In Romania comunista, nu exista femeie care sa nu-si doreasca drept cadou de la sotul ei un cojoc asemanator cu cel al Elenei Ceausescu. Barbatii in schimb, isi doreau un Alain Delon - haina de piele, nu actorul. Indiferent de preferinta, era un singur loc unde astfel de vise deveneau realitate: la Orastie.
Mii de blanuri plecau lunar spre magazinele de stat, dar pretul nu le recomanda tocmai oricui. Italienii si americanii le gaseau in schimb in mai toate buticurile celor mai celebre case de moda cu etichetele unor designeri renumiti. 10 mii de produse plecau in fiecare an numai spre Milano. Dar pina si in strainatate, calitatea si manufactura faceau ca preturile sa nu fie chiar foarte accesibile.
Blanurile si hainele de piele de la Orastie au tinut de cald de-a lungul perioadei comuniste numai catorva mii de romani. Dupa anii '90, doamnele si domnii nu-si mai doreau sa se imbrace ca mai marii din partid sau sa arate ca Alain Delon.
Se cautau in schimb haine de blana ca cele ale Madonnei sau geci de piele ca ale Terminatorului. Fabrica a inceput incet, incet sa se inchida, iar acum este in faliment. Mesterii insa au ramas. Cei mai intreprinzatori dintre ei si-au deschis firme proprii si lucreaza acum in cea mai ramas din halele fostei fabrici.
