Antena Căutare

Mireasa, sezon 13. Apropiere neașteptată între Marian și Roxana. Băiatul a avut o cerință specială la producție: „Nu am dat curs”

La petrecerea de sâmbătă din Mireasa: Meciul Iubirii, Roxana și Marian au avut parte de o apropiere neașteptată. Mai mult, băiatul a avut și o cerință specială de la producție pentru a o cunoaște mai bine pe fată.

Marian și Roxana au reușit să ia prin surprindere telespectatorii cu o apropiere neașteptată la petrecerea de sâmbătă de la Mireasa: Meciul Iubirii. Cei doi au dansat împreună și au discutat un subiect controversat.

Apropierea dintre cei doi a stârnit o mulțime de reacții din partea concurenților. Fetele au afirmat că Marian s-a îndreptat către Roxana pentru a rămâne în competiția show-ulu matrimonial. În prezent, tânărul se află într-o cursă de eliminare alături de Alexandru și Daniel.

De asemenea, Paula a precizat că băiatul i-a pus mâna pe picior chiar înainte cu puțin timp de a interacționa cu Roxana.

Citește și: Mireasa, sezon 13. Daniel a confruntat-o pe Roxi. S-au dat replici acide între cei doi. Paula a intervenit: „Ești zero barat!”

„Deci eu mor de râs dacă Marian e în top vineri!”, a spus Paula.

„Eu cred că e strategie! Pentru că știe că e la eliminare. Daniel nu pleacă 100%, îți zic! Doamne, Marian mă lasă rece! Ăsta jucător! Să faci chestiile astea, n-ai cum!”, a mai adăugat Claudia.

Ce rugăminte a avut Marian de la producție, după apropierea de Roxana. Unde a invitat-o pe tânără la Mireasa: Meciul Iubirii

Pentru a petrece momente de neuitat alături de fată, Marian a cerut la producție un date în jacuzzi. Dorința lui a fost acceptată. Așadar, băiatul și Roxana au avut parte de clipe la care nu s-ar fi gândit vreodată.

„Ce îți place la mine? De ce m-ai ales pe mine în seara asta?”, l-a întrebat Roxana.

„Îmi plac ochii tăi, ai o privire! Și accentul tău! E ceva aparte”, i-a răspuns Marian cu zâmbetul pe buze.

„A fost foarte fain date-ul!”, a dezvăluit Roxana către Claudia.

Citește și: Ce mai face Diana de la Mireasa sezon 12 după despărțirea de Sorin. Cum s-a afișat recent tânăra

În ediția de luni din Mireasa: Meciul Iubirii, de pe 16 martie 2026, Marian a dezvăluit că existau anumite sentimente între el și Roxana încă de la bun început, însă au preferat să nu le dea curs.

„Eu știam că e ceva acolo, dar nu am dat curs!”, a zis băiatul.

„Nu-mi pasă de comentarii! Ceea ce contează este ce va face el de acum încolo! Eu nu simt asta, nu gândesc așa (n.r. că Marian s-a apropiat de ea pentru a rămâne în casă)”, a evidențiat Roxana.

Urmărește clipul video de mai sus ca să descoperi ce alte detalii au mai ieșit la iveală în ediția din 16 martie 2026 a emisiunii Mireasa: Meciul iubirii.

Mireasa: Meciul Iubirii este difuzat de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY

Meciul Iubirii a început pe 12 ianuarie, pe Antena 1 și AntenaPLAY, cu tineri concurenți pregătiți să își testeze limitele și să lupte cu pasiune pentru a-și găsi jumătatea.

Noul sezon aduce o mulțime de surprize. Fetele vor putea alege tricoul de fotbal cu numele băiatului care le atrage atenția, iar băieții vor face același lucru. Totuși, doar cei care vor avea aceeași alegere, unul față de celălalt, vor avea parte de prima întâlnire a sezonului. De asemenea, noi elemente vor fi introduse – cartonașele, inspirate din regulile fotbalului, care vor putea fi folosite doar cu efect negativ, atunci când sună Adrenalinia. Consecințele vor fi clare pentru cei vizați – se poate bloca o cunoaștere pentru o perioadă limitată sau se poate interzice temporar interacțiunea cu o anumită persoană.

Accesul la telefon va deveni un privilegiu câștigat, iar concurenții o să fie nevoiți să lupte pentru acest drept. Ei vor putea câștiga 13 minute pentru a suna, a scrie sau a naviga, însă utilizarea dispozitivelor va fi supravegheată în permanență de camerele din casă. Chiar dacă, pe timpul sezonului, în afară de acest premiu, fetele și băieții nu au acces direct la telefoane, dispozitivele vor rămâne pornite pentru ca apelurile și mesajele să fie primite. Semnalele se transformă în povești și teste de autocontrol, în timp ce toți cei care caută iubirea se vor întreba cărei persoane dragi lor îi aparțin notificările.

Mireasa reușește, sezon de sezon, să mențină captivați telespectatorii, oferind povești de iubire reale. Emisiunea s-a transformat într-un adevărat fenomen, iar privitorii trăiesc alături de concurenți fiecare clipă, totul pentru a descoperi adevăratele povești de dragoste, într-o lume în care acest sentiment pare din ce în ce mai greu de găsit.

Mireasa: Meciul Iubirii este difuzat de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

Mireasa, sezon 13. Daniel a confruntat-o pe Roxi. S-au dat replici acide între cei doi. Paula a intervenit: „Ești zero b... Mireasa, sezon 13. Cine este Vlad, noul concurent din casa show-ului matrimonial. A venit însoțit de mama lui, doamna Li...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Amalia și Sebastian de la Mireasa, vestea momentului pentru fani! Ce au anunțat cei doi concurenți din sezonul 13
Amalia și Sebastian de la Mireasa, vestea momentului pentru fani! Ce au anunțat cei doi concurenți din sezonul 13
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Andrei Beleuț, dezvăluire neașteptată despre Veronica, la Mireasa. Ce a făcut ea la petrecere. Simona Gherghe: „O să verificăm”
Andrei Beleuț, dezvăluire neașteptată despre Veronica, la Mireasa. Ce a făcut ea la petrecere. Simona Gherghe:...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x