Antena Căutare

Escapadă de weekend în Vama Veche

Consideată cea mai sălbatică stațiune de pe coasta Mării Negre, Vama Veche este locul ideal dacă tânjești la relaxare pe nisipul fin și la beach party-uri unice care țin până la ivirea zorilor. Este locul acela care te cucerește prin atmosfera libertină, prin peisajele armonioase, valurile înalte și apele azurii ale mării.

Vama Veche este stațiunea unde nu există ”reguli”, ”dress coduri” sau ”fițe”, unde turiștii petrec pe ritmuri regge, sau se relaxează în hamac pe melodiile marelui Bob Marley, ori în jurul focului fredonând balade la chitară. Cea mai nonconformistă stațiune de pe litoralul Mării Negre continuă să atragă hipsterii din toate colțurile Europei, și nu numai. Dacă ai plănuit o escapadă de weekend în Vamă, iată câteva lucruri pe care le poți face aici.

Party pe plajă, lângă foc

Vamaioții știu cum să se distreze, și nu o spunem noi, ci turiștii străini care plătesc bani mulți pentru o noapte tradițională în Vama Veche. Beach party-urile specifice stațiunii sunt recunoscute în întreaga Europa, așa că nu ai cum să le ratezi odată ajuns aici. Dimineața devreme poți să te ”dregi” cu o bere rece ca gheața sau o limonadă, pe ritmuri ceva mai chill. Sau...

Articolul continuă după reclamă

Admiră răsăritul și servește o cafea tare direct pe plajă

Se spune că cel mai bun loc de unde poți admira răsăritul este în Vamă, alături de o cafea aromată și bineînțeles aparatul de fotografiat pentru a surprinde cele mai frumoase peisaje. O baie dis de dimineață în marea cea cristalină este numai bună pentru a-ți reveni din oboseală, mai ales după party-ul de cu seară.

Citește o carte pe Plaja de Carte!

Dacă îți place să citești dar ai uitat să-ți aduci de acasă romanul preferat, sau nu a avut loc în bagaj, poți închiria o carte de la bibliotecă și să te relaxezi pe plaja din fața acesteia. Este cea mai liniștită fâșie de nisip, mai ales în zorii zilei, când majoritatea turiștilor își recapătă forțele pentru petrecerile de seara, fie în corturi, fie în hoteluri.

Servește hamsii și icre la cherhana

În Vamă peștele este actorul principal, fie că-l servești prăjit, la grătar, la cuptor cu legume, usturoi sau în ciorbe, la cherhanaua de pe plajă te vei delecta cu cele mai bune preparate tradiționale. După o masă copioasă, de pe care nu au lipsit icrele cu ceapă, îți poți face o poză cu celebra ușă colorată din fața localului, adevăratul simbol al stațiunii.

De Mădălina Isar

Curse turistice cu autocarul - Litoral Romania. Bilete incepand de la 1 euro (fara tva) pe sens. In premiera, acum poti achita calatoria si prin SMS la nr. 7470. Detalii pe www.mementobus.com .

Descoperă Bodrum, orașul lui Herodot... Cantacuzino, elegantul palat al orașului Bușteni...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
(P) Top 10 experiențe unice de neratat în Grecia
(P) Top 10 experiențe unice de neratat în Grecia
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
(P) Diferențele dintre nord și sud: cum să alegi zona de cazare potrivită în Tenerife
(P) Diferențele dintre nord și sud: cum să alegi zona de cazare potrivită în Tenerife
Fotografii inedite cu actorii din serialul turcesc Frați de suflet – Ateș Kușlari
Fotografii inedite cu actorii din serialul turcesc Frați de suflet – Ateș Kușlari Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Cine este Răzvan Ionescu, generalul care conduce interimar SRI de aproape trei ani. Președintele Nicușor Dan nu a găsit încă șef civil pentru instituție
Cine este Răzvan Ionescu, generalul care conduce interimar SRI de aproape trei ani. Președintele Nicușor Dan nu a... Libertatea.ro
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să reuşească”
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să... AntenaSport
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în care au făcut marele anunț. Video
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în... Elle
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă din felii de cozonac, servită cu cremă de vanilie
Budincă din felii de cozonac, servită cu cremă de vanilie HelloTaste.ro
Victoria nu a fost demisă din funcția de consul al Ucrainei în Dominicană pentru că a pozat dezbrăcată, ci pentru cum s-a îmbrăcat
Victoria nu a fost demisă din funcția de consul al Ucrainei în Dominicană pentru că a pozat dezbrăcată, ci... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Drama lui Irinel Columbeanu de Paște: „Irinuca nu m-a sunat!”
Drama lui Irinel Columbeanu de Paște: „Irinuca nu m-a sunat!” BZI
Ziua norocoasă a săptămânii pentru fiecare zodie (13 – 19 aprilie 2026)
Ziua norocoasă a săptămânii pentru fiecare zodie (13 – 19 aprilie 2026) Jurnalul
Cum a reacționat Dinu Maxer când fiica sa a spus că logodnicul Deei Maxer este cel mai bun tată: Au un singur tată...
Cum a reacționat Dinu Maxer când fiica sa a spus că logodnicul Deei Maxer este cel mai bun tată: Au un singur... Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
"Să învie permisele!". Doi polițiști brăileni s-au filmat în noaptea de Înviere cântând manele în... Observator
Remedii naturale care pot ameliora artrita reumatoidă. Ce efecte pot avea asupra simptomelor
Remedii naturale care pot ameliora artrita reumatoidă. Ce efecte pot avea asupra simptomelor MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ghid pentru părinții care se simt epuizați: Cum să îți recapeți energia și echilibrul
Ghid pentru părinții care se simt epuizați: Cum să îți recapeți energia și echilibrul DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Salată de ton cu ouă fierte, brânză feta și verdețuri proaspete
Salată de ton cu ouă fierte, brânză feta și verdețuri proaspete Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x