Antena Căutare

I-a făcut pe juraţi să plângă! Monica Pârlici, o fetiţă plină de talente cu o poveste de viaţă impresionantă

Emisiunea Junior Chef a atras concurenţi şi de peste hotare. Unul dintre ei vine din Republica Moldova!

Emisiunea Junior Chef a atras concurenţi şi de peste hotare. Unul dintre ei vine din Republica Moldova!

Monica Pârlici este o minune de fetiţă. La cei 11 ani ai săi, a câştigat un concurs naţional de talente. Premiul cel mare i l-a adus modul în care recită poezii.

"Aş fi vrut ca mama să fie impresionată de poeziile mele. Să mă vadă la televizor şă să o încerce un sentiment de dor", spune Monica.

Acum, micuţa din Moldova este pregătită să ia cu asalt platoul de la Junior Chef.

Nu a avut o copilărie ca a altora, însă acest lucru nu a oprit-o să-şi urmeze visele. Alături de celelalte două surori, ea se află în grija tăticului ei. Mama lor le-a părăsit când erau mici. A plecat în Elveţia, unde şi-a făcut o altă familie.

"Educaţia am luat-o de la tăticul meu. El spune că atâta timp cât ai o mamă, poate să fie ea plecată, bolnavă sau urâtă, e mama ta şi trebuie să o stimezi aşa cum e", mărturiseşte concurenta.

Tatăl lor vorbeşte cu lacrimi în ochi de cele trei fetiţe pe care le are.

"Treburile mamei le facem noi. Tata zice că ne-am călit. Treaba unui băieţel în gospodările pot să o fac. Fac curăţenie în casă şi mâncare", mai spune Monica. "Pun suflet în tot ce fac, pentru că dacă nu pui suflet, mâncarea nu se primeşte bine. Eu nu vreau să visez prea mult. Dacă te gândeşti doar la câştig, nu vei face mâncare bună", completează micuţa.

Un aşa talent nu putea fi ignorat. Aşa că Monica a intrat în platoul Junior Chef recitând versurile lui Ion Druţă - "Rugă Albă". Momentul i-a emoţionat până la lacrimi pe juraţi.

Pentru ei, ea a gătit peşte la cuptor cu legume şi orez. Extrem de ordonată, a terminat rapid preparatul. Iar juraţii au decis rapid!

"Monica-angelica, îţi doresc să iei trei de da. Primul îl primeşti acum de la mine", i-a spus Prinţesa Polonic.

"Ai pus prea puţin pentru cât de mult îmi place", a completat Vizante. Iar Horia Vîrlan a numit mâncarea ei "un preparat sofisticat".

Pentru că Vizante a avut o poveste de viaţă asemănătoare, Monica a ales să meargă mai departe în echipa ei.

Nu toți concurenții au talent în bucătărie! Încă trei dintre ei au fost eliminați... Vizante face dezvăluiri emoţionante despre copilăria sa...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Unde ne putem întâlni zi de zi :)

Dacă doriţi să revedeţi momente dragi din Junior Chef, nu e panică :). Iată câteva linkuri care vă pot ajuta. Site-ul emisiunii este http://a1.ro/junior-chef/., iar canalul nostru de YouTube este: http://www.youtube.com/Antena1AntenaTVGroup.

Nu în ultimul rând, puteţi urmări toate înregistrările integral pe AntenaPlay: https://goo.gl/kEt47q.

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi) Luni, 13.05.2024, 11:00
Citește și
x