Metodele contraceptive s-au diversificat atât de mult în ultimii ani, încât există câte o variantă pentru aproape orice nevoie. Fie că preferi o metodă hormonală, una naturală sau chiar o soluție permanentă, poți alege dintr-o gamă largă de opțiuni.
Eficiența diferitelor metode contraceptive disponibile este diferită, la fel și efectele secundare pe care le pot avea. În funcție de modul de acțiune, le putem împărți în câteva categorii principale: hormonale, de barieră, dispozitive intrauterine, metode naturale și metode permanente.
Metodele contraceptive sunt evaluate de producători în două scenarii diferite: cel ideal (fără greșeli) și cel real (cu erori umane inevitabile). Dacă sunt utilizate exact așa cum au fost concepute, fără greșeli sau abateri, vorbim despre utilizare perfectă. De obicei, ea este mai mare decât utilizarea tipică, adică cea din viața reală, în care nu toată lumea folosește corect și constant metoda contraceptivă respectivă.
Iată cum funcționează și ce eficiență are fiecare dintre ele:
Metode contraceptive hormonale
Hormonii sintetici estrogen și/sau progesteron administrați femeilor sub diferite forme intervin în procesul natural al ovulației și fertilizării. Aceștia previn sarcinile prin mai multe mecanisme: opresc ovulația, îngroașă mucusul cervical pentru a îngreuna trecerea spermatozoizilor prin colul uterin și subțiază mucoasa uterină (endometrul) pentru a face mai dificilă implantarea ovulului fecundat în uter.
Metodele contraceptive hormonale sunt:
Pilulele anticoncepționale
- Ce conțin: există anticoncepționale care au în compoziție doar progestativ (monohormonale) și anticoncepționale cu progestativ și estrogen (combinate);
- Eficiență: ambele tipuri de pilule contraceptive au o eficiență de 99% cu utilizare perfectă și de 93% cu utilizare tipică, conform Healthline;
- Avantaje: pot reduce severitatea sindromului premenstrual;
- Dezavantaje: eficiența scade când nu sunt administrate zilnic; pot avea efecte secundare - de la dureri de cap, greață și libido scăzut, până la anxietate, depresie și cheaguri de sânge.
Citește și: Efectele adverse ale anticoncepționalelor. Ce trebuie să știi înainte să iei contraceptive orale?
Injecția contraceptivă
- Ce conține: contraceptivul injectabil poate conține doar progestativ sau progestativ cu estrogen, la fel ca anticoncepționalele;
- Mod de administrare: se injectează la un interval de 90 de zile;
- Eficiență: 99% cu utilizare perfectă și 96% cu utilizare tipică;
- Avantaje: scurtează durata menstruației sau chiar o opresc complet;
- Dezavantaje: poate avea efecte adverse precum greață, dureri de cap, amețeli, creștere în greutate și depresie.
Inelul vaginal
- Cum funcționează: se introduce în canalul vaginal. Eliberează hormoni timp de 3 săptămâni și se îndepărtează pentru o săptămână, cât are loc menstruația;
- Eficiență: 99% cu utilizare perfectă și 93% cu utilizare tipică;
- Avantaje: poate regla menstruația și poate atenua acneea;
- Dezavantaje: are câteva efecte adverse, cele mai frecvente fiind senzația de tensiune în sâni și durerile de cap.
Plasturele contraceptiv
- Cum funcționează: se aplică pe piele și eliberează hormoni timp de 3 săptămâni, după care se îndepărtează pentru a avea menstruație;
- Eficiență: 99% cu utilizare perfectă și 93% cu utilizare tipică;
- Avantaje: în general, nu are efecte adverse;
- Dezavantaje: poate irita pielea.
Implantul contraceptiv
- Cum funcționează: o tijă flexibilă de mărimea unui băț de chibrit este introdusă de medic sub piele, în braț, cu anestezie locală. Eliberează hormoni o perioadă de până la 5 ani;
- Eficiență: peste 99%;
- Avantaje: oferă o protecție îndelungată;
- Dezavantaje: implantarea lui provoacă disconfort. De asemenea, poate avea efecte adverse precum menstruații neregulare, acnee și creștere în greutate.
Metode contraceptive de barieră
Metodele de barieră previn contactul direct între spermatozoizi și ovul prin crearea unei bariere fizice. Aceste forme de contracepție nu influențează hormonii, iar unele dintre ele protejează și împotriva bolilor cu transmitere sexuală (BTS).
