Lipitanul e legat de Viena. Imparatii austro-ungari au format la Lipita, in Slovenia, o herghelie. Acolo au gasit un cal care se preta la ceea ce voiau ei sa fie, ca frumusete, personalitate. Un animal bland, care se apropia tare de om, un animal deosebit. Prin incrucisari, la care a participat si un armasar napolitan, un altul arab, s-a ajuns la rasa de azi.
La noi, in Romania, au patruns pe vremea Mariei Tereza. Ea, vizitandu-si vasalii si ajungand in Transilvania, a gasit in Fagaras exact aceeasi clima si acelasi relief ca la Lipita. Si atunci a facut grajdurile imperiale, actuala herghelie Sambata de Jos, si au adus cativa cai din herghelia imperiala de la Lipita, din care au creat Lipitanul transilvanean, foarte apreciat si peste hotare.
Lipitanul este un cal cu personalitate. Trebuie sa-l incalece cei care stiu ceva. Dar exista si acei cai-profesori, care-i invata pe incepatori. Cand calul ajunge la maturitate si intelege si raspunde la comenzi precis si exact, poate fi un cal-profesor extraordinar. Isi cunoaste "meseria", ca un profesor de universitate care a lucrat 30 de ani.
Ar trebui sa incep, poate, cu o legenda despre caii inaripati ai Fetilor-Frumosi. Sa intru in basm, calare pe un armasar zvelt, cu pas nervos. Sau, mai prozaic, sa aleg un cal si un instructor si sa ma deprind a sta in sa, mai intai in manej, apoi pe sub liziera padurii. La Danes, la domeniile aflate sub sceptrul lui Dracula - "caci se spune ca pe aici, pe meleagurile danasene, obisnuia sa mearga la vanatoare Vlad Dracul, tatal lui Tepes" -, orice vis e posibil.
Insa ecoul unei intamplari destul de recente nu-mi da pace, asa ca-l intreb pe Nicolae Lazar, omul care a construit acest regat al cailor la numai sase kilometri departare de Sighisoara medievala, daca ar da, ca Regele Richard, un regat pentru un cal. "As fi gata sa dau un regat pentru un cal frumos; calul este pasiunea mea si in acest moment parca mi se ridica parul pe mana la asemenea intrebare. Da, sa salvezi un cal e nepretuit. De exemplu, caii din Delta. As da un regat pentru un cal", imi raspunde, precizand: "Ceea ce am putut face eu in prima faza sa luam o atitudine corecta impotriva decimarii cailor din Delta, in sensul de a strange semnaturi de la oamenii de suflet.
Mii de semnaturi s-au strans pentru acesti cai. Pentru ca eu personal nu m-am putut deplasa, mi-am trimis unul dintre oameni, care este specialist in domeniu, sa organizeze o tabara acolo pentru caii care erau tratati cu multa cruzime. Am facut ceva putin, dar am incercat sa fac ceva. Adevarul e ca pic cu pic se face mare". La Danes, in schimb, calul e rege.
Il intreb pe Nicolae Lazar ce anume ne-a indepartat pe noi, oamenii, de cai. Cum se face ca am devenit robii cailor-putere? "Ce sa ne indeparteze? Tehnica, masina. O data ce omul a devenit independent, adica prin creatiile sale s-a putut deplasa, a putut munci fara ajutorul lui, omul l-a uitat. Atat amar de timp in care calul l-a slujit - si animalul acesta il slujeste si in continuare cu placere -, omul l-a uitat. In tara noastra, incepand de la colectivizare, calul n-a mai fost folosit cum era inainte. El a fost, pur si simplu exploatat. A intrat in CAP, ca si omul.
Si acolo, in afara de munca, apa, paie si bataie, nu a mai primit nimic." Imi atrage atentia asupra expozitiei de fotografii de pe domeniu, in care calul apare in prim-plan. "Toti marii conducatori sunt calare pe cal. Aceasta expozitie de 80-90 de tablouri am facut-o ca sa redau maretia acestui animal. Puteti vedea, de exemplu, calul ca reclama sau evolutia lui timp de sute de ani."
Remarc faptul ca asociem adeseori calul cu doua tipuri de evenimente majore din istoria omenirii: migratiile si razboaiele, amandoua, din pacate, din seria celor nefericite. Nicolae Lazar are insa grija sa indulceasca aceasta impresie: "Din punctul meu de vedere, calul a fost un adevarat prieten al omului, s-au ajutat unul pe altul. Indiferent daca a fost razboi sau pace, viata nu a fost usoara, asa ca au trebuit sa suporte impreuna. Asta vad eu prietenie.
Calul l-a salvat pe om si invers, in Antichitate, in Evul Mediu si apoi pana tarziu, in epoca moderna". Vorbim despre cai, despre rasele pure. "Calul arab n-as putea sa va spun exact cand a ajuns in Europa, dar s-a intamplat prin mauri, prin Spania. Apoi toti regii Europei, care au avut relatii de prietenie cu seicii arabi, au primit in dar un cal. Este rasa cea mai rezistenta de pe glob, care a participat cred, in proportie de 90%, la formarea tuturor raselor care exista pe pamant. In turniruri era nevoie de cai rezistenti. Nu prea ii bateau nimeni pe arabi.
