o privire spre curtea pitorească, porticurile deschise din interiorul hanului şi dormitoare.
Manuc Bey a fost liantul intre cele doua imperii si si-a pus la dispozitie hanul pentru negocieri intre conducatorii armatei imperiale ruse si cei ai Imperiului Otoman. In cele din urma razboiul s-a incheiat prin Tratatul de la Bucuresti semnat la 28 mai 1812. Drept rasplata pentru eforturile sale sultanul Mustafa al IV-lea i-a oferit rangul de Mare Dragoman iar tarul Alexandru I i-a oferit titlul de Cavaler al Ordinului Sfantul Vladimir.
Conform descrierilor vremii hanul lui Manuc avea 100 de camere, 15 pivnite, 20 de pravalii, doua saloane mari pentru petreceri si spectacole si 10 magazii pe langa bucatariile hanului si camerele servitorilor. In curtea interioara se gaseau o cafenea si un mic parc cu fantana arteziana. Cutremurul din 1838 a facut insa ca o parte din structura cladirii sa fie deteriorata, arhitectul-sef al Bucurestiului decizand ca o parte a acesteia sa fie daramata si reconstruita.
în 1842, Primăria Bucureştiului şi-a stabilit birourile principale la Hanul lui Manuc. în jurul anului 1880, hanul avea o sală unde se jucau piese de teatru. Tot aici s-a desfăşurat primul spectacol de operetă din România.
Înainte de intrarea României în primul război mondial (între 1914 - 1916), sala "Dacia" de la Hanul lui Manuc găzduia întâlniri, la care luau parte mari personalităţi de la acea vreme Nicolae Filipescu, Tache Ionescu, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Octavian Goga. Aceştia cereau guvernului intrarea României în război alături de puterile Antantei pentru a elibera Transilvania şi Bucovina.
În prezent, Hanul lui Manuc şi-a păstrat în mare parte vechiul stil şi a fost transformat într-un hotel cu un restaurant, o pivniţă pentru vinuri şi o cofetărie. Şi astăzi sunt multe magazine în exteriorul hotelului. Când intri în curtea interioară păşeşti pe un pod de stajar şi astfel îţi poţi crea o imgine asupra străzilor Bucureştiului din secolele 16 şi 17. Hanul a fost restaurat de mai multe ori, în anii 1848, 1863, 1966-1970, şi recent între 1991 - 1992, păstrându-se vechea structură.
Vara, clienții pot se relaxeze pe terasă, stând la mesele din lemn din frumoasa curte interioară. De asemenea, pe tot parcursul anului, în încăperile de la etaj se organizează diferite târguri, cum ar fi cele de cafea sau de dulciuri.
Poate că mulți cred că Hanul lui Manuc este doar un local oarecare, o bijuterie a orașului ce a fost uitată și a început să se degradeze treptat. însă acest han nu este doar atât, ci este tot ce își poate dori o persoană: un loc cald, plin de viață, fermecător, cu o istorie incredibilă și o mândrie pentru țara noastră.
