Antena Căutare

Mireasa 2021, sezon 3. Povestea lui Valentin, o lecție. Este seminevăzător, dar asta nu l-a împiedicat să-și urmeze visurile

Valentin, nepotul doamnei Ioana, de la Mireasa sezon 3 are o poveste de viață care poate fi o lecție pentru multe persoane.

Încă de la o vârstă fragedă, tânărul a fost diagnosticat cu o afecțiune care l-a lăsat aproape fără vedere.

”A fost o lovitură zdrobitoare pentru mama”, a spus el înainte să-și spună povestea.

Cea care a observat că are probleme în a se orienta a fost cea care i-a dat viață. Valentin avea doar câțiva anișori la acel moment.

”Mama a văzut că am dificultăți în a mă orienta în întuneric. În acest moment văd între 2-10%. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să intru într-o gaură neagră. Am fost momentul în care am considerat că sunt o ciudățenie. După ceva timp de luptă interioară, a venit un prieten care mi-a spus că atitudinea este totul.”, a povestit tânărul.

Citește și: Care este numele real al lui Gp Blaze, noul concurent

Cel mai mare dezavantaj, conform lui Valentin, este că depinde de cineva. Cu toate acestea, afecțiunea nu i-a afectat viața sentimentală. ”Sunt niște lucruri dincolo de ochi care vă scapă...”, a mai susținut el.

Întrebat despre scopul pentru care s-a înscris în show-ul matrimonial ”Mireasa” sezon 3, Valentin a dat un răspuns care a înduioșat fetele prezente în platou.

”Îmi doresc foarte mult aceea poveste. Câteodată ai 1 din 1000 de șanse să găsești acel adevăr de dincolo de cuvinte. Universul mi-a spus acum: acesta este momentul.”, a explicat Valentin.

Citește și: Mamele, suprinse de fii lor de 8 Martie. Ce cadouri speciale au realizat aceștia

Cine este Valentin de la Mireasa sezon 3

Valentin se consideră un cercetător vremelnic al vieții, acesta e motivul pentru care este de meserie actor. Îi place să călătorească. A ajuns cel mai departe în SUA. Dacă nu era pandemia, acum era în ASIA.

Citește și: Cum arată copiii Erminei si ce a spus despre Ionuț, nepotul pentru care a intrat în emisiune

Mai multe detalii în materialul video de mai jos:

Mireasa 2021, sezon 3. Care este numele real al lui Gp Blaze, noul concurent... Mireasa 2021, sezon 3. Mamele, suprinse de fii lor de 8 Martie. Ce cadouri speciale au realizat aceștia...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Transformarea Loredanei Tomoni, fosta concurentă de la Mireasa! Cum arăta la 19 ani și cât s-a schimbat până la 26 de ani | FOTO
Transformarea Loredanei Tomoni, fosta concurentă de la Mireasa! Cum arăta la 19 ani și cât s-a schimbat până la...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x