Antena Căutare

iUmor sezonul 13, 30 octombrie. Cosmin Puțanu, umor de „cartier” din inima Galațiului. Cum a decurs plecarea lui în Anglia

Cosmin Puțanu, gălățeanul de 24 de ani cu nume „predestinat” scenei, a prezentat în ediția cu numărul 10 iUmor un moment de stand-up comedy cu umor de „cartier”.

iUmor sezonul 13, 30 octombrie. Cosmin Puțanu, umor de „cartier” din inima Galațiului. Cum a decurs plecarea lui în Anglia Galerie
Cosmin Puțanu, umor de „cartier” din inima Galațiului, pe scena iUmor | Antena 1/iUmor

Cu accentul specific, concurentul a înșirat o serie de glume despre viața de oraș, atât cea din România, cât și din Anglia, acolo unde a fost plecat pentru o perioadă.

Carismatic și încrezător, Cosmin și-a dorit să ducă numărul de la „colțul blocului”, acolo unde glumea cu prietenii, la un nivel mai înalt, pe scena iUmor, în fața celor patru jurați. Tânărul a început să povestească despre experiența lui din Anglia: „M-am întors mai sărac decât eram, și cu datorii. (..) Aveam proteste în stomac.”

După depănatul amintirilor din Marea Britanie, concurentul a revenit la „senzațiile românești”, amintindu-și de ședințele cu părinții din copilărie.

„Am început să îmi pun câte două-trei perechi de pantaloni, ca să nu mai simt senzorul de la curea. Era ca la airbag, mai tăia din intensitate”, a glumit el.

Jurizare Cosmin Puțanu, la iUmor sezonul 13

În urma numărului umoristic al lui Cosmin Puțanu, jurații au avut părerile împărțite. „Pentru mine, ești un Bordea fără dicție și fără glume. Stai, că asta e de la alt concurent”, a glumit Cheloo.

„În stand-up aș prefera să fii un pic mai natural”, l-a sfătuit Costel pe Cosmin, glumind că ar fi impersonat un „cocalar”. Tânărul a dezvăluit că este student la actorie. Delia a fost însă în asentimentul concurentului, numărul fiind pe placul ei.

Având în vedere că nu a reușit să convingă întregul pupitru al juriului, Cosmin Puțanu a primit 2 Dislike-uri din partea lui Teo, juratul special al acestei ediții, și a lui Cheloo. Cu 2 Like-uri primite de la Delia și Costel, concurentul a mers în etapa următoare.

Despre iUmor sezonul 13, difuzat pe Antena 1 și AntenaPLAY

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.5 milioane de abonați la canalul de YouTube, revine pe micile ecrane cu cel de-al 13-lea sezon! Despre noul sezon al show-ului iUmor, prezentatorii Serban Copoţ şi Dan Badea spun că este cel mai bun de până acum.

Cel mai nou sezon iUmor va putea fi vizionat în porţie dublă, vineri, de la 20:30 şi duminică, de la 20:00, la Antena 1. Şi în acest sezon, câte un jurat-surpriză li se va alătura Deliei, lui Mihai Bendeac și lui Cheloo în căutarea celui mai amuzant concurent, jurat ce nu va scăpa de bine-cunoscutul tratament al emisiunii – o porţie savuroasă de roast, venită din partea persoanelor de la care se aşteaptă cel mai puţin.

iMai Mult Umor revine cu un nou sezon și cu un nou personaj în culisele iUmor. Actorul Vlad Drăgulin va aduce în lumina reflectoarelor un personaj viral în mediul online. Acesta îl va impersona pe Nicuşor de la Brăila, personajul devenit viral în cadrul emisiunii În Puii Mei de la Antena 1. Serialul iMai Mult Umor va însoți fiecare ediție iUmor și va fi difuzat săptămânal, exclusiv online în AntenaPlay.ro.

Cum se votează la iUmor

Telespectatorii vor vota concurentul preferat în fiecare ediție pentru a-l aduce în Marea Finală a show-ului. La finalul fiecarei ediții se anunță „start vot” până a doua zi la ora 16:00. Publicul își poate vota preferații prin intermediul aplicației Antena 1.

Finalistul ales de public prin voturi va fi anunțat la Observatorul de la ora 16:00. În Marea Finală a sezonului 13 iUmor vor merge 12 concurenți, câte unul pentru fiecare ediție de audiții din cadrul emisiunii.

iUmor sezonul 13, 30 octombrie. Liliana Dragnea, număr „misterios” de dans: „O criză de epilepsie artistică”... iUmor sezonul 13, 30 octombrie. Cristi Popesco, roast „la foc mic” pentru Teo. S-a lăsat cu lovituri sub centură: „O să ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi) Luni, 13.05.2024, 11:00
Citește și
x