În ediția din 4 noiembrie 2026 a emisiunii Mireasa. Regatul inimii au fost difuzate imagini cu reacția violentă a lui Alberto. Supărat că a fost surprins că trișează la task-ul telecabinei, concurentul a avut o reacție vulcanică: a aruncat cu apă spre concurenții din cabina telefonică, a țipat, a înjurat și a jignit numeroși concurenți, în cazul unora venind chiar cu acuzații neașteptate. Descoperă ce a avut de zis ulterior, la Capriciile iubirii, dar și ce schimb acid de replici a avut loc între Paula și Claudia.
Ce a avut de zis Alberto, după reacția vulcanică de la Mireasa! Schimb acid de replici între Paula și Claudia
După reacția violentă pe care a avut-o, Alberto a venit la Mireasa. Capriciile iubirii și a avut ceva imporant de zis.
„Alberto, păi dacă știam eu că tu așa de ușor spui adevărul doar mâncând o ceapă, nu vorbeam cu colegii mei să îți aducă un sac? Noi ne-am rugat de tine 3-4 zile la rând. Spune, te rog, ce ai vorbit cu Paula, că uite, s-a dat și o sancțiune, tu nimic. Apoi ne-ai declarat că a avut legătură cu Andreea și cu susținerea ei, când de fapt era vorba despre Claudia”, a spus Raluca Preda.
„N-am vrut să dau drumul din nou la discuții în casă. Dar acum m-am nervat foarte tare. Da, am fost foarte supărat, foarte nervos am fost. Toată supărarea s-a revărsat din cauza că la plecare a picat Paula, s-a lovit foarte tare. Și am spus că vreau să lupt foarte strâns să câștig pentru ea”, a fost răspunsul lui Alberto.
Și Paula s-a arătat supărată de faptul că a fost rănită la task-ul cabinei telefoncie.
„În general, să știți că la acest task s-au mai accidentat concurenții pentru că nu se ține cont. Ați văzut și la Mireasa în fiecare sezon. Până și Alberto a fost unul din concurenții care te-a împins”, a spus Raluca Preda.
„Da, pentru că au surit toți unii peste alții și nu mi se pare o chestie ok. E totuși un task, nu e cazul să ne riscăm viața. Pentru mine a fost oribil”, a concluzionat concurenta.
„Asta ține de fiecare și îmi pare rău că ai trecut prin asta. Însă, Alberto, cu ce te-a ajutat faptul că i-ai jignit pe colegii tăi, că i-ai înjurat?”, a dorit prezentatoarea să afle.
„Cu nimic nu m-a ajutat. Doar că nu mi s-a părut corect la faza cu ceapa. Pentru că mama Flori a vrut să facă o mânărie. Și am făcut o ceapă mai mică și restul mai mare. În loc să le facă pe toate egale. Nu poți să-l condamn pe Adrian că a văzut-o el primul și a luat-o. Nu pot să-l condamn. Și aseară, dacă am vorbit urât, a fost prost din partea mea să vorbesc urât”, a fost ceea ce a avut de zis Alberto, după reacția violentă avută.
„Ai acuzat-o pe Claudia că, deși este în relație cu Valentin, se uită la tine. Ai spus: țineți-vă femeile în lese. Am citat. Paula susține că și ea a văzut anumite priviri”, a spus Raluca Preda.
Paula nu a ezitat să afirme: „Din câte am văzut acum pe parcurs, de fiecare dată când mă uitam la Claudia, da, se uita la Alberto și după aia mă uitam la Alberto”.
Raluca Preda a spus că a primit și ea anumite clipuri ce ar arăta acest lucru: „Am observat că și unii telespectatori v-au lăsat genul acesta de mesaje. Recunosc că eu am primit chiar clipuri pe Instagram, dar în general le redirecționez colegilor, iar colegii mi-au explicat exact contextul”.
„Nu, eu consider că dacă tu credeai că eu mă uit la bărbatul de lângă tine, nici n-ar mai fi trebuit să vorbești cu mine și strict decât de chestiile casei și atât, nu alte discuții, cum ne-am dat, am vorbit despre...”, a reacționat Claudia.
„Nu, pentru că ai ochi și te poți uita, de-aia ai ochi, nu? Și nu vin acum la tine să mă cert cu tine să zic de ce te uiți la bărbatul meu. Uită-te în continuare”, a fost replica acidă a Paulei.
Urmărește clipul video de mai sus ca să descoperi tot schimbul acid de replici dintre cele două concurente.
Mireasa: Regatul Inimii este difuzat de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY. Ca în fiecare sezon, fanii emisiunii îi pot urmări pe concurenți 24 de ore din 24, prin intermediul canalelor speciale Mireasa din AntenaPLAY.
Ce a pățit Alberto, după reacțiile violente de la Mireasa! Simona Gherghe a sancționat trei cupluri. Care a fost motivul...