Motivele sunt nenumarate si pot sa apara chiar de la o varsta foarte fragea. In general au de-a face cu un sentiment de competitie pe care il au in fata parintilor: care este cel mai iubit, mai rasfatat, caruia i se acorda mai multa atentie. Si se intampla ca inconstient, parintii sa alimenteze acest lucru.
Daca cel mic este mai cuminte si mai dragalas, ei considera ca laudandu-l in fata celui mare, il vor determina pe cel din urma sa ii urmeze exemplul. Insa nu vor reusi decat sa il faca sa se simta defavorizat si sa simta gelozie fata de copilul favorit.
In alte circumstante, lucrurile evolueaza in timp si daca la inceput cei doi se intelegeau de minune, pe masura ce cresc si isi contureaza personalitatea, incep sa apara si problemele.
1. Ciocnire de personalitati
Uneori doi copii vor invata cel mult sa se accepte unul pe celalalt la varsta adulta, sa se iubeasca si sa se respecte in ciuda diferentelor, insa pana ajung in acel punct, sa isi faca zile amare in copilarie si adolescenta.
Cand cei doi au personalitati identice, sau din contra, foarte diferite, pot iesi scantei. In cel de-al doilea caz se poate intampla ca ei sa fie complementari, insa daca nu se potrivesc la anumite idei fundamentale, distanta dintre ei se va accenta.
Unul este foarte linistit si ia lectii de vioara, iar celalalt are un temperament coleric si este interesat in sporturi extreme? Intr-un astfel de caz, deoarece ei nu prea desfasoara activitati impreuna, tendinta va fi sa isi caute prieteni in afara familiei si sa se priveasca unul pe celalalt ca pe un fel de strain cu care trebuie sa imparta casa.
O solutie ar fi excursiile organizate in familie si alte evenimente prin care parintii sa se asigure ca cei doi desfasoara o actovitate impreuna, ceva care sa ii faca sa se bucure unul de compania celuilalt in ciuda diferentelor dintre ei.
2. Comparatii dese
Mai mult sau mai putin direct parintii fac comparatii intre copii. Poate unul este mai bun la invatatura sau mai talentat la pictura, poate unul este mai empatic sau mai harnic. Desi cei multi adulti au bune intentii cand isi exprima direct aprecierea fata de unul dintre copii, crezand ca acest lucru il va stimula pe celalalt, in multe cazuri se intampla ca ei doar sa puna o anumita presiune pe copilul care crede ca nu se poate ridica la asteptarile lor.
Este dificil sa traiesti in umbra altcuiva si inca de la o varsta frageda. Fiecare copil trebuie incurajat sa isi dezvolte personalitatea si propriile puncte forte fara a fi comparat cu fratele sau sora mai mare si fara a i se sugera ca trebuie sa ii calce pe urme. Unii copii nu reusesc sa isi gaseasca adevarata identitate pentru ca incearca sa intre in acest rol pe care cred ca trebuie sa si-l asume.
3. Responsabilitatea fratelui-parinte
In cazul in care parintii sunt foarte ocupati cu serviciul, nu de putine ori acestia il desemneaza pe copilul mai mare in rolul de supraveghetor al celui mai mic. Desi initial rolul pare o idee buna in sensul ca il face pe copilul mai mare sa se simta important si responsabil, daca ii este delegat in mod constant acest lucru, el poate sa se simta complesit, iar in timp, relatia cu fratele mai mic sa devina una nefireasca.
Astfel, cand unul dintre copii trebuie sa ii verifice temele celuilalt, sa aiba grija ca el sa ajunga cu bine de la scoala si sa fie ca un fel de autoritate pentru cel mic, se va crea o anumita distanta intre frati. Ei ar putea ca pana la o varsta adulta si in unele cazuri pentru tot restul vietii sa ramana in aceste roluri, in care unul il domina psihic pe celalalt si reprezinta un fel de figura impunatoare pentru el.
Foto: poesdeadlydaughters.com
Relatia de cuplu - cand partenerii au acelasi loc de munca... Reteta: cotlete de porc in stil mexican...