Tipurile de metode contraceptive de barieră sunt:
Prezervativul masculin
- Eficiență: 98% cu utilizare perfectă și 82% cu utilizare tipică, potrivit NHS, sistemul de asistență medicală de stat din Regatul Unit;
- Avantaje: oferă protecție și împotriva BTS;
- Dezavantaje: se poate rupe sau aluneca, poate reduce plăcerea sexuală.
Prezervativul feminin
- Cum funcționează: este un dispozitiv flexibil care se introduce în vagin înainte de sex. Este mai mare decât prezervativul masculin și formează o barieră între penis și pereții vaginali;
- Eficiență: 95% cu utilizare perfectă și 79% cu utilizare tipică;
- Avantaje: oferă protecție și împotriva BTS;
- Dezavantaje: este mai dificil de utilizat și necesită practică la început.
Diafragma
- Cum funcționează: este o cupă moale de silicon care se introduce în vagin înainte de contactul sexual și acoperă colul uterin;
- Eficiență: 94% cu utilizare perfectă și 83% cu utilizare tipică;
- Avantaje: nu conține hormoni, poate fi folosită până la 24 de ore dacă adaugi spermicide la fiecare 6 ore și este reutilizabilă;
- Dezavantaje: nu protejează împotriva BTS și poate fi deplasată în timpul penetrării mai agresive.
Buretele contraceptiv
- Cum funcționează: este un burete moale imbibat cu spermicid. Se introduce în canalul vaginal înainte de actul sexual și acoperă colul uterin, blocând accesul spermatozoizilor în uter;
- Eficiență: 91% cu utilizare perfectă dacă nu ai avut nașteri și 80% dacă ai avut; 86% cu utilizare tipică dacă nu ai născut și 78% dacă ai avut nașteri. După nașterile vaginale, colul uterin poate deveni mai larg și mai flexibil, iar buretele nu se mai așază perfect peste el ;
- Avantaje: poate fi folosit până la 24 de ore după inserare;
- Dezavantaje: se lasă în vagin timp de 6 ore după contactul sexual, ceea ce poate fi neplăcut. De asemenea, are un risc ușor crescut de sindrom de șoc toxic.
Cupola/calota cervicală
- Cum funcționează: are forma unei cupe, mai mică decât diafragma, care se umple cu un spermicid și se introduce adânc în canalul vaginal înainte de contactul sexual astfel încât să acopere colul uterin și să blocheze trecerea spermatozoizilor;
- Eficiență: 86% dacă nu ai avut nașteri și 71% dacă ai avut;
- Avantaje: poate fi utilizată până la 48 de ore, fără a aplica spermicid; poate fi reutilizată până la un an;
- Dezavantaje: Trebuie lăsată în vagin 4 ore după contactul sexual, ceea ce poate cauza disconfort.
Spermicide
- Cum funcționează: gelurile, ovulele, spuma sau filmele vaginale spermicide conțin substanțe chimice care distrug sau reduc mobilitatea spermatozoizilor, împiedicându-i să ajungă la ovul și să-l fecundeze. Se aplică cu 10-15 minute înainte de fiecare contact sexual, în funcție de formă;
- Eficiență: 86% cu utilizare perfectă și 79% cu utilizare tipică;
- Avantaje: nu conțin hormoni și sunt ușor de utilizat;
- Dezavantaje: nu oferă protecție împotriva BTS și pot irita mucoasa vaginală sau peniană dacă sunt utilizate frecvent.
Dispozitive intrauterine
Mai cunoscute ca sterilete, dispozitivele intrauterine sunt metode contraceptive pe termen lung care se introduc în uter prin canalul cervical. Au formă de „T” și eliberează în organism diverse substanțe, în funcție de tip.
Dispozitivele intrauterine sunt o soluție potrivită pentru femeile care caută o metodă de contracepție eficientă pe termen lung și au o relație stabilă - pentru că nu protejează împotriva BTS. Acestea sunt de două tipuri:
Steriletul de cupru
- Cum funcționează: cuprul creează un mediu toxic pentru spermatozoizi și face imposibilă fertilizarea ovulului. Menstruația continuă lunar;
- Eficiență: peste 99%;
- Avantaje: nu conține hormoni și poate oferi protecție până la 12 ani;
- Dezavantaje: necesită inserție de către un medic, iar procedura poate provoca durere sau disconfort. Poate avea efecte secundare precum sângerări între menstruații, crampe mai intense și menstruații mai abundente.