Si prin infuzie de sange la caii nostri europeni au creat niste cai foarte rezistenti. Atunci, calul, devenind mai rezistent, avea alte abilitati, si de lupta, si de sport, si de munca. Si acum sportul e ca o lupta, de fapt. Calul participa cu omul in competitie exact ca acum sute de ani. Bineinteles, fara sabie, fara sa moara, dar cu pregatire permanenta, pentru a ajunge la niste rezultate bune. Apropo de cursele de cai, acestea ajung la un moment dat si la Bucuresti. Eu stiu ca era celebru hipodromul de la Bucuresti, ca erau celebre cursele de cai din perioada interbelica. Pai, am avut calareti de marca si Romania a castigat multe medalii, una dintre primele noastre medalii olimpice am castigat-o la o proba hipica, si asta spune ceva."
Care este diferenta intre echitatie in zona sportiva si cea care duce catre turism? "Sportul, ca orice sport, e o disciplina, in care totul se noteaza, totul se puncteaza. Turismul ecvestru e o alta plaja, in care protagonistul e tot calul, dar in spatele lui urca diverse persoane, care n-au mai calarit niciodata, dar vor sa faca aceasta activitate nobila, calaria, echitatia, isi doresc sa poata stapani animalul, sa-l conduca, sa ajunga sa poata iesi cu el in trasee, sa savureze natura. Asta facem noi. Nu e vorba despre performanta, ci despre bucuria de a fi in relatie cu natura.
Toata lumea este pe locul I aici. Or, in sport avem mai multe grade. La noi, toata lumea este pe locul I. Pentru asta am creat aceasta structura de echitatie la Domeniul Dracula Danes. In primul rand, pentru a insufla copiilor dragostea pentru animal si apoi pentru ca parintii lor, vazand cum copiii ii indragesc, sa incerce si ei." Acum, parca as incerca si eu...
Trasee si provocari
Un motel, o pensiune agroturistica, centrul de echitatie, un han, manej, lac de pescuit, stana turistica. Domeniul se intinde pe aproape 15 hectare, loc destul sa te misti si incet-incet, chiar daca nu devii performer, sa poti calari zeci de minute sau chiar ore, cu popasuri interesante. "Am facut intr-adevar cateva trasee pentru oaspetii nostri care au invatat sa stapaneasca animalul si pot iesi cu el in afara.
Pe un areal de 20-30 km de jur-imprejurul domeniului sunt foarte multe monumente istorice, multe dintre ele in patrimoniul UNESCO, incepand de la batrana Sighisoara pana la cetatea fortificata Biertan, la bisericile in stil gotic din toate satele din imprejurimi.
Sa nu povestim de Castelul Bethlen, aflat la 10 km de noi, care este unul dintre traseele pe care le facem cel mai des. Sunt si trasee de o zi, pe care le facem pentru a savura natura. Vorbesc despre parcul-rezervatie naturala Breite, cu stejari batrani, dar avem si trasee culturale, pentru vizitarea tuturor bisericilor din zona, care pot dura de la o zi la trei zile", ne mai spune Nicolae Lazar.
Ferma didactica
"Eu sunt veterinar de meserie", tine sa sublinieze Nicolae Lazar. Este si motivul pentru care la Danes nu exista doar un simplu centru de echitatie. "Pot sa va spun ca incerc sa imbin utilul cu placutul. De la gaini ouatoare, de la care aduc oua dimineata pentru mic dejun, pana la struti, lame, porci vietnamezi, porci mangalita, capre pitice, rate salbatice de mai multe feluri, pauni, fazani, curci, vaci lanoase scotiane, lebede...
Daca le luam in ordine, sunt cu mult mai multe. Am cel putin 400 de suflete, de la cai pana la stana cu capre si oi, care dau lapte si de unde aducem casul si urda la masa clientilor. La ora mulsului, oaspetii pot chiar sa incerce sa mulga. Azi am lasat niste americani de la o televiziune sa mulga caprele in stana. S-au amuzat, s-au distrat si au zis ca asa o experienta nu au mai avut niciodata.
Sunt aici copii ai oaspetilor, mai marisori, care se scoala de dimineata si se duc la clubul de calarie, la grajduri, si curata caii, duc cu roaba, adica sunt niste lucruri educative. La noi, imparatul roman, oaspete, turist, ar vrea sa-i aduci calul la manej, eventual sa-i pui un troliu sa-l urci sus. Prin copii, viitorii turisti, incercam sa schimbam ceva."
Citeste si Jurnalul National!
VIDEO! Poze sub semnul lui Buddha pe litoral... Gelozia - un mod de a ne manifesta iubirea, dar si nesiguranta...
