Antena Căutare

Mireasa sezon 6, 20 octombrie 2022. Mama lui Valentin a anunțat că vrea să intre în competiție. Doamna Paula, reacție neașteptată

Mama lui Valentin i-a transmis fiului ei printr-o scrisoare că vrea să-i fie alături în competiție, iar tânărul a fost fericit să afle această veste.

Valentin a fost de acord ca mama lui să vină în competiție, după ce a citit scrisoarea prin care doamna își exprima această intenție: „Te iubesc foarte mult și vrei să fii alături de mine și eu sunt de acord și te aștept să vii alături de mine să trăim împreună această experiență. Răspunsul meu este da”, a spus Valentin.

Valentin a mers să-i dea vestea și doamnei Paula, însoțitoarea lui:

„Mi-a spus că a trecut peste complexul ăla (n.r. un complex estetic la ureche) și că ar vrea să fie alături de mine. Eu am spus că dacă ea poate eu mi-aș dori”, i-a spus Valentin doamnei Paula.

Doamna Paula a avut o reacție care l-a surprins pe Valentin:

„Întrerupem discuția. Este numai vina mea. Tu îți aduci aminte astă vară când am fost la voi? M-ai folosit când aveați nevoie. Voi m-ați folosit și acum mă dați afară?”, a reacționat doamna Paula.

Citește și: Mireasa, sezonul 6. Gabriela a primit o scrisoare în care a fost „certată” pentru că s-a înțeles că nu vrea să doarmă cu Valentin

Mama lui Valentin va veni în competiția Mireasa

„Am avut nevoie de dumneavoastră pentru că mama mea nu avea posibilitatea. Eu nu vă scot pe dvs. Cu ce v-am folosit. Dacă eu mâine eram eliminat plecam acasă. Nu e același lucru?”, a răspuns Valentin.

Simona Gherghe a spus în live că se bucură pent faptul că mama lui valentin va veni în competiția Mireasa.

„Dacă ea și-a dorit și tu ți-ai dat acceptul înseamnă că mama ta o să vină”.

Întrebată de ce s-a simțit folosită, doamna Paula a răspuns:

„Astă vară era o problemă și acum nu mai e. Când am vorbit cu mama lui și el au spus că nu are cine să-l ajute și am zis să fac și eu un bine. Mama lui a zis că nu iese din casă acestui complex și nu mai știau cum să-mi mulțumească că am apărut eu în viața lor să-i ajut. M-am simțit umilită”, a spus doamna Paula.

Prezentatoarea Simona Gherghe a spus că doamna Paula îl poate „adopta” pe Viorel, dacă își dorește să rămână în competiție.

„Vi-l dau pe Viorel, doamnă”, a spus doamna Gica, cea care l-a adoptat inițial pe Viorel.

Citește și: Mireasa sezon 6, 18 octombrie 2022. Conflict de proporții la primele ore ale dimineții. Ce au făcut doamnele

Mireasa sezonul 6 online, canale exclusive live pe AntenaPLAY

Emisiunea se difuzează de luni până vineri, de la ora 14:00 şi de la ora 17:00. În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare peripețiile din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Pe AntenaPLAY, publicul fidel al emisiunii poate vedea în timp real cum se dezvoltă relațiile dintre concurenți, pot auzi dialogurile dintre ei și pot fi părtași direcți la poveștile de iubire conturate la cel mai iubit reality show matrimonial.

"După cinci sezoane emoţionante pe care le-am trăit împreună, cu sufletul la gură, alături de curajoşii care au decis să îşi găsească marea iubire în casa Mireasa, merităm cu toţii o iubire ca în filme, aşa cum spune şi numele noului sezon al reality show-ului de la Antena 1. Noi concurenţi sunt gata să îşi schimbe destinul. Ei sunt regizorii, ei îşi scriu povestea, ei îi dau viaţă. Noi doar îi ajutăm să îşi impartă fericirea cu lumea toată", spune Simona Gherghe.

Mireasa sezon 6, 20 octombrie 2022. Sebaidin i-a transmis un mesaj lui Damaris în live. Ce regret are tânărul... Mireasa sezon 6, 20 octombrie 2022. Regulamentul a fost încălcat, din nou. Ce anunț a făcut Simona Gherghe...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum s-a schimbat viața concurenților Maria și Ștefan de la Mireasa, sezon 9. Cei doi au devenit soț și soție în 2024
Cum s-a schimbat viața concurenților Maria și Ștefan de la Mireasa, sezon 9. Cei doi au devenit soț și soție...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Marina, noua concurentă din casa Mireasa, a avut parte de un mic-dejun alături de Belu. Cum a decurs pasul către cunoaștere
Marina, noua concurentă din casa Mireasa, a avut parte de un mic-dejun alături de Belu. Cum a decurs pasul către...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x