Steriletul hormonal
- Cum funcționează: eliberează progestativ care previne ovulația, îngroașă mucusul cervical și subțiază mucoasa uterină;
- Eficiență: peste 99%;
- Avantaje: poate fi eficient între 3 și 8 ani. Hormonul eliberat este într-o cantitate mult mai mică decât cea din pilula contraceptivă și acționează local, în zona genitală;
- Dezavantaje: inserarea este neplăcută și poate cauza sângerări între menstruații și crampe.
Metode contraceptive permanente
Dacă știi cu siguranță că nu-ți mai dorești copii în viitor, poți recurge la o soluție de contracepție definitivă. Pentru femei, metoda contraceptivă permanentă este ligatura tubară (cunoscută popular ca „legarea trompelor”), iar pentru bărbați, vasectomia. Aceste metode pot fi reversate, dar nu există nicio garanție că fertilitatea va reveni complet.
Ligatura tubară
- Cum funcționează: procedura implică sigilarea trompelor uterine cu ajutorul unor mici cleme sau prin electrocauterizare, pentru a împiedica ovulul să ajungă în uter. Se realizează prin chirurgie laparoscopică, sub anestezie generală;
- Eficiență: peste 99%;
- Avantaje: este permanentă și foarte eficientă, nu influențează hormonii și nu afectează viața sexuală;
- Dezavantaje: necesită intervenție chirurgicală și este posibil să apară durere și disconfort în perioada de recuperare.
Vasectomia
- Cum funcționează: implică sigilarea, legarea sau tăierea canalelor deferente, tuburile care transportă spermatozoizii de la testicule către penis. Astfel, ejacularea are loc, dar spermatozoizii nu mai ajung în lichidul seminal. Se realizează printr-o incizie mică la nivelul scrotului, sub anestezie locală;
- Eficiență: peste 99%;
- Avantaje: este foarte eficientă și nu afectează producția de hormoni, erecția sau dorința sexuală;
- Dezavantaje: nu este eficientă imediat. Poate dura între 8 și 12 săptămâni până când lichidul seminal devine complet lipsit de spermatozoizi. După intervenție, poate exista un disconfort.
Metode contraceptive naturale
Aceste metode presupun monitorizarea ciclului menstrual și altor modificări ale corpului pentru a evita contactele sexuale în zilele fertile sau așa-numita „fereastră fertilă”. Deși aceste metode contraceptive sunt preferate de multe femei pentru că nu implică administrarea de hormoni, ele au un risc mare de eșec.
Următoarele metode se bazează pe monitorizarea fertilității:
Metoda calendarului
Dacă ai un ciclu cuprins între 26 și 32 de zile, această metodă consideră că zilele 8-19 sunt cele cu risc crescut de sarcină, conform medicilor Colegiului American al Obstetricienilor și Ginecologilor.
Pentru a preveni o sarcină, ar trebui să eviți contactul sexual sau să folosești o metodă contraceptivă de barieră în acest interval. Metoda calendarului funcționează cel mai bine dacă ai cicluri menstruale regulate.
Metoda mucusului cervical
Presupune observarea schimbărilor în mucusul produs de colul uterin. Înainte de ovulație, cantitatea de mucus crește vizibil și devine subțire și alunecos, semn că fertilitatea este ridicată. După ovulație, devine mai gros, lipicios și mai redus cantitativ.
Pentru a evita o sarcină, trebuie să eviți contactul sexual sau să folosești o metodă de barieră încă de când observi primele semne de mucus cervical. Totuși, aspectul lui poate fi modificat și de alți factori, cum ar fi anumite medicamente și produse de igienă intimă, dușuri vaginale, actul sexual și alăptarea.
Metoda temperaturii bazale
Temperatura bazală este temperatura corpului în repaus. La majoritatea femeilor, ea crește ușor în timpul ovulației (cu aproximativ 0,3-0,6°C) și rămâne ridicată până la finalul ciclului menstrual. Cele mai fertile zile sunt cele două-trei zile dinaintea acestei creșteri de temperatură.
Pentru a-ți monitoriza temperatura bazală, măsoară-ți temperatura în fiecare dimineață, imediat după trezire, înainte de a te ridica din pat sau de a mânca/bea ceva. Notează valorile zilnic, pentru a putea observa tiparele.
Metoda temperaturii bazale nu este foarte fiabilă pentru prevenirea sarcinilor, deoarece ea arată că ovulația a avut deja loc, nu că urmează să se întâmple. De asemenea, febra influențează temperatura bazală și face ca metoda să devină mai puțin precisă.
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.
Când poți face baie după operație. Ce se întâmplă dacă nu respecți recomandările... Top 7 produse apicole și beneficiile lor pentru sănătate...