Antena Căutare

Elena Gheorghe și Adela Popescu, duet într-o piesă despre prietenie. Cele două artiste au lansat „Îți mulțumesc pentru că ești”

După o perioadă de absență îndelungată, Adela Popescu revine pe scena muzicală. Elena Gheorghe și Adela Popescu, duet într-o piesă despre prietenie.

Elena Gheorghe și Adela Popescu, duet într-o piesă despre prietenie | youtube

Sunt prietene de 20 de ani, însă acum a venit momentul ca cele două dive să-și unească vocile pentru prima dată într-o piesă manifest. Elena Gheorghe și Adela Popescu au lansat proiectul muzical „Îți mulțumesc pentru că ești”, o piesă care vorbește despre prietenie.

Este un cântesc dedicat acelor prietenii care rezistă trecerii timpului. De asemenea, se adresează celor mai grele încercări, dar și succesului și încercărilor din viață.

Elena Gheorghe și Adela Popescu, duet într-o piesă despre prietenie

Articolul continuă după reclamă

Prietenia celor două artiste a început la Festivalul de la Mamaia, acolo unde s-au cunoscut în anul 2001. Deși au fost la acea competiție în calitate de concurente, deci și de “adversare” pe scena muzicală, până la urmă și-au dorit să înființeze o formație împreună.

Pentru această idee pe care au avut-o împreună, Adela Popescu s-a mutat la București. Artista este originară din județul Vâlcea. Astfel, Elena Gheorghe și Adela Popescu au devenit colege de liceul la „Dinu Lipatti”.

Citește și: Cum s-au pozat Radu Vâlcan și Adela Popescu pe plajă în Thailanda. Ce imagini înduioșătoare au publicat în mediul online

Cu toate că planurile lor profesionale nu s-au concretizat, cele două au rămas prietene în continuare în plan personal. Elena Gheorghe a cântat în formația Mandinga, iar Adela Popescu și-a îndreptat atenția către lumea teatrului și a televiziunii. Pe parcurs, și-au fost alături și s-au sprijinit.

Cu timpul, ideea de a scoate o melodie împreună a rămas în gândurile amândurora. Astfel, piesa „Îți mulțumesc pentru că ești” a văzut lumina de la capătul tunelului.

Detaliile despre piesa manifest lansată de Elena Gheorghe și Adela Popescu

În videoclipul lansat odată cu piesa, le putem vedea pe cele două artiste în prim-plan. Alături de ele apar și mamele lor, dar și sora Elenei Gheorghe, fiica, dar și nepoțica acesteia. În cadrul filmărilor, îmbrățișările și zâmbetele nu dispar din cadru.

Așa cum încearcă să transmită și cele două artiste, piesa „Îți mulțumesc pentru că ești” este o piesă cu un mesaj de care toată lumea are nevoie în aceste momente.

Citește și: Radu Vâlcan și Adela Popescu și-au serbat fiul. Ce dorință specială a avut Andrei

„Îți mulțumesc pentru că ești” transmite faptul că prietenia adevărată poate rezista trecerii timpului, în ciuda faptului că traiectoria fiecărei persoane implicate este diferită. Această etapă a vieții ar trebui să reprezinte o normalitate, așa cum încearcă să transmită și cele două vedete.

Potrivit declarațiilor oferite de Adela Popescu, „prietenia” despre care vorbesc în piesa „Îți mulțumesc pentru că ești” nu este una inventată, ci un sentiment real pe care cele două îl țineau deja în suflet de ceva vreme.

Atât Elena Gheorghe cât și Adela Popescu au adus lacrimi de fericire pe chipurile lor la filmările videoclipului, o piesă pe care și-o doresc în sufletele cât mai multor persoane. Două nume deja consacrate în țara noastră, fanii le iubeau deja pe cele două în mod separat. Acum se pot bucura de muzica lor în acest fel.

Melodia „Îți mulțumesc pentru că ești” poate fi ascultată deja pe toate platformele de streaming.

"Noi nu am avut o melodie pentru care am inventat o prietenie. Am avut o prietenie pentru care s-a făcut acest cântec. O prietenie de peste 20 de ani. E o șansă imensă pentru cei care trăiesc acest sentiment", a declarat Adela Popescu, arată un site.

Jim Carrey, într-o apariție rară în Franța alături de partenera sa. Actorul este de nerecunoscut... Vedetele din România care au apartamente în Dubai. Câți bani au investit în casele de lux din orașul aflat la granița cu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Iubita lui Lamine Yamal a dezvăluit că a fost diagnosticată cu herpes. Ce a mărturisit modelul Ines Garcia
Iubita lui Lamine Yamal a dezvăluit că a fost diagnosticată cu herpes. Ce a mărturisit modelul Ines Garcia
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Fiul lui Arnold Schwarzenegger îi calcă pe urme celebrului tată! Performanța reușită de Joseph Baena la 29 de ani
Fiul lui Arnold Schwarzenegger îi calcă pe urme celebrului tată! Performanța reușită de Joseph Baena la 29 de ani
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x