Antena Căutare

Calendar ortodox august 2019. Cele mai importante sărbători și rugăciuni din luna lui Gustar

Sarbatorile religioase sunt foarte importante in vietile credinciosilor, iar in luna august intalnim trei praznice imparatesti marcate in calendar ortodox 2019 cu cruce rosie. Afla ce rugaciuni trebuie sa rostesti in luna lui Gustar.

Sărbătorile religioase sunt foarte importante în viețile credincioșilor, iar în luna august întâlnim trei praznice împărătești marcate în calendar ortodox 2019 cu cruce roșie. Află ce rugăciuni trebuie să rostești în luna lui Gustar.

Sărbători religioase din calendar ortodox august 2019 și rugăciunile praznicelor împărătești din luna Lui Gustar. De menționat este că primele două săptămâni din luna august sunt zile de post pentru cinstirea Adormirii Maicii Domnului.

Calendar ortodox 6 august. Schimbarea la Față a Domnului

Sărbătoarea schimbării la Față a Domnului este cunoscută în popor și sub denumirea de Probijenia. Această sărbătoare se cinstește anual pe data de 6 august.

Articolul continuă după reclamă

Scrierile creștine spun că la schimbarea la Față a Domnului, Hristos își arată chipul de slavă celor trei ucenici pentru a-l urma. Aceștia s-au speriat deoarece știau că nimeni nu poate să-l vadă pe Dumnezeu și să fie viu. Iisus le-a poruncit să păstreze secretul până după primirea patimilor, moartea și învierea Sa din morți.

Calendar ortodox august 2019. Cele mai importante sărbători și rugăciuni din luna lui Gustar

Rugăciune la cinstirea schimării la Față a Domnului: ”Doamne Iisuse Hristoase mă rog Ție în această zi de mare sărbătoare. Tu, care Te-ai Schimbat la Față în prezența ucenicilor Tăi : Petru , Iacov și Ioan, aleși de Tine să te însoțească pe Muntele Tabor, și Le-ai arătat lor că slava Ta se poate revărsa ca un mir asupra lumii, care să ne binecuvânteze viața de fiecare zi. La ceas de mare sărbătoare te rog, Doamne Iisuse, Tu care ești cu adevărat Raza tatălui Tău, trimite asupra mea o rază din strălucitoarea Ta lumină ca ea să mă călăuzească în clipele de supărare, când grijile mă sufocă, când nu mai am spor în munca mea, când dușmanii mă pândesc sau când boala mă învăluie fără să știu. Schimbarea Ta la Față să mă ajute și pe mine, păcătosul, să găsesc drumul luminos de care am atâta nevoie, iar sufletul meu împietrit de necazuri să se elibereze de supărare și de spaima că viața mea va fi în continuare un coșmar. Ajută-mă Doamne Hristoase să mi se împlinească și marea mea dorință ....Ajută-mă în acest moment de cumpănă din viața mea și arată-mi drumul care să-mi schimbe cursul vieții, să nu mai am parte de întuneric, de pagubă, de boală și de răzbunarea dușmanilor adunați în jurul meu ca într-o șerpărie”. Amin.

Calendar ortodox 15 august. Adormirea Maicii Domnului

Potrivit tradițiilor Bisericii, Maica Domnului a fost anunțată de cătreun înger că va trece la cele veșnice: "Acestea zice Fiul tău: Vremea este a mută pe maica Mea la Mine. Nu te teme de această, ci primește cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viață cea nemuritoare“. După ce și-a cerut iertare de la toți apropiații și s-a rugat Lui Dumnezeu, aceasta și-a dat duhul.

Calendar ortodox august 2019. Cele mai importante sărbători și rugăciuni din luna lui Gustar

Rugaciune la Adormirea Maicii Domnului: „Îngerul întâi stătător din cer a fost trimis să spună Născătoarei de Dumnezeu mutarea ei la cer. Fără de grijă și mai înainte să vestească venirea la ea a Fiului lui Dumnezeu. O, Maică prealăudată a Împăratului cerului și al pământului, a lui Hristos Dumnezeul nostru, Celui nemuritor, Care vietuieste si după moarte. Primeste de la noi, la cinstita Adormirea ta, aceasta rugaciune. Acum si in viata aceasta si, la vremea mortii noastre, scapa-ne de toata nenorocirea si chinul. Și Împaratiei celei ceresti ne invredniceste pe noi păcătoșii.

Preasfântă stăpână, de Dumnezeu Născătoare, depărtează de la noi, păcătoșii și nevrednicii robii tăi, trândăvirea, uitarea, nerecunoțtința, lenevirea și toate gândurile cele rele și viclene, urâte și defăimătoare. Alungă-le de la inimile noastre cele ticăloase și de la sufletele noastre cele întinate și de la mintea noastră cea întunecată.

Bucură-te, Marie, cea plină de har!

Stinge vapaia patimilor noastre si ne ajuta ca neputinciosi santem. Fereste-ne de aducerile aminte, de deprinderile cele viclene si de toate faptele cele rele, din noapte si din zi si ne izbaveste de ele. Ca prebinecuvantat si preamarit este numele tau cel sfant, in cer si pe pamant, in vecii vecilor.” Amin

Calendarul ortodox 29 august. Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este ultima sărbătoare din anul bisericesc, pentru că pe 1 septembrie începe noul an potrivit calendar ortodox. Ziua de 29 august este una de post negru. Ni se cere să postim în această zi pentru a nu ne asemăna cu Irod, care în timpul unui ospăț a cerul ca Salomeea să-i ofere capul Sf Ioan Botezătorul, dar și pentrua ne asemăna cu Ioan Botezătorul care a dus o viață plină de înfrânări.

Calendar ortodox august 2019. Cele mai importante sărbători și rugăciuni din luna lui Gustar

Rugăciune la Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul: “Sfinte Ioane, Înainte-mergătorule, frumuseţea cerului şi bucuria pământului, cel ce prin tăierea capului tău pământul întreg l-ai sfinţit, primind această smerită rugăciune a noastră, izbăveşte-ne din toate nevoile şi ne scoate din chinul ce va să fie, pe noi, cei ce te lăudăm cu credinţă şi nădejde. Ca unul ce stai înaintea scaunului lui Hristos, ajută-ne să-i biruim pe vrăjmaşii văzuţi şi pe cei nevăzuţi. Izbăveşte-ne din tot necazul şi, având îndrăznire către Domnul, fereşte-ne de ispitele acestui veac. Dăruieşte-ne nouă, Sfinte Ioane Proorocule, putere din cer şi, ca unul ce eşti făclie strălucitoare, luminează-ne pe noi, cei ce alergăm la slăvita prăznuire a trecerii tale la Domnul.” Amin!

Calendar ortodox august 2019. Când începe postul, sărbători religioase și sfinți... Calendar ortodox 31 iulie 2019. Îceputul Postului Adormirii Maicii Domnului...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
A renunțat la viața confortabilă din București și s-a mutat într-un sat din Spania. Cum trăiește acum românca cu familia
A renunțat la viața confortabilă din București și s-a mutat într-un sat din Spania. Cum trăiește acum...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x